♦ „Avem nevoie de oameni bine pregătiţi ca să configureze şi să opereze soluţiile conform celor mai bune standarde, dar şi oamenii normali, utilizatorii de office trebuie să aibă cunoştinţe decente pentru o bună igienă de cyber security.“
Principala provocare în domeniul securităţii cibernetice rămâne factorul uman, fie că vorbim de specialiştii care configurează şi operează soluţiile, fie de utilizatorii obişnuiţi, este de părere Mădălin Vasi, managing security solutions consultant, Orange.
„Sunt multe provocări, dar aş zice că poate principala provocare, în general în cyber-security, este factorul uman, atât la nivel tehnic - acei oameni care trebuie să configureze şi să opereze o soluţie - cât şi la nivel de utilizatori. Deci avem nevoie de oameni bine pregătiţi care să configureze şi să opereze soluţiile conform celor mai bune standarde, dar şi oamenii normali, utilizatorii de office care trebuie să aibă cunoştinţe decente pentru o bună disciplină de cybersecurity. Deci cel mai important factor este cel uman“, a spus Mădălin Vasi în cadrul emisiunii ZF Tech Day.
El a adăugat că Orange are clienţi din două categorii. Prima categorie este a celor care au deja proceduri şi soluţii de cyber-security implementate şi care sunt conştienţi că trebuie să avanseze pe acest plan, iar cea de-a doua categorie este reprezentată de companiile care încă nu au făcut demersuri în acest sens.
„Există clienţi foarte bine pregătiţi care au departamente specializate pe cybersecurity şi programe implementate şi proceduri şi aşa mai departe. Şi alţi clienţi care sunt la început sau încă nu şi-au pus problema în mod serios de conformare la anumite standarde de cyber-security şi aici autorităţile au început să ajute. E un domeniu de notorietate faptul că multe companii trebuie să se conformeze cu directive NIS 2 - care este poate printre cele mai importante oportunităţi de business, printre cei mai importanţi driveri de business pe piaţa din România. Practic este obligativitatea de conformare, ceea ce eu zic că este un lucru foarte bun şi ne face bine nouă ca furnizor, dar şi pieţei în sine,“ a explicat Mădălin Vasi. Acesta consideră că nevoia în zona de soluţie de cyber- security va creşte foarte mult.
Unul dintre tipurile de atacuri cibernetice care au înregistrat o creştere în utlimul an este cel de tip DDOS (Distributed Denial of Service – atac prin care serverele unei aplicaţii sau infrastructuri sunt supraîncărcate cu trafic maliţios, astfel încât devin indisponibile utilizatorilor legitimi), a spus Sorin Nicolae, operations engineer, Orange România.
„Având în vedere ce se întâmplă şi în Ucraina şi în Israel, aceste tipuri de atacuri au început uşor-uşor să crească şi trebuie să fim întotdeauna securizaţi cu soluţii, cum ar fi şi aceasta de anti-DDOS de la Orange, care ar putea să fie atât pentru prevenţie şi ca un fel de stadiu incipient de protecţie, mai ales la nivel de aplicaţie“, a explicat Sorin Nicolae în cadrul ZF Tech Day.
El a spus că jucătorii din domeniul financiar-bancar au cea mai mare nevoie de soluţii împotriva atacurilor DDOS.
„Din domeniul bancar este de cel mai mare interes pentru astfel de soluţii, deoarece se lucrează la nivel financiar şi aceste companii sunt o ţintă foarte bună pentru atacatori să influenţeze şi să acapareze partea monetară.“
Orange a fost anul acesta prezent în cadrul conferinţei DefCamp cu mai multe soluţii care să ajute companiile împotriva atacurilor cibernetice. „Serviciul nostru cel mai matur se cheamă Business Internet Security – astfel ne e foarte uşor să recomandăm şi să aplicăm o politică de securitate conformă cu cele mai bune standarde. Dar mai sunt şi alte servicii, precum Web Application Firewall as a Service, destinat mitigării vulnerabilităţilor specifice site-urilor web. Sunt soluţiile anti-DDOS. Există şi serviciul SOC as a Service (Security Operation Center as a Service), unul dintre cele mai complexe servicii, deoarece implică echipele noastre care monitorizează întregul sistem de securitate şi soluţiile integrate pe care un client le poate utiliza. Şi soluţia TEM (Threat Exposure Management), o platformă dedicată scanării şi gestionării vulnerabilităţilor. Aceasta este disponibilă din cloud-ul nostru, fiind uşor de operat de către orice utilizator“, a explicat Mădălin Vasi.
În cadrul DefCamp, din partea Orange, au participat şi alte două companii româneşti – care sunt şi în programul Orange Fab. Una dintre aceste companii a fost Spectro:o Software din Sibiu, specializată în furnizarea de soluţii de digital signage (afişaj digital).
„2024 a adus accelerarea colaborării cu Orange Fab şi totodată foarte multe discuţii şi oportunităţi deschise pe toate verticalele de piaţă prin intermediul forţei de vânzare Orange, de la farma, la producţie, la benzinării, la retail. Avem discuţii cu companii din toate domeniile, cu unii clienţi am reuşit să concretizăm şi să semnăm, cu alţi clienţi deja suntem în proces de roll out pe reţele naţionale, cu peste 100 de locaţii. Aş putea să spun că 2024 a fost un an foarte bun din această perspectivă“, a spus Marius Pătroi, cofondator şi CEO la Spectro:o.
Cea de-a doua companie care a fost prezentă la DefCamp prin Orange este Arcanna.ai – platformă care rezolvă proble?mele de eficienţă în zona operaţiunilor de secu?ritate sau de reţea cu ajutorul tehnologiei de inteligenţă artificială.
„Suntem la a 3-a adiţie, dacă nu mă înşel, de DefCamp. Cererea va creşte în contextul în care atacurile devin tot mai complexe suprafaţa de atac devine din ce în ce mai mare. Vedem cumva trendul de AI versul AI cumva, adică atacatori folosesc tot ce au la dispoziţie din punctul ăsta de vedere, al tehnologiei, folosesc intergenţa artificială şi atacurile sunt bine orchestrate şi devine din ce în ce mai greu pentru cei care se protejează să facă faţă. Bugetele sunt reduse şi e clar că au nevoie cumva să vină să augumenteze cu tool-uri cât mai specifice şi care ţin foarte mult cont de contextul lor. Produsul nostru e folosit de clienţi mari şi mijlocii, care se lovesc de probleme de securitate cibernetică. În momentul de faţă suntem la nouă clienţi mari. Avem clienţi din America, din Europa, Canada, statele arabe, în principal. Orange este unul din primii clienţi“, a spus Bogdan Teodor, customer success leader, Arcanna.ai.
Sorin Nicolae, operations engineer, Orange: Companiile din domeniul financiar-bancar sunt cele care au cea mai mare nevoie de soluţii de securitate pentru atacurile de tip DDOS.
Bogdan Teodor, customer success leader, Arcanna.ai: Produsul nostru e folosit de clienţi mari şi mijlocii, care se lovesc de probleme de securitate cibernetică. Avem clienţi din America, din Europa, Canada, statele arabe, în principal. Orange este unul din primii clienţi.
Marius Pătroi, cofondator şi CEO la Spectro:o: 2024 a adus accelerarea colaborării cu Orange Fab şi foarte multe discuţii deschise pe toate verticalele de piaţă, de la farma, la producţie, la benzinării, retail. Avem discuţii cu firme din toate domeniile.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE