• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
ZF TechDay

ZF Tech Day. Răzvan Savu, country manager, IDC România: Piaţa IT din România a crescut cu 5% în 2021, la circa 1,53 mld. dolari. Pentru 2022 ne aşteptăm la o creştere de 7-8%

11.01.2022, 00:07 Autor: Ioana Nita

♦ Anul 2021 a fost încă un an de tranziţie ♦ Bugetele IT ale companiilor locale au crescut în principal.

Piaţa IT din România a înregistrat anul trecut o creştere de circa 5% faţă de 2020, până la aproape 1,53 miliarde de dolari, iar pentru 2022 se aşteaptă un avans de 7-8%, conform datelor preliminare ale subsidiarei locale a companiei americane de cercetare de piaţă IDC. Din această estimare sunt excluse segmentele telecomunicaţiilor, dispozitivele şi anumite servicii de business.

„Avem un produs numit Black Book Live Edition - noi de obicei scoatem datele pentru 2021 de exemplu la mijlocul lui 2022, dar şi pe noi ne-a schimbat pandemia aşa că avem un astfel de produs în care ţinem datele cât de cât la zi, cu menţiunea că ele sunt dintr-o ediţie live şi se pot schimba. În această piaţă de IT la care mă refer intră câteva segmente şi anume: segmentul de application development and deployment, zona de aplicaţii cu tot ce înseamnă dezvoltare de aplicaţii şi aplicaţii off the shelf, zona de infrastructură - servere, PC-uri şi aşa mai departe, zona de servicii managed, zona de proiecte - cum sunt integrările de sistem de exemplu, zona de servicii de suport şi software-ul pentru infrastructură - software de virtualizare, softuri de sistem de operare. Dacă este să definim piaţa de IT sub aceste segmente, putem să spunem că în anul 2021 a fost pe la 1,52 – 1,53 miliarde de dolari şi ne aşteptăm ca în 2022 să crească la 1,64 de miliarde de dolari. Din punctul de vedere creşteri, în 2022 ne aşteptăm ca piaţa IT să aibă o creştere de circa 7-8 la sută, practic să revină la un ritm normal de creştere, în condiţiile în care cifra de 1,52-1,53 miliarde de dolari reprezintă un avans de doar 5% faţă de 2020”, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day, Răzvan Savu, country manager pentru România în cadrul IDC. El a adăugat că la fel ca în 2020, şi în 2021 au fost şi companii care şi-au redus bugetele de IT şi sau le-au direcţionat chiar către alte zone.

„Acest lucru înseamnă că într-o perioadă care totuşi a fost o perioadă incertă,  nu i-aş zice de criză, să creşti în 2021 cu 5% faţă de 2020, care a fost un an în care s-au investit multe lucruri cel puţin în zona aceasta de IT,cred că este o cifră bună, optimistă. Iar pentru 2022 estimarea de creştere de 7-8% vine pe fondul unei înţelegeri şi mai mari a importanţei digita­lului în viaţa companiilor.”

Cum se poate descrie anul 2021 în câteva cuvinte pentru piaţa locală de IT? Încă un an de tranziţie în care cuvintele la ordinea zilei au fost transformarea digitalăşi rezilienţa.

„Nu ştiu dacă ştim exact spre ce tranziţionăm practic şi poate mulţi ani vor fi la fel, dar este clar că s-au întâmplat foarte multe lucruri. Majoritatea dintre lucrurile acestea au fost imprevizibile. De exemplu, vorbeam cu furnizori de tehnologie care spuneau că nu ştiu la ce să se aştepte când trec de la un trimestru la altul. Au fost probleme cu cipurile, au fost în general probleme cu aprovizionarea, au fost variante noi de virus care ne-au făcut să lucrăm de acasă, ş.a.m.d., deci cred că le-am avut într-un fel pe toate. Ca o notă personală, am simţit că lumea vrea să interacţioneze mai mult, să colaboreze, chiar dacă suntem separaţi, chiar dacă lucrăm online şi în general acest trend l-am remarcat şi printre companii. S-a discutat mult despre ecosisteme, s-a discutat foarte mult despre sisteme de colaborare. Am văzut cum companiile apelează la alţi jucători din alte industrii, ceea ce înseamnă că începe să se mişte ceva. Dar pentru că a fost un an imprevizibil, cred că cuvântul anului pentru IT a fost rezilienţa. Am tot auzit rezilienţa cam peste tot şi cumva este normal - companiile au încercat să-şi asigure continuitatea afacerii, până la urmă despre asta este vorba, prin metode digitale”, a punctat Răzvan Savu. Totodată, a completat el, 2021 a fost un an în care lumea s-a dumirit mai bine cu privire la ce înseamnă cu adevărat transformarea digitală.

“Am văzut şi bugete IT crescând, ceea ce este un lucru destul de important. Am făcut anul trecut o serie de chestionare şi într-unul dintre ele am aflat că doar 29% dintre companii au păstrat bugetul de IT aşa cum îl aveau în 2020, iar circa 40%, deci aproape jumătate din companiile din România intervievate, şi-au mărit bugetele cu o medie de creştere de 20-30%. Deci iată că pe fondul unui an care totuşi a fost greu, a fost imprevizibil, IT-ul a început să însemne mai mult.”

IDC defineşte transformarea digitală ca un proces prin care se reinventează sau se inventează produse, servicii şi modele de business noi, iar acest lucre nu se poate întâmpla decât în momentul în care companiile văd un impact palpabil al acestei transformări digitale.

“Până la urmă transformarea digitală asta înseamnă - să poţi să îţi duci businessul la un alt nivel folosind instrumentele pe care le ai la dispoziţie. Pentru transformarea digitală, 2021, cel puţin din datele pe care le avem, a însemnat o dovadă clară a faptului că această investiţie în tehnologie chiar dă roade şi avem şi nişte date într-unul dintre chestionarele pe care le-am făcut. Am întrebat companiile cu cât la sută au fost îmbunătăţite anumite zone din organizaţie prin investiţii în transformare digitală şi primele trei poziţii sunt ocupate de satisfacţia clienţilor - am văzut multe companii care se duc în direcţia aceasta să capteze noi clienţi prin canale digitale, zona de eficienţă operaţională  - automatizare procese digitale şi aşa mai departe, dar şi de productivitatea angajaţilor. Procentul de îmbunătăţire pe care l-au declarat companiile din chestionar au fost de exemplu 48% pe zona de satisfacţie a clienţilor, ceea ce înseamnă că aproape 50% au putut observa îmbunătăţiri în urma investiţiilor în transformarea digitală”, a explicat Savu.

În ceea ce priveşte tehnologia cloud, el a precizat că piaţa locală de cloud – cloud public, privat şi serviciile de cloud, s-a situat anul trecut la 295 de milioane de dolari, din care 62% a fost generat în zona de public cloud.

“Evident, zona de public cloud este dominată de zona de software as a service (SaaS), undeva pe la 119 milioane de dolari, şi acolo cele mai mari subsegmente sunt evident zona de ERP, zona de CRM şi zona de aplicaţii colaborative. Dar avem şi zona de platform as a service (PaaS) care anul trecut, conform estimărilor noastre, a ajuns la irca 41 de milioane de dolari, ceea ce este important pentru că majoritatea companiilor cu care am discutat, fie că vorbim de furnizori sau de cumpărătorii de tehnologie, au început să implementeze acest concept de platforme care practic presupune punerea laolaltă a unor surse de valoare şi din cadrul companiei, dar şi din exterior, din ecosistem, de la parteneri, şi să creeze o nouă bază tehnologică pentru investiţiile care vor veni. Deci cloud-ul nu este numai o tehnologie care este bună la implementare, în zona tehnică, ci aduce şi o schimbare de mindset în zona companiilor.”

Emisiunea ZF TechDay este realizată de Ziarul Financiar cu susţinerea Orange Techday