♦ Samsung şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa din România, cu o cotă de 45,5% în valoare (+2 puncte procentuale faţă de 2024), iar modelul Ultra a reprezentat 52% din vânzările familiei Galaxy S25, cu o rată de creştere aproape triplă faţă de celelalte modele din gamă.
Românii au migrat accelerat spre telefoane din gama superioară în 2025: segmentul premium a crescut cu aproape 6% în valoare şi chiar mai mult în unităţi, în timp ce piaţa per ansamblu a avansat modest, cu 0,4% în unităţi şi 1,2% în valoare. Motorul creşterii a fost trecerea consumatorilor din segmentele inferioare către telefoane mai scumpe, într-o piaţă care a depăşit pragul de 2 mld. euro şi a totalizat 5,3-5,4 mil. de unităţi livrate, conform datelor Techinsights.
„A existat o continuă creştere a segmentului premium. A crescut şi zona de «entry premium», dacă putem să o numim aşa. Cu alte cuvinte, lucrurile arată bine şi acesta este motorul de creştere - telefoanele din zona premium“, a declarat Tiberiu Dobre, vicepreşedinte Samsung Electronics pentru România şi Bulgaria, într-un interviu pentru ZF.
Samsung şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa din România, ajungând la o cotă de 45,5% în valoare - cu două puncte procentuale peste anul anterior - deşi în unităţi a scăzut uşor, cu o jumătate de punct procentual, la un nivel de 37,6%. Pe locul al doilea se situează Apple, cu o poziţie puternică în segmentul premium, în timp ce producătorii chinezi - Honor, Oppo şi Xiaomi - au câştigat teren.
„Am reuşit să creştem în valoare cu două puncte procentuale. În unităţi am scăzut un pic, jumătate de procent, cu un rezultat consolidat la nivelul anului trecut de 37,6%", a spus Dobre.
Modelul Ultra a reprezentat 52% din vânzările întregii familii Galaxy S25 anul trecut, cu o rată de creştere aproape triplă faţă de celelalte modele din gamă, potrivit lui Dobre.
Pe piaţa de distribuţie, operatorii telecom au scăzut la o pondere de circa 44% din vânzări, în timp ce piaţa liberă - retaileri de electronice şi platforme online - a ajuns la 56%. „Online-ul creşte şi creşte mai repede în zona de piaţă liberă decât în zona operatorilor“, a notat Dobre.
Vicepreşedintele Samsung a adăugat că strategia companiei rămâne de a acoperi toate canalele, indiferent de dinamica individuală. „Fiecare îşi construieşte strategia în propriul mod, astfel încât să servească cel mai bine intereselor. Noi, fiind un jucător global cu o prezenţă masivă în piaţa din România, avem obligaţia să acoperim absolut toate segmentele de piaţă şi să maximizăm impactul. Independent de strategia fiecărui partener, noi vom fi acolo, susţinând vânzările şi încercând să fim cu inovaţia cât mai aproape de consumatorul final“, a declarat Dobre.
Creşterea segmentului premium se intersectează cu strategia Samsung de a democratiza accesul la inteligenţa artificială prin noua serie Galaxy S26, lansată la nivel global. Samsung ţinteşte 800 de milioane de utilizatori Galaxy AI până la finalul lui 2026.
„Trebuie să vindem din ce în ce mai bine aceste telefoane din gama premium, pentru că ele oferă acces la cele mai bune, cele mai prietenoase tehnologii. Odată ce vor atinge o masă critică, aceste tehnologii vor deveni un lucru elementar în viaţa noastră de zi cu zi", a spus Dobre.
Samsung susţine că S26 este prima familie de produse construită integral în jurul conceptului de agent AI. Dobre a comparat viziunea companiei cu un gest cotidian: „Ca şi cu lumina: ai nevoie de lumină, aprinzi întrerupătorul, nu te interesează că curge apă pe Dunăre şi hidrocentralele, că nu bate vântul şi eolienele nu produc, sau că reţeaua energetică a României este echilibrată sau nu. Pur şi simplu ai apăsat întrerupătorul şi ai lumină. Exact aşa este şi cu AI-ul: ai nevoie de ceva, apeşi pe un buton, zici «comandă-mi un Uber, vreau să mă duc acasă» şi gata."
Compania citează studii europene potrivit cărora 81% din populaţie înţelege că inteligenţa artificială le poate fi utilă în viaţa de zi cu zi, dar 84% se tem de complexitatea procesului. Sistemul multi-agent din Galaxy S26 - care integrează asistenţii Bixby, Gemini şi Perplexity - ar urma să anticipeze nevoile utilizatorului şi să vină proactiv cu soluţii.
„Până la urmă, acesta e dezideratul: nu noi să muncim pentru tehnologie, ci tehnologia să muncească pentru noi", a conchis Dobre.
Pentru 2026, rapoartele de piaţă prognozează o creştere moderată a pieţei româneşti de smartphone-uri, de 1-3%, iar Samsung îşi propune să depăşească acest ritm. „Ne propunem să creştem ceva mai repede decât ritmul pieţei. Suntem ambiţioşi", a spus vicepreşedintele Samsung România şi Bulgaria.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE