Cifra de afaceri a industriei auto româneşti s-a triplat în ultimul deceniu, având un aport esenţial la dezvoltarea economiei şi ajungând să reprezinte în 2017 circa 14% din PIB.
Alături de cei doi producători de autovehicule – Dacia şi Ford, pe piaţa românească au intrat pe rând toţi marii producători globali de componente şi subansamble auto, care deţin în prezent peste 600 de unităţi de producţie în toată ţara şi angajează mai mult de 200 de mii de salariaţi.
Potenţialul de creştere a sectorului este evident, deşi se confruntă cu două neajunsuri ale României din ultimele două decenii: infrastructura rutieră precară şi lipsa personalului atât calificat, cât şi necalificat.
Din aceste motive, regiunea de vest a ţării este preferată de foarte mulţi investitori, aşa cum arată harta distribuţiei lor pe teritoriul României, datorită apropierii de reţeaua europeană de autostrăzi, în vreme ce zona Moldovei a devenit atractivă după ce variantele de investiţii în vestul şi centrul României aproape s-au epuizat. Implicaţiile se observă atât în rata şomajului, mult mai redusă în regiunile cu investiţii, cât şi în nivelul salariilor, ajungând să depăşească în aceste zone media naţională. Conexiunea cu portul Constanţa, cel puţin, ar duce la o creştere exponenţială a sectorului, însă investiţiile în infrastructură au stagnat în ultimul an, după progrese nesemnificative în ultimele decenii.
În acelaşi timp, forţa de muncă disponibilă şi calificată din zonele unde s-au realizat investiţii s-a diminuat până la dispariţie în ultimii ani, iar şcoala românească nu a pregătit destui absolvenţi specializaţi pe domeniu.
Companiile au preluat rolul de formare şi educare a viitorilor angajaţi, fiind înfiinţate şcoli profesionale în mai multe oraşe sau investind împreună cu autorităţile locale în dezvoltarea învăţământului tehnic.
Mai mult, unii investitori au înfiinţat în România centre de cercetare-dezvoltare care au capacitatea să creeze soluţii inovatoare cu valoare adăugată foarte ridicată.
Deşi cauzele menţionate mai sus sunt arhi-cunoscute, măsuri concrete care să le elimine sunt inexistente sau, în situaţia în care sunt puse pe agenda politică, nu ocupă un loc pe lista scurtă de priorităţi ale autorităţilor.
Chiar şi în aceste condiţii, România, prin poziţia geografică, mentalitatea şi educaţia oamenilor, dar şi nivelul salariilor, continuă să fie atractivă pentru investitorii din industria auto.
Cum va evolua sectorul şi unde se vor realiza noi investiţii va depinde de tendinţele industriei la nivel mondial. Marii jucători globali îşi concentrează tot mai mult strategiile pe cele două mari tendinţe cu impact pentru întreaga economie: evoluţia exponenţială a tehnologiei şi experienţa consumatorului. Mulţi dintre ei pariază pe efectul perturbator („disruptive“) al tehnologiei care va schimba paradigma şi va impune noi modele de business într-un orizont de timp mai apropiat decât poate ne imaginăm. Autovehiculele verzi, cele autonome sau tehnologizate, aplicaţiile, conectivitatea, comunicarea între maşini sunt factorii care vor transforma industria auto.
Cel mai recent studiu în domeniu efectuat de către Deloitte analizează interesul consumatorilor pentru tehnologie, vehicule autonome, metoda de cumpărare, relaţia cu distribuitorii şi producătorii.
Din datele analizate, concluziile studiului arată că apetitul pentru noile tehnologii este în creştere, iar accentul cade pe experienţa clientului.
De exemplu, interesul pentru autovehiculele autonome este tot mai mare în SUA, iar în ultimul an procentul celor care cred că astfel de maşini sunt sigure aproape s-a dublat.
La rândul lor, autovehiculele verzi câştigă teren: peste 61% dintre clienţii chinezi optează pentru ele, conform unui sondaj.
O altă tendinţă este interacţiunea cu producătorul, fapt observat cel mai bine la clienţii din India, dintre care trei sferturi spun că preferă achiziţia direct de la aceştia.
Aceste tendinţe încep să câştige teren şi în România.
Numărul de autovehicule verzi cumpărate anul trecut s-a triplat faţă de anul anterior, chiar dacă vorbim de câteva sute de produse, creşterea fiind influenţată de dezvoltarea incipientă a infrastructurii de alimentare, în principal în oraşele mari, dar mai ales de stimulentele financiar-fiscale acordate de autorităţi.
