Top MBA

ZF 15 minute cu un antreprenor. Cristian Preotu, Le Manoir: Cele mai bune investiţii se fac în criză. Vrem să deschidem mai multe magazine, avem un buget de investiţii de 1-2 mil. euro pentru 2022

ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank

Autor: Miruna Diaconu

28.10.2021, 00:07 4742

♦ Antreprenorul deţine magazinele Comtesse du Barry, restaurantul Le Bistrot Francais, o afacere de distribuţie de vinuri şi un butic hotel, acesta din urmă controlat alături de dezvoltatorul imobiliar One United.

Cristian Preotu, fondatorul grupului Le Manoir, activ în domeniul gastronomiei fine, spune că perioadele de criză sunt cele mai bune pentru a face investiţii. Antreprenorul are mai multe proiecte în derulare, iar unul dintre ele este Le Manoir Gourmet Market, un magazin ce va avea mai multe raioane de alimente. Prima unitate va fi deschisă în zona de nord a Bucureştiului.

„Magazinul va avea o suprafaţă de 400 mp în care vom organiza un fel de piaţă. El va încorpora un sushi bar, o brutărie, o măcelărie, un magazin de peşte, dar şi un raion de fructe şi legume. Va fi un magazin universal, cu tot ce înseamnă gastronomie, vinuri şi ce merge pe lângă. Prima unitate va fi deschisă în colaborare cu One United şi va fi la One Herăstrău Towers“, spune Cristian Preotu, fondatorul grupului Le Manoir, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum facem economia să funcţioneze în continuare, un proiect realizat de Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Antreprenorul are în plan să mai deschidă astfel de magazine chiar de anul viitor, iar pentru acest lucru vrea să investească între 1 şi 2 milioane de euro. Zonele în care are de gând Cristian Preotu să deschidă Le Manoir Gourmet Market vor fi alese în funcţie de disponibilitatea spaţiilor mari, dar el se uită atent la cartierele în care se regăsesc cei mai mulţi clienţi ai grupului.

Cu toate că pandemia a afectat considerabil sectorul HoReCa, unde antreprenorul activează, el a continuat să investească. La începutul lunii octombrie, grupul Le Manoir şi dezvoltatorul imobiliar One United au cumpărat boutique hotelul Carpathian Lodge Măgura din Buzău, tranzacţie în valoare de 2,35 mil. euro. Vânzătorul este un antreprenor străin care nu mai locuieşte în România.

Noii proprietari urmează să realizeze investiţii de circa un milion de euro în renovare şi amenajare, pentru ca apoi proprietatea să fie gata să primească oaspeţi. Le Manoir, care deţine mai multe restaurante şi magazine de gastronomie fină, va opera businessul din judeţul Buzău. „Va fi un hotel de lux, acum lucrăm la amenajare. Sperăm ca în prima fază să fie gata până la sfârşitul acestui an. Apoi o să facem lucrări mai ample, care sperăm să fie gata anul viitor“.

Preotu spune că ia în calcul să mai in­ves­tească în hoteluri de tip boutique în Bucureşti, dar se uită şi către alte zone ale ţării precum Munţii Apuseni şi Delta Dunării.

Cu toate că pandemia a schimbat semnificativ comportamentul consu­matorilor, Cristian Preotu spune că el nu a observat acest lucru la clienţii pe care îi are, oameni cu venituri mari. „Suntem pe o nişă a populaţiei în care obiceiurile de consum nu se schimbă pe fondul crizelor.“

Antreprenorul deţine magazinele Comtesse du Barry, restaurantul Le Bistrot Francais, o afacere de distribuţie de vinuri şi un butic hotel, acesta din urmă controlat ală­turi de dezvoltatorul imobiliar One United. În 2019, grupul Le Manoir a deschis un magazin în Paris, înregistrând afaceri totale de 6 milioane euro, însă anul trecut a fost nevoit să închidă printre altele Sushi Room, un local specializat în gastronomia japoneză.

El spune că în toată această perioadă marcată de pandemie partea de retail a mers cel mai bine, iar afacerile grupului s-au majorat anul trecut faţă de nivelul înregistrat în 2019. „În 2021 estimez că vom avea o creştere de 20-25% faţă de anul trecut. Cred că vom ajunge la o cifră de afaceri de 7 mil. euro pe tot grupul.“

Totuşi, cel de-al patrulea val al pandemiei se resimte şi în vânzările grupului Le Manoir, iar traficul din restaurante a scăzut, având în vedere că înainte veneau mulţi turişti străini, care acum sunt de nevăzut, şi nu se mai organizează nici mese de business.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO