TrebuieSaRepornimBusinessul

Farmec a demarat producţia de biocide în fabrica din Cluj-Napoca. Mircea Turdean, CEO: Ne-am adaptat liniile de producţie prioritizând produsele de dezinfectat, pentru a răspunde nevoilor din piaţă

.

.

Autor: Cristina Bellu

29.04.2020, 13:58 451

Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător local de cosmetice, anunţă că a început producţia de biocide pentru uz personal şi medical, după ce compania a obţinut toate avizele pentru biocide de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, necesare demarării procesului de fabricare.

„În contextul actual, ne-am organizat toate resursele şi ne-am adaptat liniile de producţie, prioritizând produsele igienizante, dezinfectante şi antibacteriene pentru a răspunde nevoilor şi cerinţelor din piaţă, în special solicitărilor venite din partea instituţiilor, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Am implicat toţi specialiştii din cadrul companiei în acest amplu proces de producţie şi depunem toate eforturile să obţinem materiile prime şi ambalajele necesare pentru a acoperi cererea de pe piaţă şi pentru a oferi un preţ corect", explică Mircea Turdean, directorul general al companiei.

Primul dezinfectant produs pentru uz personal este Farmec loţiune dezinfectantă mâini, cu 70% concentraţie de alcool, şi va fi disponibil pe toate canalele de vânzare ale companiei, care a anunţat că poate produce lunar un număr estimativ de 650.000 de loţiuni de acest tip.

Un element de noutate în portofoliul Farmec îl reprezintă dezinfectanţii pentru mâini şi suprafeţe din gama Dermofarm pe bază de alcool etilic 80%, creaţi special pentru unităţile medicale. În cazul acestor produse capacitatea de producţie este de aproximativ 700.000 de unităţi pe lună, transmit reprezentanţii companiei.

La începutul crizei declanşate de noul coronavirus, compania clujeană a demarat în regim de urgenţă producţia a două igienizante pentru mâini Farmec pentru uz personal, a unui nou săpun lichid antibacterian Farmec, precum şi a produsului Nufăr dezinfectant universal într-un format extins, cu trigger, pentru o utilizare mai practică, precum şi la volume mai mari.

Reprezentanţii companiei spun că prioritatea principală rămâne în continuare cercetarea şi dezvoltarea produselor dezinfectante noi, esenţiale pentru sănătatea publică în această perioadă.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels