Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un kinetoterapeut câştigă între 600 şi 900 de euro net pe lună

Ana Vişian, marketing manager, BestJobs:
Stilul de lucru sedentar reprezintă una dintre cele mai serioase probleme care afectează omul modern, iar un specialist în kinetoterapie devine tot mai căutat. El are un rol major în a ajuta oamenii să-şi recâştige forma fizică ideală, după ce face o evaluare a mobilităţii şi forţei fizice.

Ana Vişian, marketing manager, BestJobs: Stilul de lucru sedentar reprezintă una dintre cele mai serioase probleme care afectează omul modern, iar un specialist în kinetoterapie devine tot mai căutat. El are un rol major în a ajuta oamenii să-şi recâştige forma fizică ideală, după ce face o evaluare a mobilităţii şi forţei fizice.

Autor: Ramona Cornea

12.08.2022, 00:05 1635

Un angajat pe poziţia de kinetoterapeut are un salariu care variază, în medie, între 600 şi 900 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

„Kinetoterapia este una dintre cele mai apreciate discipline în ziua de azi, mai ales în condiţiile în care cei mai mulţi oameni lucrează de la birou 8 ore pe zi. Stilul de lucru sedentar reprezintă una dintre cele mai serioase probleme care afectează omul modern, iar un specialist în kinetoterapie devine tot mai căutat. El are un rol major în a ajuta oamenii să-şi recâştige forma fizică ideală, după ce face o evaluare a mobilităţii şi forţei fizice a acestora. Ulterior, el întocmeşte un program de recuperare, cu exerciţii şi recomandări care au ca scop corectarea problemelor şi creşterea calităţilor fizice. Calificarea profesională de kinetoterapeut şi avizul de liberă practică sunt esenţiale, iar capacitatea de comunicare şi empatia sunt calităţi extrem de importante în acest job. Salariile se pot apropia de 900 de euro, net”, spune Ana Vişian, marketing manager în cadrul BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: bonus de performanţă, traininguri de specializare şi timp de lucru flexibil.

În prezent, 168 de posturi vacante pentru poziţia de kinetoterapeut sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Bucureşti, Craiova şi Timişoara. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO