Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un optometrist câştigă, în medie, 750 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un optometrist câştigă, în medie,...

Autor: Ramona Cornea

18.04.2022, 00:05 995

Un optometrist, adică un inginer specializat în optometrie, ştiinţă care are ca obiect de activitate studiul echipamentelor optice, lentilelor şi aparatelor pentru diagnosticarea şi tratamentul bolilor oculare, are un salariu care ajunge, în medie, la 750 de euro net pe lună, arată datele furnizate de platforma de recrutare online BestJobs.  Cea mai mare ofertă salarială este în Bucureşti şi ajunge la 1.000 de euro, iar cea mai mică ofertă este de 600 de euro, în Iaşi.

”Oferta salarială pentru un optometrist depinde foarte mult de regiunea în care se fac angajări. Astfel, chiar şi cu aceleaşi cerinţe, un optometrist va câştiga mai bine în Bucureşti sau în majoritatea oraşelor mari, şi mai puţin în oraşele mai mici. Studiile de specialitate în domeniul opticii medicale sunt o condiţie obligatorie, iar un job în Bucureşti va fi remunerat cu 1.000 de euro, în timp ce în Iaşi, de exemplu, oferta va fi în jur de 600 de euro”, explică Ana Vişian, marketing manager, BestJobs. Cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale specifice acestui tip de job sunt: tichetele de masă, comision din vânzări, telefon de serviciu şi abonament la reţele de sănătate privată. În prezent, 132 de posturi vacante pentru poziţia de optometrist sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca. 


Ana Vişian, marketing manager, BestJobs: Studiile de specialitate în domeniul opticii medicale sunt o condiţie obligatorie, iar un job în Bucureşti va fi remunerat cu 1.000 de euro, în timp ce în Iaşi, de exemplu, oferta va fi în jur de 600 de euro.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO