Ionuţ Barz, 25 de ani, a deschis în urmă cu un an o patiserie în oraşul Cluj-Napoca numită Covrig Ardelenesc, în care a investit circa 13.000 de euro, banii pe care i-a adunat după ce a muncit mai mulţi ani în străinătate. Patiseria Covrig Ardelenesc produce şi comercializează covrigi, croissante sau prăjituri.
„Am lucrat doi ani în domeniu, mi-a plăcut şi m-am gândit să îmi fac şi eu o patiserie proprie. Practic, aşa a venit ideea unei afaceri în domeniu“, povesteşte tânărul, care a deschis patiseria Covrig Ardelenesc în septembrie 2013. Iniţial, el spera să poată obţine fonduri nerambursabile de la stat pentru a-şi dezvolta afacerea, însă proiectul său nu a fost aprobat.
„Am vrut să accesez fonduri pentru SRL-D, însă din păcate proiectul nu a fost aprobat. Mă gândeam că jumătate din investiţia în patiserie să fie acoperită din aceste fonduri, dar din păcate nu s-a putut. M-am întors din străinătate cu gândul să fac ceva bun la mine în ţară, dar se pare că nu am avut niciun sprijin“. În final, tânărul a investit banii pe care i-a adunat în străinătate în patiseria care se întinde pe o suprafaţă de 49 de metri pătraţi. În această patiserie lucrează în total cinci oameni.
„Zona în care este amplasată patiseria este foarte circulată şi trec pe aici foarte mulţi străini. Într- o zi bună, avem 200-300 de clienţi. Străinii vor să guste în special produse tradiţionale“, afirmă Ionuţ Barz. Cu toate că prima încercare de a obţine fonduri de la stat pentru a-şi dezvolta afacerea nu a reuşit, tânărul speră ca anul acesta să acceseze fonduri europene şi să-şi extindă afacerea. El intenţionează să deschidă un laborator de patiserie unde să facă produsele, dar şi mai multe magazine unde să comercializeze produsele de patiserie. „În primă fază, aş vrea să mă extind, să accesez fonduri europene şi să creez noi locuri de muncă şi să facem cât mai multe produse noi“, spune proprietarul firmei Covrig Ardelenesc SRL-D.
Anul trecut Covrig Ardelenesc SRL-D a avut o cifră de afaceri de 40.500 de lei şi o pierdere netă de aproape 12.000 de lei, arată datele publice de pe site-ul Ministerului de Finanţe.