Who's who

Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti BBVA România: Îmi doresc să conduc în continuare compania în direcţia bună, spre succes

WHO.INTERVIU.

Ufuk Tandoğan este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri din România, având o experienţă de peste 30 de ani în industria bancară. După absolvirea facultăţii, în cadrul căreia s-a specializat în domeniul economic, Ufuk Tandogan s-a alăturat echipei Garanti BBVA Turcia (banca mamă a Garanti BBVA România), Grup în cadrul căruia activează şi în prezent, trei decenii mai târziu.

Ufuk Tandoğan este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri din România, având o experienţă de peste 30 de ani în industria bancară. După absolvirea facultăţii, în cadrul căreia s-a specializat în domeniul economic, Ufuk Tandogan s-a alăturat echipei Garanti BBVA Turcia (banca mamă a Garanti BBVA România), Grup în cadrul căruia activează şi în prezent, trei decenii mai târziu.

01.04.2021, 09:00 464

De-a lungul perioadei petrecute în cadrul Garanti BBVA Turcia, a ocupat diverse funcţii de conducere, cum ar fi Director Sucursală Corporativă, Director Regional, Vice Preşedinte Senior Credite Comerciale şi Corporative, fiind responsabil de portofolii semnificative de clienţi. De asemenea, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit din Turcia şi al Garanti Credite Ipotecare Turcia. În 2012, Ufuk Tandoğan s-a stabilit în Bucureşti şi ocupă funcţia de CEO al Garanti BBVA România, fiind, în acelaşi timp, şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la Garanti BBVA Leasing şi Garanti BBVA Credite de Consum (cele două instituţii financiare nebancare din cadrul grupului Garanti BBVA România). 

 

Anul 2020 a fost unul atipic, aducând multe provocări în mediul de afaceri. Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de importantă este experienţa profesională în depăşirea acestor provocări?

Într-adevăr, pandemia generată de coronavirus reprezintă o provocare uriaşă pentru organizaţii, poate cea mai stimulatoare criză cu care liderii se vor confrunta pe parcursul carierei, fie că vorbim despre lideri cu experienţă sau despre cei aflaţi la începutul vieţii lor profesionale. Da, experienţa acumulată de-a lungul anilor poate fi un atu, deoarece unele idei şi iniţiative luate anterior pot fi implementate din nou cu succes. Cu toate acestea, managerii tineri pot veni cu idei inovatoare, care pot salva companiile din situaţii dificile. Prin urmare, cred că indiferent de etapa în care se află în cariera sa, succesul unui lider vine din decizii gândite şi analizate, luate la momentul potrivit.

 

Care sunt principiile pe care le urmaţi în afaceri, indiferent de contextul economic?

Fiind o bancă orientată spre client, noi, în Garanti BBVA, punem întotdeauna clienţii în centrul strategiei noastre, ceea ce înseamnă că ne concentrăm foarte mult pe înţelegerea nevoilor şi aşteptărilor lor, care se schimbă constant. Apoi, următorul pas este să le oferim idei şi soluţii ce le economisesc timpul, le îmbunătăţesc viaţa şi le dau şansa să profite de fiecare oportunitate care apare. Prin urmare, serviciile de calitate pentru clienţii noştri, indiferent de specificul nevoilor acestora, sunt esenţiale pentru mine şi echipa mea.

 

Care sunt cele mai importante lecţii pe care le-aţi învăţat în 2020?

Că vremurile sunt instabile, că soarta noastră se poate schimba într-o secundă şi trebuie să fim flexibili şi gata să acţionăm rapid. De asemenea, am învăţat că trebuie să preţuim fiecare moment şi să ne bucurăm de experienţele şi oportunităţile pe care viaţa ni le oferă.

 

Ce planuri de carieră aveţi?

Îmi doresc să conduc în continuare compania în direcţia bună, spre succes. Iar succesul înseamnă să ai clienţi şi colaboratori mulţumiţi, colegi motivaţi şi rezultate bune în afaceri. Vor veni cu siguranţă vremuri mai bune pentru mediul de afaceri şi activitatea va continua într-un ritm activ.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO