Women in tech

Proiect ZF/Huawei Women in Tech. Infrastructura educaţională digitală din România, „un Netflix fără filme“. Ce se poate schimba pentru ca mai multe tinere să acceseze cariere în domeniul tehnologiei?

05.04.2022, 00:05 Autor: Ioana Matei

Avem infrastructură, dar ne lipsesc resursele şi trainingul adecvat, atât pentru copii, cât şi pentru profesori sau părinţi, motiv pentru care acestea sunt direcţiile în care este nevoie de investiţii.

„Dacă e să ne gândim la sistemul digital din România, avem infras­tructură, avem ta­blete, televi­zoare, table inteligente, dar suntem în continuare ca un Netflix fără filme - conţinutul este cel are lip­seşte din acest eco­sistem“, a spus Măriuca Mihăilescu, co­fon­datoare a platformei notebune.ro, în cea mai recentă ediţie a emisiunii Women in Tech.

Ea alături de Andra Cărbunaru s-au specializat, prin intermediul Asociaţiei pentru Educaţie Digitală Bigger Picture, în producţia de conţinut digital nonformal, atât pentru copiii mici, cât şi pentru elevii de liceu.

Proiectul notebune.ro, de pildă, este o platformă gratuită, online, care oferă tinerilor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat şi pentru cele de evaluare naţională videoclipuri de câteva minute cu materia structurată, fişe recapitulative şi teste care pot fi făcute online, astfel încât să îşi ve­rifice în timp real cunoş­tinţele. Pentru dezvoltarea conţinutului acestei platforme, colaborează cu profesori din toată ţara.

Pe termen lung, cele două fondatoare şi-au propus ca aceste resurse să fie integrate în sistemul educaţional românesc.

„Ne-am bucura ca poate, pe termen lung, genul acesta de program să fie recunoscut poate ca mijloc de învăţare de Ministerul Educaţiei“.

Măriuca Mihăilescu menţionează că, până în 2030, ţinta fixată la nivelul UE este ca 80% dintre elevii cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani să aibă competenţe solide de IT - „Cifrele pe hârtie sunt extrem de optimiste, un alt studiu spune însă că mai mult de 27% dintre copiii de 13-16 ani din România se simt cumva descoperiţi la acest capitol. Faptul că stai pe Facebook sau Instagram nu înseamnă că eşti digitalizat. Avem infrastructură, dar ne lipsesc resursele şi trainingul adecvat, atât pentru copii, profesori, cât şi pentru părinţi. Dacă e să se investească foarte mult - acestea vor fi direcţiile potrivite - mai mult conţinut adaptat şi bine făcut, dar şi training dedicat oamenilor care folosesc toată tehnica la clasă.“

Cum a decis Măriuca Mihăilescu să se implice în această direcţie? „Într-o întâlnire, la cafea, eu şi Andra Cărbunaru am decis să facem ceva pentru copiii noştri - să inventăm afostodata.ro, o platformă de poveşti reinterpretată pentru aceşti nativi digital, care cuprinde poveşti din toată lumea, teste cu întrebări, români de poveste etc., iar apoi am evoluat înspre zona aceasta educaţională.“

Cea de-a doua invitată a emisiunii Women in Tech, Gabriela Sasu, accounting policy controller Huawei România, care se ocupă de politici contabile în cadrul multinaţionalei, a vorbit despre importanţa tehnologiei în domeniul în care şi-a construit cariera: „Nu cred că mi-aş putea face munca la un nivel aşteptat acum într-o companie hi-tech fără tehnologiile pe care le avem la dispoziţie“. Ea a povestit că a mizat pe domeniul financiar, a studiat managementul, „dar pentru că la 24 de ani nu te angajează nimeni ca manager, m-am angajat în rolul de contabil la o companie de produse cosmetice“. A urmat apoi un parcurs profesional de 17 ani în acea companie, trecând prin roluri precum cel de contabil şef,  director de marketing, cât şi director financiar. A fost selectată şi pentru o calificare internaţională ACCA, care i-a oferit oportunitatea de a deveni trainer, iar importanţa tehnologiei a înţeles-o după ce s-a mutat la o companie britanică: „Am avut atunci un declic şi m-am gândit că pentru viitorul carierei mele trebuie să mă îndrept spre o companie de tehnologie; întâmplarea a făcut ca în 2016 Huawei să caute experţi pe politici contabile - aşa am ajuns la Huawei“.

Observă că impactul tehnologiei în domeniul financiar a fost imens şi aminteşte de munţii de hârtie folosiţi în contabilitate în anii 90, al căror loc a fost luat de folosirea software-urilor informatice, de automatizări, de utilizarea inteligenţei artificiale: „Astfel, noi, în calitate de contabili, am devenit parteneri de business pentru management; ne-am mutat concentrarea de la o muncă repetitivă, către analiza datelor pe care acum le procesează inteligenţa artificială“.

Gabriela Sasu a menţionat şi că, pe parcursul carierei sale,  nu a întâmpinat provocări ca urmare a faptului că este femeie, deşi observă că în domeniul  financiar femeile nu sunt foarte bine reprezentate, cel puţin în eşaloanele superioare. Observă că tinerele sunt interesate să îşi construiască o carieră în domeniile financiar şi tehnologic fiindcă acestea vin cu securitatea locului de muncă, oferă un program flexibil de lucru, iar calificările internaţionale le deschid o paletă largă de joburi în cadrul multinaţionalelor.

Măriuca Mihăilescu, cofondatoare a notebune.ro: Fiţi determinate! La finalul zilei, dacă nu munceşti, nu obţii realizări; e nevoie de mai puţină lamentare şi de mai multă muncă fiindcă până la urmă rezultatele apar.

Gabriela Sasu, accounting policy controller la Huawei România: Gândiţi-vă cariera pe o pantă ascendentă, alegeţi-vă joburile care vă oferă oportunitatea de a vă dezvolta atât profesional, cât şi personal.

Începeţi-vă cariera într-o multinaţională, unde paleta de oportunităţi este mult mai mare acolo; căutaţi-vă un mentor, în special un mentor femeie fiindcă femeile sunt mult mai empatice şi ştiu să inspire mult mai mult decât bărbaţii din punctul acesta de vedere - dar o femeie care să vă scoată din zona de confort.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Huawei