♦ Achiziţia Berăriei Gambrinus, dar şi cea a fostului restaurant Monte Carlo reprezintă, de fapt, investiţii imobiliare, fiind preluate clădirile în care au funcţionat cele două localuri istorice.
Dragoş Petrescu, proprietarul grupului de restaurante City Grill, a cumpărat Berăria Gambrinus din zona Cişmigiu din Bucureşti, zonă unde a achiziţionat anterior şi fostul restaurant Monte Carlo din mijlocul parcului, care a fost redeschis anul trecut sub brandul Not Available, destinat tinerilor. Acesta din urmă a funcţionat doar în sezonul cald, urmând ca în 2026 să fie inaugurat un alt concept.
Achiziţia Berăriei Gambrinus, dar şi cea a fostului restaurant Monte Carlo reprezintă, de fapt, investiţii imobiliare, fiind achiziţionate şi clădirile, nu doar conceptele fostelor localuri.
„La Gambrinus a fost vorba de o achiziţie de real estate, pe modelul restaurantului din Cişmigiu. Sunt locuri în care vrem să fim şi atunci procedăm în acest fel. Există în piaţă totodată şi branduri care funcţionează în spaţii închiriate şi care funcţionează bine, aşa că ni le dorim în portofoliu. Avem o strategie de achiziţii mixtă - preluare imobiliară sau doar de brand“, spune Dragoş Petrescu, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect al Ziarului Financiar şi al UniCredit Bank.
În spaţiul fostei berării Gambrinus, antreprenorul are în plan să dezvolte un concept dedicat generaţiilor Z şi Y. Acest spaţiu e cel situat pe strada Ion Brezoianu. Nu este cel de pe colţ, de la intersecţia dintre Brezoianu şi bulevardul Regina Elisabeta, unde funcţionează restaurantul DeSoi, ci cel imediat de lângă, spune Petrescu.
„Localul nu se va numi exact Berăria Gambrinus, deşi avem în plan să păstrăm această amprentă istorică. Vrem să fie cool să vii la noi. Suntem într-o perioadă în care e important să fim atrăgători pentru generaţia tânără. Iar generaţiile Z şi Y sunt foarte pretenţioase, dar foarte dispuse să cheltuiască“, adaugă el.
„Întinerirea“ City Grill
Antreprenorul susţine că aproape o treime din cheltuielile tinerilor merge către ieşitul în oraş, aceştia fiind mult mai dispuşi să aloce bani pentru această activitate faţă de alte generaţii, motiv pentru care devine tot mai important ca restaurantele să îşi îndrepte atenţia către noul public.
„Gen Z şi gen Y nu reprezintă atât cât mi-aş dori în businessul nostru. Având un foarte mare impact pe zona asta de istorie (grupul operează localuri precum Pescăruş şi Caru’ cu Bere – n.red.), am atras mai mult generaţiile X şi Babybomers şi mai puţin Y şi Z. Cam 30-35% din clienţii noştri sunt din gen Z şi Y astăzi. Dorim să pregătim viitorul, aşa că e foarte important să începem să-i targhetăm. Şi facem asta cu brandurile mai tinere ale grupului.“
Marty este unul dintre numele aflate în portofoliul City Grill cu potenţial de a atrage tinerele generaţii, crede Petrescu. În 2024, antreprenorul a preluat pachetul majoritar de acţiuni al lanţului clujean de restaurante Marty. Vânzătorul a fost omul de afaceri Marceluş Suciu.
Acesta nu e singurul exemplu.
Dragoş Petrescu a mizat în 2025 şi pe un brand dedicat exclusiv tinerilor. În vara anului trecut, fostul restaurant Monte Carlo, amplasat pe lacul din parcul Cişmigiu, a fost deschis sub numele de N/A – Not Available. Conceptul de tip pop-up (temporar) a fost construit în jurul tinerilor.
„Am învăţat ce îşi doresc cei din această generaţie. Am învăţat despre party-uri pop-up, cu muzică, cu DJ speciali, cu meniu dedicat. Este un proces din care nu ne oprim. Vom avea un concept nou de restaurant în acest spaţiu şi în 2026“, explică el.
Prin aceaste schimbări, City Grill îşi propune să „întinerească“ şi să dezvolte mai multe concepte adresate tinerilor.
Investiţiile continuă, dar precaut
Pe lângă aceste investiţii, antreprenorul merge mai departe şi cu renovarea restaurantului Cerbul Carpatin din Braşov, pentru care a primit o autorizaţie abia în luna decembrie a anului trecut. În vara anului 2023, antreprenorul a cumpărat Cerbul Carpatin, însă a reuşit să se apuce de lucrări abia la finalul anului trecut.
„Restaurantul va fi gata anul acesta, ne-am apucat de el recent. Avem autorizaţia începând din decembrie anul trecut. Am mare încredere în Braşov pentru că este un oraş tânăr, cu familii tinere“, precizează el.
Pentru 2026, grupul are un buget de investiţii de 7 milioane de euro.
Antreprenorul recunoaşte că anul trecut a fost obligat, din cauza condiţiilor dificile din piaţă, să renunţe sau să amâne câteva proiecte. Printre acestea se numără şi food hall-ul pe care îl avea în plan în Capitală.
„Cred că există viitor pentru un food-hall la nivelul Bucureştiului. Există jucători – atât noi, cât şi alţii - care am putea să ne implicăm într-un astfel de proiect. În realitate, un food-hall concentrează multe branduri diferite şi asta necesită un efort de grup al industriei ospitalităţii“, mai adaugă el.
Dragoş Petrescu a pus în aşteptare şi două proiecte hoteliere, unul aflat în zona Caru’ cu Bere şi unul în apropiere de Hanu lui Manuc. Acestea sunt în proces de autorizare, însă el rămâne precaut privind investiţiile. Antreprenorul are deja două hoteluri deschise în Corbeanca şi în apropiere de Hanu Berarilor în Bucureşti.
Aşteptări mai mari de la noul an
Dragoş Petrescu se aşteaptă ca anul acesta să fie mai bun decât 2025, care a venit cu o serie de provocări ce au dus, în final, la o scădere a consumului. Oamenii au preferat să consume mult mai puţin la restaurante - numărul de clienţi nu a scăzut, dar valoarea bonului mediu da.
Totuşi, pentru marile oraşe, turismul a fost o gură de oxigen, în contextul în care numărul turiştilor străini este în creştere.
„Noi am închis 2025 mai mai bine decât estimările iniţiale. Am avut o rată de creştere de aproximativ 6,5-7%. Dacă te uiţi la inflaţie, reprezintă, de fapt, o scădere. Această creştere de vânzări nu este o creştere reală“, spune el.
În 2025, grupul City Grill s-a apropiat de venituri de 90 de milioane de euro, iar Dragoş Petrescu speră ca anul acesta vânzările să crească cu circa 7-10% faţă de 2025, în timp ce inflaţia să fie în jur de 6%, astfel încât să putem vorbi de o creştere reală.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE