• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199

ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum a ajuns Andrei Ispas, un doctor în sport, să dezvolte o reţea de şapte studiouri de pilates în Bucureşti? Andrei Ispas, cofondator, Body Tailors: Continuăm expansiunea, în toamnă vom avea primul centru în franciză

25.08.2026, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

 Body Tailors urmează să se extindă cu alte unităţi în Capitală, dar şi în alte oraşe  În Bucureşti, obiectivul antreprenorului este de a ajunge la aproximativ 30 de studiouri  Expansiunea nu va presupune doar deschiderea de noi centre, ci şi lansarea unor noi servicii.

Body Tailors, o reţea de studiouri de pilates din Bucureşti, care a pornit în 2020 la iniţiativa lui Andrei Ispas, a Laurei Simionescu şi a unui alt partener, îşi pregăteşte extinderea atât prin des­chi­derea unor noi centre în Bucureşti, cât şi prin intrarea în alte oraşe din ţară, pas pe care firma îl va face prin inter­mediul francizelor.

„Vrem să ne extindem prin franciză, model cu care o să mergem în afara Bu­cureştiului. Probabil din septembrie sau octombrie o să avem şi primul studio operat de un astfel de partener“, spune Andrei Ispas, prezent în cadrul emisiu­nii ZF 15 minute cu un antre­prenor, un proiect al Ziarului Financiar şi al UniCredit Bank. El este doctor în educaţie fizică şi sport, specializarea pilates pe aparate.

Planurile de expansiune nu se o­presc însă aici, iar antreprenorul afirmă că se află deja în discuţii pentru deschi­derea unor noi centre proprii în Bucu­reşti. „Suntem într-o continuă expansiu­ne, ne dorim să deschidem unităţi noi. Chiar suntem în discuţii privind spaţii pe care să le închiriem şi să le amenajăm. Căutăm pe hartă unde sunt clienţii activi Body Tailors şi unde noi nu avem prezenţă. Am încercat să mergem şi în clădirile de birouri, dar cel mai bine funcţionează studiourile aflate în zone mixte“, mai spune el.

În Bucureşti, obiectivul antreprenorului este de a ajunge la aproximativ 30 de studiouri. Pe de altă parte, franciza va permite companiei să aibă o acoperire mai largă, multiplicând mai rapid un concept deja testat în Capitală.

Spre deosebire de marii jucători din industria de fitness, care au mizat pe un model mixt - clase, aparate şi forţă - Body Tailors şi-a concentrat şi îşi concentrează atenţia pe o singură activitate - pilates reformer, foarte în vogă astăzi, dar foarte la început acum şase ani, cel puţin în România. De altfel, Andrei Ispas vrea de altfel să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecţie de Pilates Reformer, cu 100 de aparate şi 100 de participanţi, organizată pe 5 septembrie în AFI Cotroceni. Iniţiativa marchează aniversarea a 100 de ani de Pilates la nivel mondial.

În ceea ce priveşte Body Tailors, expansiunea nu va presupune doar deschiderea de noi centre, ci şi lansarea unor noi servicii.

„Am lansat un concept nou - clientul îşi cumpără un abonament, beneficiază de o platformă video şi îi trimitem gratuit şi reformerul (patul – n.red.) acasă“, spune Andrei Ispas.

Deja există cerere pentru acest abonament, adaugă antreprerenorul. Conceptul Home Tailors Reformer este gândit pentru clienţii care vor să facă Pilates acasă şi reprezintă o direcţie complementară reţelei de studiouri.

Modelul de business pe care se bazează Body Tailors are la bază un acces flexibil la studiourile din reţea. În prezent, clienţii pot utiliza acelaşi abonament în mai multe locaţii, iar aproximativ 40% dintre aceştia merg la cel puţin două studiouri diferite. Tocmai acest model permite unităţilor abia deschise să ajungă mult mai repede la break-even.

„Avantajul este că în prima zi în care deschidem o unitate nouă avem şi clienţi. Iar clienţii vechi aduc alţii noi, care nu ar fi putut să vină în celelalte centre“, explică Andrei Ispas.

Extinderea rapidă a businessului se bazează şi pe producţia proprie de aparate reformer. Body Tailors a început să producă propriile reformere în România după ce antreprenorii au constatat că cele importate nu erau construite pentru volumul mare de utilizatori din studiourile companiei. În pandemie, aşteptarea pentru echipamente ajungea la aproximativ patru luni, în timp ce producţia proprie permite acum realizarea acestora în două-trei săptămâni. Tocmai acest model de business integrat îi permite companiei să se extindă rapid, inclusiv cu noi concepte.

În prezent, Body Tailors numără şapte studiouri deschise în Bucureşti, fiecare având între şapte şi zece aparate. Şi totul a pornit de la un singur centru deschis în 2020, când alţii închideau businessurile din domeniu.

Firma Laboratorul Corefit care operează afacerea a raportat în 2025 încasări de 5,3 mil. lei, plus 56%.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor