• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389

ZF 15 minute cu un antreprenor. Artesana, despre construirea noii fabrici: „Construcţia ar putea începe în primăvara anului viitor. Vrem să facem brânzeturi tradiţionale italieneşti, sunt mulţi în HoReCa care folosesc produse din import, vrem să fim un substitut“

18.11.2025, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

 Investiţia în noua fabrica este estimată la circa 10 milioane de euro, însă antreprenorii se aşteaptă ca acest buget să crească cu circa 20% până la finalizarea proiectului.

Producătorul de lactate Artesana ar urma să înceapă construcţia unei noi fabrici în pri­mă­vara anului viitor, astfel încât producţia în noua unitate să pornească în 2027. Artesana are în prezent două unităţi de producţie, ajunse deja la capacitate maximă. Cu o capacitate mai mare de producţie, Artesana vrea să îşi extindă nu doar portofoliul de produse, dar şi volumele trimise la export.

Unul dintre planurile Artesana este de a începe să producă brânzeturi tradiţionale italieneşti, precum mozzarella.

„Trebuie să ne dăm seama ce tip de produse vom face în noua fabrică pentru că putem lua echipamente mai versatile, dar trebuie să avem şi o bază. Am venit în Italia ca să ne docu­mentăm. Vrem să mergem pe partea de brânzeturi tradiţionale italieneşti, pornind de la mozzarella. Este o piaţă mare în HoReCa din România care foloseşte brânzeturi din Italia. Am vrea să înlocuim acele importuri“, spune Daniel Donici, cofondator Artesana, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 mi­nute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank.

Nu există încă un plan clar cu privire la produsele care urmează a fi fabricate în noua unitate, dar investiţia îi va permite producătorului să crească capacitatea şi să accelereze exporturile.

„Ne uităm cum putem vinde pe piaţa din Italia, dar ceea ce ştim noi să facem acum mai bine şi diferit, adică acidofilele, am văzut în mai multe pieţe, precum Japonia sau Statele Unite, că nu există în retail produse cum le facem noi, adică minim procesate“, spune Daniel Donici.

Artesana este o companie fondată de Alina şi Daniel Donici în 2012, iar în prezent operează două fabrici moderne în Tecuci şi este prezentă în peste 2.500 de magazine din România şi mai multe magazine internaţionale, din nouă ţări europene, conform celor mai recente date. Producătorul are peste 35 de produse în portofoliu.

Una dintre pieţele în care Artesana vrea să listeze produse este Dubai, acolo unde urmează ca antreprenorii să poarte discuţii cu retaileri.

Anul acesta, producătorul se aşteaptă să ăncaseze 200.000 de euro din exporturi, dublu faţă de anul trecut. Pe lângă parteneriatele directe, produsele Artesana ajung în afara ţării şi prin diferiţi ditribuitori.

Pentru noua investiţie, spune Daniel Donici, a fost deja cumpărat terenul, care se află în apropierea actualelor fabrici, iar lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor.

„Ne dorim în primăvară să demarăm construcţia. Provocarea este că vedem exact ce produse vom face ca să vedem de ce echipamente şi infrastructură avem nevoie. În primăvară, vrem să dăm drumul şi spre sfârşitul anului să avem pe poziţie clădirea şi echipamentele, astfel încât în 2027 să putem începe efectiv producţia“, spune el.

Pentru noua fabrică, antreprenorul estimează o investiţie de circa 10 milioane de euro, însă se aşteaptă ca bugetul să crească cu circa 20% până la final.

Un alt plan al producătorului este de a demola prima fabrică pentru a o transforma într-un spaţiu de depozitare.

„Vrem să facem loc unor depozite şi aici am cam subestimat necesarul, ne aşteptăm să suferim în câteva luni, să fim înghesuiţi“, precizează el.

Anul acesta, acţionariatul Artesana s-a schimbat şi a trecut de la un fond de investiţii la altul. Fondul de private equity Booster Capital, unul dintre cele mai noi nume de pe scena locală a investitorilor financiari, a intrat în acţionariatul Artesana, lucru care a marcat exit-ul ROCA investment, care avea 20% din acţiunile producătorului din judeţul Galaţi.

Pentru anul acesta, Artesana se aşteaptă la o creştere de 40% a veniturilor, puţin sub aşteptările iniţiale care arătau un avans de 50%. „Ne aşteptăm să închidem undeva la 15,5 milioane de euro, asta înseamnă plus 40% faţă de anul trecut.“

Un proiect lansat recent al producătorului este Atelier Artesana, în parteneriat cu un hypermarket din Bucureşti, unde este amplasat un stand sub brandul de lactate.

„Am vrut să testăm, în primul rând, reţetele noastre. Dacă va prinde în România, cu siguranţă va prinde şi în alte locuri“, precizează Daniel Donici.

Momentan, există un singur atelier în Bucureşti, însă antreprenorul şi-ar dori să se extindă cu acest concept şi în Cluj sau Braşov.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor