ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Dragoş Anastasiu, fondator Eurolines: Este loc imens de investit în turismul românesc, sunt cu ochii larg deschişi după dezvoltare, vreau să găsesc oameni alături de care să merg

16.12.2020, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

♦ Dragoş Anastasiu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din turism, deţine în Delta Dunării resortul Green Village, de patru stele, care anul acesta va înregistra o scădere de 10-15% a încasărilor faţă de anul trecut  ♦ El mai este acţionar alături de alţi antreprenori în proiectul Valea Verde din Cund, Transilvania ♦ „Turismul se va aşeza pe o nouă şină pentru că românii vor descoperi şi mai mult România, la nişa de ecoturism suntem campioni.“

Dragoş Anastasiu, fondatorul grupului Eurolines, spune că este loc suficient de in­vestit în turismul româ­nesc, iar el este destul de atent în ceea ce priveşte oportunităţile din domeniu. Totodată, antreprenorul afirmă că îşi doreşte să investească alături de alţi oameni, alţi antreprenori, şi nu vrea să mai meargă în afaceri singur.

„E loc de investit în turismul românesc, iar eu acum sunt cu ochii largi deschişi după dezvoltare. Am relansat Robelo, o asociaţie care îşi doreşte să unească cele mai frumoase proprietăţi din România. Eu sunt în continuare dornic să investesc în astfel de spaţii de cazare, alături de alţi parteneri care sunt la faţa locului să se ocupe de treabă. Vreau să fiu ca un fond de investiţii în zona asta de eco-turism, văd din ce în ce mai mult acest trend“, spune Dragoş Anastasiu, fondator Eurolines, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Pentru antreprenor, anul 2020 a fost unul plin de provocări, dar şi de oportunităţi, după cum spune chiar el. Dar totuşi, nu a fost cel mai greu an din carieră. Din punctul lui de vedere, cea mai grea perioadă de când este antreprenor a fost în criza anterioară.
Pe Dragoş Anastasiu pandemia l-a găsit într-o situaţie fericită, el a vândut businessul de agenţii de turism al grupului Eurolines către gigantul Dertour din Germania, astfel că mai deţine în domeniu doar unităţi de cazare. El deţine în Delta Dunării resortul Green Village, de patru stele şi este acţionar alături de alţi antreprenori în proiectul Valea Verde din Cund, Transilvania.

„Cei care au cumpărat (Dertour - n.red.) o să iasă foarte bine din această criză care va mai aşeza piaţa, va mai scutura, va mai da deoparte pe cei care nu au ştiut să pună resurse deoparte, pe cei care nu au lucrat neapărat corect. Eu cred că în acest ghinion pe care l-au avut referitor la momentul cumpărării, o să aibă şi un mare noroc“, explică Dragoş Anastasiu.

Grupul Eurolines este deţinut de Dragoş Anastasiu, care, după vânzarea diviziei de turism, a mai rămas în portofoliu cu transportatorul Eurolines şi alte afaceri, precum un complex în Delta Dunării şi un pachet de acţiuni într-un business similar din Transilvania.

Anul trecut, agenţia germană de turism Dertour, parte a gigantului Rewe, cunoscut în special pentru operaţiunile de retail precum magazinele de discount Penny prezente şi în România, a cumpărat Travel Brands, companie care reuneşte activităţile de turoperare, retail, business travel şi incoming ale Eurolines. Astfel, din luna octombrie a anului trecut, reţeaua de agenţii de turism a Travel Brands poartă brandul Dertour. În urma achiziţiei, grupul DER Touristik a preluat 400 de angajaţi, 80 de agenţii de retail, activităţile de turoperare şi de incoming.

Dragoş Anastasiu rămâne însă implicat în turism pentru că el crede în domeniu.

În ceea ce priveşte businessul din Delta Dunării, Green Village, acesta va înregistra o scădere între 10% şi 15% faţă de anul trecut ca urmare a suspendării activităţii în cele două luni de stare de urgenţă în care oamenii nu au mai putut călători.

„Am văzut o dorinţă foarte mare a diferitelor categorii de turişti de a vizita România, şi i-am văzut în ţară pe cei care se duceau mai mult în Bulgaria sau Grecia. Au venit mai mult către noi în Delta Dunării, având şi acolo plajă. Totuşi, nu am reuşit să recuperăm până la sfârşit de 2020 cele două luni de lockdown chiar dacă gradul de ocupare în iulie, august şi septembrie a fost mai mare decât anul trecut. Probabil am fi reuşit dacă nu ar fi venit lockdownul din octombrie. Noi suntem însă şi astăzi deschişi şi vom fi şi de sărbători“, spune Dragoş Anastasiu.

Pe lângă resortul pe care îl deţine în Delta Dunării, Dragoş Anastasiu este acţionar al complexului Valea Verde, din Cund, alături de familia Schafer.

„Cred foarte mult în turismul de incoming, străinii vin în extrasezon şi nu vin pentru 1-2 zile, nici nu îşi amână venirea dacă plouă afară. Plus că în Transilvania se poate ajunge foarte uşor din Germania, Austria şi Ungaria. Ţelul nostru este să fie 10 milioane de turişti străini care vin în România“, spune Dragoş Anastasiu. Anul trecut România a primit mai puţin de trei milioane de vizitatori de peste graniţă.

El este de părere că România are ca puncte slabe imaginea pe care o are în Europa, dar şi industria turismului care nu a reuşit să se mobilizeze astfel încât să aibă o voce comună care să ducă la crearea unui organism de tipul Organizaţia Română de Turism, care ar putea fi un parteneriat între public şi privat. Un alt punct slab al României este mentalitatea care se reflectă şi în serviciile oferite în zona turismului, deşi lucrurile s-au îmbunătăţit în ultimii ani. Totuşi mai este de lucrat în această zonă.
La polul opus, România are un punct forte important în dezvoltarea turismului şi anume cadrul natural, astfel că ţara noastră poate oferi mai multe tipuri de turism. Pe lângă cadrul natural, România are şi potenţialul de a se dezvolta, existând destui oameni creativi cu iniţiative interesante.

Totodată, Dragoş Anastasiu este de părere că anul viitor va fi mai bun, astfel că anunţul începerii vaccinării oferă un confort psihic oamenilor care îşi doresc să plece.
„Turismul se va aşeza pe o nouă şină pentru că românii vor descoperi mai mult România şi o să descopere mai mult turismul de bună calitate pe care România îl poate promova. Dacă la schi şi la litoral nu suntem campioni, în schimb, la turismul de nişă, ecoturismul, suntem“, precizează Dragoş Anastasiu.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor