ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare? Nicu Bocancea, acţionar, Florăria Iris: Segmentul de online a crescut de patru ori, am avut anul trecut un avans al afacerilor de circa 10%

03.02.2022, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Florăria Iris este un business construit pe parcursul a cinci decenii şi ajuns astăzi la cea de-a treia generaţie.

Nicu Bocancea, acţionar Florăria Iris, unul dintre cele mai mari lanţuri de florării din România, spune că în ultimii doi ani segmentul online a crescut de peste patru ori faţă de perioada prepandemică. Pentru businessul cu flori, anul 2021 a fost unul bun, înregistrând un avans al afacerilor de circa 10%.

Cu toate acestea, antreprenorul spune că provocările acestui an vor ţine de creşterea preţurilor, mai ales la utilităţi, care afectează şi businessul pe care îl conduce.

„Ceea ce ne sperie sunt preţurile nejustificat de mari, suntem curioşi unde se vor opri aceste creşteri. Domeniul nostru, ca toate celelalte, este afectat de aceste creşteri. Preţurile sunt mai mari cu 25-30% la unele produse, însă la altele este o dublare a preţurilor faţă de anul trecut. Florile care sunt importate din zone îndepărtate au cele mai mari creşteri“, spune Nicu Bocancea, unul dintre cei doi fii ai familiei Avramiţă, care duce mai departe tradiţia, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

El este de părere că piaţa producătorilor de flori este într-o continuă dezvoltare, dar problema apare atunci când este vorba de o producţie pe tot parcursul anului. Piaţa florilor este puternic influentaţă de sezonalitate şi nu există producători locali care pot furniza trandafiri, spre exemplu, pe tot parcursul anului. Combaterea sezonalităţii şi asigurarea tipurilor de flori pe durata întregului an ar însemna investiţii în sere care să facă faţă fluctuaţiei de temperatură, iar costurile sunt foarte mari, mai ales din cauza consumului de energie.

Circa 20% din furnizorii Florăriei Iris sunt producători locali. Totodată, despre piaţă, Nicu Bocancea afirmă că s-a schimbat în bine, însă sunt divizaţi între cei care caută flori pentru miros şi cei care sunt mai atenţi la estetica florilor, însă ambele categorii ţin foarte mult la calitatea produselor.

Compania are astăzi 10 florării, un atelier de creaţie şi un magazin online.

Anteprenorul precizează că nu are în plan extinderea lanţului de florării, însă anul acesta, mai exact în iulie, va deschide o locaţie de evenimente în jurul Bucureştiului

„Am tot avut cereri pentru francize, dar suntem precauţi şi am tot analizat, este greu în acest domeniu să te francizezi şi să păstrezi aceeaşi calitate, nu ai control tot timpul“, explică el.

Despre businessul în care este implicat astăzi el spune că e o afacere sensibilă, pe şapte zile. Mai exact din momentul în care ei au cumpărat florile şi până ajung la consumator în vază nu trebuie să treacă decât 3-4 zile, maximum şapte, însă uneori nu ţine cont doar de planurile şi stocurile programate pentru achiziţionarea florilor şi se bazează şi pe instinct.

„Este ca în cursă, lucrurile merg, e vorba de programare şi avem stocuri, gestionări, dar dacă simt că e un preţ bun le joc, iar de cele mai multe ori merge, rareori se întâmplă să rămân cu flori pe stoc“, afirmă el.

Florăria Iris este un business construit pe parcursul a cinci decenii şi ajuns astăzi la cea de-a treia generaţie. Mai exact, înainte de 1989 membrii familiei lui Nicu Bocancea au activat în domeniul florilor şi al retailului de profil, iar după Revoluţie au pus bazele unui business propriu în domeniu.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor