♦ Lanţul de magazine Paco are 15 unităţi în judeţul Vrancea şi afaceri de 143 milioane lei în 2020 ♦ Ultima investiţie făcută de către retailerul din Vrancea a fost deschiderea unui depozit logistic de 2.400 de mp, care are şi o parte de cash & carry.
Feliciu Paraschiv, fondator al Paco Supermarket, unul dintre cei mai puternici retaileri independenţi din piaţă, spune că perioada pe care o traversăm nu este una prielnică pentru a face investiţii, lucrurile fiind destul de incerte din cauza crizei economice generate de pandemie şi a celei de pe piaţa de energie. Mai mult, antreprenorul este de părere că inflaţia, care deja îşi arată colţii, va fi o problemă ce va persista pe termen lung.
„Am intrat într-o bulă inflaţionistă. Primul semnal a fost încetinirea economiei cauzată de pandemie pentru ca apoi, în perioada verii, să apară problemele cu preţul la energie. Preţurile crescute la energia electrică încă nu se resimt în produsul final, dar cu siguranţă se vor resimţi. E riscant în vremurile acestea să faci investiţii, foarte multe lucruri sunt imprevizibile începând de la costurile la energie şi mergând până la creşterea preţurilor la materialele de construcţii. Nimeni nu ştie unde se vor opri“, spune Feliciu Paraschiv, fondator al Paco Supermarket, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect al Ziarului Financiar şi Alpha Bank.
Problema inflaţionistă se va reflecta în final în scăderea puterii de cumpărare, ceea ce, ca un bulgăre de zăpadă, va pune o presiune în plus pe bugetele de investiţii companiilor. Antreprenorul adaugă faptul că oamenii şi-au schimbat deja comportamentul de consum faţă de începutul anului şi au început să îşi facă rezerve de alimente. Totodată, sunt mai atenţi şi la preţ şi se orientează către achiziţionarea produselor mai ieftine. De asemenea, risipa alimentară s-a diminuat odată cu pandemia.
„Oamenii sunt mai chibzuiţi la cumpărături, cumpără mai ieftin, cumpără produse cu termen de valabilitate mai mare. De asemenea, am observat o creştere de 20% la conservele de peşte, de carne şi la paste, asta peste creşterea normală pe care o aveam. Românii deja încep să îşi facă rezerve“, spune el.
Feliciu Paraschiv este de părere că magazinele de proximitate au avut de câştigat în această criză generată de pandemia de COVID-19, fiind mult mai aproape de casele consumatorilor, iar teama de îmbolnăvire a mutat o parte a clienţilor care obişnuiau să meargă în marile centre comerciale către unităţile mici, de cartier.
Totodată, introducerea restricţiilor privind prezentarea certificatului verde la intrarea în centrele comerciale a determinat o bună parte din populaţia nevaccinată să îşi facă cumpărăturile în magazinele alimentare din cartiere.
„E o creştere foarte mică a traficului (după introducerea certificatului verde - n.red.), având în vedere că există o plajă mare de magazine. Noi mizăm pe o modificare a comportamentului de cumpărare în sensul că oamenii vor veni mai des la noi pentru a salva timp“, explică antreprenorul.
Povestea Paco a început de la un singur magazin în judeţul Vrancea şi a ajuns în prezent la o reţea de 15 unităţi în acelaşi judeţ şi la afaceri de aproape 143 milioane lei anul trecut, plus 20% faţă de 2019. Antreprenorul speră ca anul acesta să aibă o creştere de cel puţin 10% a afacerilor comparativ cu anul trecut.
El adaugă faptul că odată cu deschiderea graniţelor, migrarea forţei de muncă către ţările vestice s-a intensificat, iar acest lucru se resimte şi în businessul pe care îl conduce.
Ultima investiţie făcută, finalizată în 2020, de către retailerul din Vrancea, a fost deschiderea unui depozit logistic de 2.400 de mp, care are şi o parte de cash&carry.
Totodată, antreprenorul precizează că în ultima perioadă s-a axat şi pe zona de online, mai ales pe partea de comenzi făcute de pe telefon.
„Toate comenzile pot fi făcute prin telefon, de către un picker dedicat, care se află în magazine, iar el în timp real pregăteşte comanda. Onlineul reprezintă undeva la 2-3% din vânzări, dar există potenţial de creştere. Noi ne-am intins la nivelul întregului judeţ Vrancea, nimeni nu face asta, poate doar în zona de urban, e greu să te duci la 40 de km cu un colet de 15 lei“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE