ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Gabriel Zbârcea, cofondator al casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii: Dacă ar fi să dau un sfat unui antreprenor, acela ar fi să îşi păstreze oamenii buni. Faţă de anul trecut, am facturat cu 30% mai puţin în perioada martie-iunie

22.07.2020, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

Casa de avocatură are circa 200 de de angajaţi, dintre care 110 avocaţi.

Gabriel Zbârcea, cofon­dator al casei de avo­catură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, spune că în perioada crizei ge­nerate de pandemia COVID-19 casa de avocatură a înregistrat o scădere de 30% a încasărilor faţă de nivelul de anul trecut, iar declinul se va adânci în a doua parte a lui 2020.

„Noi am fost în piaţă şi am văzut ce s-a întâmplat în alte sectoare în această perioadă. Agricultura şi HoReCa au fost foarte afectate şi acest lucru s-a re­simţit şi în activitatea noastră. Li­ber­tatea de mişcare a fost limitată şi acest lucru a dus la o activitate mai redusă a avocaţilor, noi am estimat că am pierdut un 30% din încasări în perioada martie-iunie faţă de anul trecut“, spune Gabriel Zbârcea, cofon­dator al casei de avocatură Ţuca  Zbâr­cea şi Asociaţii, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum fa­cem ca economia să funcţioneze în conti­nuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Avocatul adaugă că în această perioadă principalele subiecte care au dominat activitatea companiei au fost legate de dreptul muncii şi cele de forţă majoră, ambele fiind subiectele de interes pentru clienţi. Acestora li se adaugă problemele de GDPR. Totuşi acestea nu au putut compensa scăderile din alte părţi, având în vedere că activitatea instanţelor a fost suspendată timp de mai multe luni, iar activitatea de M&A a mers la relanti.

Gabriel Zbârcea afirmă faptul că mulţi oameni de afaceri şi investitori nu se aşteaptă la o revenire economică în 2021, aşa cum spun previziunile economice, dar într-o astfel de perioadă cel mai important lucru pentru un antreprenor este să îşi păstreze forţa de muncă.

„Investitorii şi antreprenorii nu se aşteaptă la o revenire în 2021, de la modelul de revenire economică în forma literei V, acum se tot vorbeşte de U. Plus că datele pe care le primim de la stat sunt destul de pesimiste, se vorbeşte de un şomaj de 4,4% în 2020, dar aşteptările sunt ca această cifră să fie mai mare. E foarte greu să îţi faci planuri, e dificil să prevezi ce se va întâmpla“.

Ce fac eu e să pastrez resursa umană calificată, iar dacă ar fi să dau un sfat unui antreprenor acela ar fi să îşi păstreze oamenii buni“, spune Gabriel Zbârcea.

Cofondatorul casei de avocatură ţuca-Zbârcea şi Asociaţii este de părere că profesia de avocat este una care necesită multă interacţiune şi empatie, tocmai de aceea într-o perioadă în care distanţarea socială este impusă de contextul actual, apar dificultăţi. După relaxarea măsurilor, angajaţii companiei au fost chemaţi la birou. Casa de avocatură are 200 de angajaţi, dintre care 110 sunt avocaţi.

„Noi am intrat în forţă, am încercat să îi aducem pe avocaţi la birou. Se resimt efectele crizei în cererea mult mai redusă şi există panică şi frică în continuare. Ca să facă business investitorii străini trebuie să vină şi să vadă ce se întâmplă în România, însă acum libertatea de a călători e încă limitată, astfel că şi vizitele sunt puţine.“

“Acum primim mai puţine solicitări de la investitorii de peste graniţă, pe când înainte veneau destul de multe de la clienţi străini“, explică Gabriel Zbârcea.

Spre deosebire de alte tipuri de businessuri, o casă de avocatură nu vinde un produs, ci un serviciu care constă într-un cunoştinţele oamenilor, iar Gabriel Zbârcea spune că un avocat ar putea să devină antreprenor, pe când unui antreprenor i-ar fi dificil să devină avocat.

Totodată, Gabriel Zbârcea, întrebat despre temerile cele mai mari pe care le are, spune că acestea sunt legate de restricţiile impuse în această perioadă de către autorităţi. O altă temere e legată de echipa sa, mai exact îi e frică să nu ajungă să dea afară oameni.

“Temerea mea este legată de această distanţare socială şi de restricţiile care ni se impun, e mai mult o temere care vine din profesia de jurist, iar a doua este aceea de a-mi păstra echipa, astfel încât să nu dau oameni afară“, spune Gabriel Zbârcea.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor