♦ Antreprenorii din spatele GLO Marine estimează o creştere de 30% a veniturilor în 2026 faţă de anul anterior, adică aproape 10 milioane de euro ♦ De altfel, compania şi-a dublat anual încasările în ultimii ani.
GLO Marine, care astăzi oferă servicii integrate pentru industria navală şi care are clienţi din toată lumea, pariază pe producţie şi are în plan un proiect de investiţii în valoare de circa 6 milioane de euro, urmând a fi construită o unitate pe raza judeţului Galaţi.
„Acum doi ani, am conturat un proiect finanţat prin fonduri europene, prin programul Tranziţie Justă. Anul acesta, spre sfârşit, vom finaliza o unitate de producţie pe care o integrăm în business şi în sistemul GLO Marine, care va realiza, în momentul în care va funcţiona optim, tot ce avem noi nevoie intern în proiectele noastre, dar şi alte subansamble de echipamente“, spune Radu Procop, unul dintre fondatorii GLO Marine, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect al Ziarului Financiar şi al UniCredit Bank.
Antreprenorul adaugă că în prima fază nu va fi vorba per se de producţie, ci de asamblare. Ulterior, GLO Marine va dezvolta şi produsele proprii.
„Până atunci, vorbim de asamblare şi vorbim de a putea să controlăm întregul proces. Pentru asta vin clienţii la noi, pentru că executăm foarte bine şi integrăm în house. Avem un project management bun“, precizează el. GLO Marine este un business care a fost fondat de Liviu Gălăţanu, Radu Procop, Liviu Moise şi Alin Pohilcă în 2015. Primul birou deschis de cei patru antreprenori a fost în Marea Britanie, iar un an mai târziu ei au înfiinţat compania şi în România, cu sediul în Galaţi. Au ales oraşul din sud-estul ţării datorită Facultăţii de arhitectură navală şi a companiilor constructoare de nave din oraş. Deşi a început ca un birou de arhitectură navală, GLO Marine oferă astăzi servicii integrate pentru industria de profil, de la design, ahitectură navală, project management până la a fi furnizor de mână de lucru în şantiere.
Înainte de a înfiinţa propria afacere, cei patru fondatori au lucrat în mari companii din industria navală europeană, experienţă care i-a ajutat ulterior în a administra mai bine businessul actual. GLO Marine activează pe nişa retrofit, adică a modernizărilor de nave vechi, astfel încât acestea sunt aduse la standardele actuale.
„Retrofit înseamnă a aduce o navă care există deja, care operează la standardele de acum zece ani, la standardele de nouă generaţie, cele actuale şi din viitor. Există ambarcaţiuni pe care sunt tehnologii vechi sau echipamente vechi. Pe acestea noi le analizăm din punct de vedere inginerie, studiu de fezabilitate. Mai departe, ne dăm seama ce trebuie să se întâmple la bordul lor ca să funcţioneze la standarde de eficienţă energetică şi le propunem clienţilor soluţiile adecvate“, explică Radu Procop.
Ulterior aprobării soluţiilor, GLO Marine trece la implementarea proiectelor. Firma are circa 50 de angajaţi, însă are şi subcontractori, români şi străini, care dublează numărul.
Investiţia în zona de producţie va creşte echipa actuală a companiei cu circa 30-40 de oameni până la sfârşitul acestui an. Ideea de a face pasul către asamblare a venit de la un client.
„Ingineria a stat întotdeauna la baza activităţii noastre, însă a fost o coincidenţă că un client avea nişte probleme pe care nu le putea rezolva, iar noi am realizat că aveam ce ne trebuie ca să livrăm proiectul complet. Acela a fost începutul“, spune Liviu Moise.
Multe dintre proiectele GLO Marine sunt în zona navelor uşoare, care aprovizionează platformele maritime, însă antreprenorii îşi doresc să intre şi pe zona navelor comerciale, unde există de fapt cea mai mare flotă din lume.
Antreprenorii estimează o creştere de 30% a încasărilor în 2026 faţă de anul anterior, adică aproape 10 milioane de euro. De altfel, GLO Marine şi-a dublat anual veniturile în ultimii ani.
„Avem clienţi din ce în ce mai mari, nume grele în industrie. Livrăm bine, avem o echipă de inginerie bună, care ne ajută să menţinem acest portofoliu. Lucrăm foarte puţin în România, de fapt, avem un singur client local“, adaugă Liviu Moise.
De altfel, planurile antreprenorilor sunt de a atrage nume tot mai mari în portofoliul de clienţi şi de a intra pe segmentul navelor comerciale.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE