ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Ioan Stânea, Pan Food: Comerţul tradiţional se micşorează de la an la an, trebuie să compensăm cumva şi vom miza mai mult pe exporturi

13.09.2022, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Producătorul de dulciuri a majorat în ultimul an preţurile cu circa 25%, însă costurile cu materiile prime s-au dublat sau chiar triplat.

Ioan Stânea, fondatorul Pan Food, unul dintre cei mai mari jucători locali de pe piaţa de dulciuri, spune că numărul actorilor din comerţul tradiţional se reduce în fiecare an, iar pentru a compensa acest segment important pentru business, antreprenorul se gândeşte să mizeze mai mult pe exporturi.

„Comerţul tradiţional este majoritar în vâzările noastre, urmează apoi exportul. Dar, din păcate, universul de comerţ tradiţional este tot mai mic. Concurenţa multinaţionalelor este de vină. Am ajuns la concluzia că trebuie să mizăm mai mult pe pieţele externe, este o variantă foarte bună, iar alta nu prea văd. Comerţul tradiţional se micşorează pe zi ce trece, trebuie undeva compensat şi trebuie să ieşim mai mult în afara ţării“, spune Ioan Stânea în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Astăzi, în România mai există doar circa 40.000 de magazine ce activează în comerţul tradiţional. În anii ‘90, înainte de dezvoltarea comerţului modern, erau 150.000-160.000 de unităţi.

Cele mai multe chioşcuri şi alimentare sunt în prezent în rural, acolo unde reţelele străine n-au pătruns încă prea mult.

Antreprenorul spune că doar 30% din încasările companiei provin din comerţul modern, iar pe viitor nu îşi doreşte să îşi concentreze atenţia pe acest segment, ci preferă să rămână în continuare mai mult în comerţul tradiţional.

Mai mult, în ultimul an producătorul de dulciuri a încheiat colaborările cu unele reţele de retail modern din cauza faptului că aceştia nu au acceptat mărirea preţurilor de către Pan Food.

„Am avut probleme cu retailerii în sensul în care ei nu au acceptat scumpiri. Mi se pare inadmisibil din punct de vedere moral, mai ales că ei ştiu foarte bine situaţia internă. Am şi renunţat la anumite colaborări pentru că prefer să vindem mai puţin, dar nu putem vinde în pierdere“, explică el.

Producătorul de dulciuri a majorat în ultimul an preţurile cu circa 25%, însă costurile cu materiile prime s-au dublat sau chiar triplat. Totuşi, în ultima perioadă, antreprenorul spune a observat o stagnare a scumpirilor.

„Unele materii prime nu au nicio treabă cu războiul din Ucraina, eu zic că este o speculă generalizată, iar noi suntem nişte jucători care trebuie să trăim în acest mediu.“

Pe lângă scumpirile materiilor prime din ultima perioadă, Pan Food se confruntă şi cu o scădere a volumelor cumpărate de către clienţi. Ioan Stânea afirmă că cifra de afaceri este mai mare decât cea înregistrată anul trecut, însă acest lucru vine ca urmare a inflaţiei şi creşterii preţurilor. Dacă în anii anteriori cumpărătorii erau mult mai atenţi la calitatea produselor sau la originea lor, anul acesta, factorul cel mai important în decizia de cumpărare este preţul.

„Nu avem nicio predictibilitate, nu ne mai facem planuri decât pe termen scurt, suntem într-o necunoscută mare. Trebuie să rămânem pe piaţă şi vom rămâne, dar e dificil. Tot scumpeşti ca să ţii pasul cu materia primă, dar se va bloca consumul şi atunci ne trezim ca în 2008. Nu trebuie să se ajungă la o asemenea situaţie“, mai spune el.

Pan Food are câteva zeci de produse în portofoliu, iar primul articol lansat pe piaţă a fost ciocolata Batonul copilăriei (şi astăzi preparată manual în proporţie de 90%). Au urmat prăjitura Lica cu foi de napolitană şi zahăr caramel, nuga Cindrel şi Bliss, prăjiturile asortate şureanca şi Dorothea sau salamul de biscuiţi.

Producătorul de dulciuri Pan Food Sibiu, afacere lansată în 2001 de inginerii Ioan Stânea din Sibiu şi Gheorghe Pristavu din Câmpulung Muscel, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 24,5 mil. lei, plus 22,4%. Anul acesta, businessul a împlinit 22 de ani de la înfiinţare, iar afacerea face tranziţia către a doua generaţie de antreprenori, având în vedere că fiul antreprenorului se află în business de câţiva ani.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor