ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Lucian Mărginean, cofondator al Velstand Group: Ţinta pe termen mediu e să acoperim zece judeţe din ţară faţă de patru în prezent

12.10.2021, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Velstand Group este o companie înfiinţată în urmă cu zece ani în Braşov În prezent, aceasta oferă servicii de curăţenie, dar şi alte servicii complementare în Bucureşti, Prahova, Braşov şi Sibiu.

Lucian Mărginean, cofondatorul companiei de servicii de curăţenie Velstand Group, spune că cea mai mare provocare de când a înfiinţat societatea este aceea de a găsi forţă de muncă. Astfel, antreprenorul este nevoit să găsească contant soluţii pentru a compensa deficitul de forţă de muncă. La Ministerul de Finanţe compania figurează a avea un număr mediu de patru salariaţi, faţă de un maxim de zece în 2018.

Velstant Group a fost înfiinţată în urmă cu zece ani şi a început activitatea în Braşov, iar anul trecut compania a avut venituri de 2,2 milioane lei şi un profit net de 1,3 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanţe. În prezent, compania prestează serviciile de curăţenie în Bucureşti, Prahova, Sibiu şi Braşov, iar principalii clienţi sunt persoanele juridice, portofoliul fiind format atât din IMM-uri, cât şi din jucători mari. Astfel, Velstand Group prestează servicii în clădiri de birouri, fabrici sau centre comerciale.

Circa 90% din cifra de afaceri a companiei provine din servicii de tip abonament, iar 10% din lucrări punctuale.

„Pandemia ne-a prins pe picior bun. O parte din clienţi au renunţat, au închis temporar sau definitiv punctele de lucru, dar alţii au cerut servicii suplimentare. Noi speram să avem mai multă cerere pe partea de dezinfecţie, dar cumva nu ne-a atins aşteptările acest segment. Însă, per total lucrurile s-au echilibrat“, spune Lucian Mărginean, cofondator Velstand Group, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

În 2020, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 15%, iar profitul net cu 160%, arată datele platformei de analiză confidas.ro. Pe site-ul propriu al Velstand Group, la secţiunea clienţi apar nume precum Selgros (comerţ alimentar), Otter (retail încălţăminte), NNDKP (casă de avocatură) sau Medicover Hospital (sănătate).

Pe lângă serviciile de curăţenie, compania oferă şi servicii de pază, de pompieri, paramedici, grădinărit, dezinfecţie sau dezăpezire, însă aceste activităţi au fost dezvoltate odată cu cererea din partea clienţilor.

Lucian Mărginean este de părere că atât anul acesta, cât şi următorul, creşterea veniturilor nu va fi mai mare de 10%. Însă, el are în plan pe termen mediu să extindă serviciile Velstand astfel încât să acopere zece judeţe.

Antreprenorul precizează faptul că pe parcursul celor zece ani de activitate au existat multe momente dificile în business.

„Momentele dificile au ţinut în principal de partea financiară. Serviciile de curăţenie nu sunt cele mai apreciate din piaţă şi e greu să faci business cu un cashflow sănătos. Am avut momente în care am fost aproape de colaps, dar am trecut peste. După primii doi ani, noi am început să gândim pe termen lung şi ne-am setat obiectivele astfel. Dar, ca să le îndeplinim, le-am spart în obiective mici şi am ştiut ce să facem zi de zi ca să ajungem în final la obiectivele respective. Unul dintre aceste obiective a fost ca firma să devină independentă de noi şi am reuşit acest lucru“, explică Lucian Mărginean.

Primii ani de existenţă ai companiei au fost dificili pentru că efectele crizei economice din 2009-2010 încă se resimţeau, iar pentru a putea intra în piaţă şi a câştiga clienţi, Lucian Mărginean povesteşte cum singura soluţie a fost de a oferi preţuri mult mai mici decât alte companii concurente.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor