♦ Tucano, Sofia, French Revolution, Made by Society (fostul Vagabond) şi Tudor Personal Tailor sunt câteva dintre businessurile autohtone care au ales să se îşi extindă activitatea şi peste graniţe, mizând pe sistemul de franciză.
Tot mai multe companii antreprenoriale româneşti se uită la expansiunea internaţională ca la o opţiune pentru dezvoltarea businessului, iar cea mai facilă metodă pentru atacarea unor noi pieţe este franciza. Totodată, Raluca Voicu, brand ambassador Franchwise, spune că, faţă de acum cinci ani, antreprenorii privesc mult mai responsabil expansiunea internaţională, sunt mai atenţi la pieţele în care vor să pătrundă.
„Un lucru care s-a schimbat în ultimii ani este că antreprenorii nu se mai uită să meargă peste tot. În loc să se extindă în 50 de ţări cu câte o locaţie, aleg să fie în cinci ţări, dar cu câte 10 unităţi în fiecare. E un business mai bun, nu numai din punctul de vedere al profitabilităţii, dar şi din punctul de vedere al vizibilităţii brandului.“
„Într-o piaţă mai concurenţială decât România, clientul trebuie să interacţioneze cu brandul prin mai multe puncte de contact“, spune Raluca Voicu, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.
În cele mai multe cazuri, antreprenorii români care vor să se extindă în afara ţării aleg parteneri locali din statele respective. În alte pieţe, conceptul de franciză este mult mai bine dezvoltat şi cunoscut, iar Raluca Voicu spune că alegerea unui partener local îi permite antreprenorului român să aibă acces la anumite resurse.
„Partenerii au avantajul că ei cunosc piaţa. În esenţă, franciza înseamnă colaborare şi cooperare. Antreprenorul nu poate cunoaşte îndeaproape atât de multe geografii, indiferent de cât de bine e stabilit businessul lui în România. El are nevoie de accesul la zonă, are nevoie de resurse, nu doar financiare, dar şi umane. Este foarte greu să accesezi zona pe cont propriu, ai nevoie de un partener local“, adaugă ea.
Există şi parteneri francizaţi ai businessurilor locale care sunt de fapt români stabiliţi în afara ţării. Ei aleg să îşi deschidă un business în acest sistem de franciză.
Raluca Voicu spune că există şi mulţi români care au lucrat timp de mai mulţi ani în străinătate şi aleg să se întoarcă în ţară pentru a porni un business. Franciza este însă aleasă de cei care au fost plecaţi un timp mai îndelungat şi astfel nu mai sunt foarte bine conectaţi la piaţa locală.
„Este interesant că s-a schimbat comportamentul. Românii nu se mai întorc acasă ca să îşi ia ultimul tip de maşină sau casă, ci ei se întorc să facă un business. Şi vin cu disciplina şi resursele de acolo“, precizează ea.
Sunt şi unii însă care rămân peste hotare şi aleg să devină antreprenori în franciză acolo.
Tucano, Sofia, French Revolution, Made by Society (fostul Vagabond) şi Tudor Personal Tailor sunt câteva dintre businessurile autohtone care au ales să se îşi extindă activitatea şi peste graniţe.
„Există un alt tip de profil de antreprenor şi un alt tip de acces la resurse în alte ţări. Pieţele sunt mult mai dezvoltate şi francizele sunt un model antreprenorial încurajat. Investiţiile sunt realizate aşadar 50% din capital propriu şi 50% din finanţare“, spune Raluca Voicu.
Ea adaugă însă că lucrurile se schimbă încet-încet şi în România. Pe de o parte, băncile finanţează investiţiile în francize de până la 70.000 de euro, cu condiţia ca jumătate din sumă să fie asigurată de francizat. Pe de altă parte, antreprenorii au devenit mai flexibili în a-şi finanţa francizaţii.
Franchwise va organiza pe 15 şi 16 octombrie, la hotelul Radisson Blu din Bucureşti, evenimentul Franchwise Summit, care va aduce laolaltă antreprenori şi consultanţi români şi internaţionali. Branduri precum 5 to go, Logiscool, Folder sau Simigeria Petru vor fi prezente la eveniment.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE