ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. România, ţara proprietarilor de pisici şi câini, începe să se contureze şi ca o piaţă a producţiei de hrană pentru animale de companie

10.12.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

„Acum zece ani era o singură unitate de producţie, astăzi sunt 3-4 fabrici destul de mari. Vor mai apărea şi altele“.

România este o ţară a iubitorilor de animale, aproape jumătate dintre gospo­dării, mai exact 42%, având o pisică drept animal de companie. Pon­derea este similară şi în cazul pro­prie­ta­rilor de câini în total gospodării, po­tri­vit unui raport al Industriei Euro­pene a Hranei pentru Animale (FEDIAF). 

Deşi România este o piaţă a iubitorilor de animale, nu este şi o piaţă a producţiei de hrană dedicată animalelor de companie. Însă, în ultimii ani, această industrie începe să prindă contur. „Sunt multe ţări consacrate în direcţia aceasta, ţări care au o istorie în zona de pet food. Totuşi, şi România a început să se dezvolte. Dacă în urmă cu zece ani exista o singură uni­tate de producţie în zona de pet food, azi sunt 3-4 uni­tăţi destul de mari, urmând să mai apară şi în viitorul apropiat şi alte fabrici“, spune Ionuţ Munteanu, cofondator al Aviagro, un magazin de hrană umedă şi uscată pentru animale. El a fost prezent în  cadrul emisiunii ZF 15 mi­nute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Această dezvoltare vine în contextul în care există însă o cerere tot mai mare pentru produsele dedicate animalelor, mai ales post pandemie, când mulţi români au adoptat un câine ori o pisică. 

„Există o tendinţă în rândul oamenilor de pretutindeni de a hrăni animalele cu mâncare adecvată. Tedinţa se reflectă şi în volumele de vânzări ale companiilor de profil. Cifrele ne spun, de asemenea, că piaţa de pet-food din România e în uşoară creştere, să vedem până când“, mai spune el.

Businessul Aviagro are în portofoliu mărci proprii, iar pentru producţie colaborează cu fabrici din afara ţării, având circa 20-25 de furnziori care livrează hrană sub brandurile firmei autohtone, care are propriile reţete. Compania a pornit la drum în 2016, iniţial ca un simplu distribuitor de astfel de produse. Un an mai târziu, a lansat propriul brand de hrană pentru animale.

Antreprenorul spune că s-a gândit să intre şi pe zona de producţie, dar fabricarea tuturor bunurilor din portofoliul Aviagro într-o singură unitate ar fi foarte complicată. Aviagro are un portofoliu format din peste 100 de produse. 

Ionuţ Munteanu are însă în plan deschiderea unui centru de cercetare. 

„Ne gândim mai mult la a avea un mic centru de cercetare, unde să dezvoltăm produse şi unde să testăm următoarele articole pe care le vom realiza sub eticheta noastră. Sperăm ca la finalul aului viitor să avem un centru de cercetare în România, care să ne furnizeze cât mai multe date şi care să ne poată ajuta în dezvoltarea de produse diferite faţă de cele ale concurenţei“, adaugă Ionuţ Munteanu.

Produsele Aviagro nu se găsesc în marile reţele de retail, antreprenorul concentrându-şi atenţia pe comerţul tradiţional, lucrând cu parteneri care distribuie bunurile în peste 30 de judeţe. Astfel, produsele ajung în peste 4.000 de magazine din ţară.

Aviagro are în portofoliu trei branduri, dintre care unul dedicat zonei de ornitologie, iar celelalte două pe zona de hrană pentru animale, mai exact, unul poziţionat pe segmentul mediu al pieţei şi unul pe segmentul premium.

„România este o piaţă unde domină produsele din segmentele economic şi mediu atât în zona de pet food, cât şi pentru alte categorii. În businessul nostru, produsele cu preţuri medii reprezintă 90%, în timp ce zona de premium şi cea super premium se duc la 10%. Totuşi, observăm de la an la an că produsele premium cresc în volume“, spune el.

Antreprenorul adaugă că şi businessul propriu se află într-o continuă creştere, iar planurile sale sunt să dezvolte produse noi şi să adauge noi parteneriate în portofoliu. Circa 5% din produsele Aviagro merg la export în ţări precum Slovacia, Ungaria şi Grecia, însă Ionuţ Munteanu îşi doreşte să crească segmentul de exporturi şi să intre pe noi pieţe.

Compania Aviagro Invest a avut afaceri de 13,7 mil. lei anul trecut, plus 34%.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor