♦ Susţinute de expansiunea alertă din ultima perioadă, afacerile companiei au crescut cu circa 15% în 2024.
Retailerul şi producătorul autohton de suplimente alimentare Vitamix a construit într-un deceniu o reţea de 75 de magazine, cu care a acoperit principalele localităţi din ţară. Astăzi, businessul se află în aproape toate judeţele României, cu mici excepţii. Doar anul trecut au fost deschise 13 unităţi Vitamix. Ritmul de expansiune însă va fi mult mai lent în 2025, compania vrând să îşi concentreze atenţia pe consolidarea operaţiunilor.
„Anul acesta, ne-am gândit să fim mai prudenţi şi să ne consolidăm vânzările, clienţii şi portofoliul de produse. Dacă apar oportunităţi şi dacă o să avem un cashflow-ul necesar, o să investim în continuare, dar nu căutăm activ pariuri noi“, spune Zsuzsanna Benedek, cofondator, Vitamix, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank.
Primul magazin al companiei a fost inaugurat în 2015. Reţeaua a crescut apoi atât prin deschideri proprii, cât şi prin achiziţii ale altor jucători din piaţă.
Vitamix are în portofoliu suplimente alimentare, uleiuri cosmetice, uleiuri esenţiale, produse cosmetice şi alimente sănătoase (fără gluten, fructe uscate, cereale şi seminţe neprocesate).
„Un magazin Vitamix are undeva la 5.000-6.000 de articole, în medie, în portofoliu. Avem propriile suplimente, produse de noi, în jur de 300 de SKU-uri, dar avem şi foarte multe alimente, cosmetice, pe care le importăm direct“, spune ea.
Cele mai căutate produse din portofoliul Vitamix sunt suplimentele alimentare, urmate de alimentele sănătoase.
Pe lângă reţeaua de magazine, Vitamix se ocupă şi producţia suplimentelor naturale. Înainte de a lansa retailul propriu, firma făcea doar producţie, ambalare şi logistică, iar bunurile erau distribuite către parteneri. Acum, retailul propriu e principalul canal.
Iar dezvoltarea lui a făcut ca în urmă cu doi ani, capacitatea de producţie să fie mărită. Compania a investit 1,5 milioane de euro în achiziţia unui imobil destinat producţiei.
„În urmă cu un an, am mutat toată activitatea companiei în noul sediu, ce cuprinde şi noua hală. Am achiziţionat linii noi de producţie“, adaugă antreprenoarea.
Odată cu creşterea capacităţii de producţie, businessul a început să se uite şi către export, activitate ce datează însă de doar câteva luni.
„Exportăm în ţări din afara Uniunii Europene, dar suntem la început, avem comenzi mai mici. Am participat la o expoziţie, am văzut tendinţele şi aşa am pornit.“
Susţinute de expansiunea alertă din ultima perioadă, afacerile companiei au crescut cu circa 15% în 2024. Spre comparaţie, în 2023, compania Adams Vision, cea care administrează activitatea Vitamix, a avut vânzări de 72 mil. lei, plus 29%. Businessul a crescut semnificativ an de an, veniturile dublându-se în perioada 2020-2023.
Avansul vine şi în condiţiile în care oamenii au devenit tot mai atenţi la propria sănătate. În timp ce tinerii sunt interesaţi de produsele complementare sportului, persoanele mai în vârstă sunt mai atente la wellbeing şi prevenţie.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE