♦ Grupul Tomcat Hospitality operează 42 de restaurante sub branduri multiple, precum Treevi, Noa, Fabrica de Ciorbe, Elephante, Sagakura şi Bao House ♦ Până la finalul anului, va ajunge la circa 50 de unităţi, atât în Bucureşti, cât şi în câteva oraşe din ţară.
Grupul Tomcat Hospitality, fondat de antreprenorul Cătălin Gheorghe şi din care face parte reţeaua de pizzerii Treevi, va deschide în primul trimestru al anului viitor un food hall în proiectul de la Hala Ford al dezvoltatorului imobiliar One United.
„Suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am dorit, mai puţin cu termenul de deschidere, unde avem o mică întârziere. Din punctul de vedere al operatorilor, am reuşit să-i alegem pentru spaţiile disponibile pe cei pe care îi considerăm cei mai buni din piaţa autohtonă. Aducem şi două branduri internaţionale, vor fi francize operate de noi. E vorba despre Em Sherif pe zona de mâncare orientală, iar al doilea este un brand cunoscut pe nişa de steakhouse“, spune Cătălin Gheorghe, fondatorul Tomcat Hospitality, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank.
Antreprenorul afirmă că există cerere mare din partea unor branduri străine să deschidă unităţi în acest proiect, însă prioritate au mărcile locale.
„Regula noastră de business este să avem reprezentare din fiecare gastronomie în parte şi, mai departe, să alegem din fiecare nişă cel mai bun operator din România în momentul de faţă“, adaugă el.
Planurile iniţiale vizau 45 de operatori diferiţi în cadrul proiectului. Iar din totalul spaţiilor, Tomcat urma să umple cam 30% cu brandurile sale.
Între timp, planurile s-au schimbat, iar hala are, în prezent, 38 de spaţii. Însă, există posibilitatea ca numărul acestora să scadă.
„Sunt mulţi operatori care deja au semnat şi, cel mai probabil, o să îşi dorească un spaţiu mai mare decât cel pe care l-am oferit. Am reuşit să unim unele spaţii, astfel încât să le oferim chiriaşilor mai mult spaţiu şi o deschidere mai mare“, mai spune el.
Investiţia iniţială în acest proiect a fost estimată la circa 10 mil. euro, însă deja a fost depăşită această sumă în contextul în care proiectul a intrat în ultima fază, mai exact în stadiul de amenajare.
Expansiune accelerată
Grupul Tomcat Hospitality operează 42 de restaurante sub branduri multiple, precum Treevi, Noa, Fabrica de Ciorbe, Elephante, Sagakura şi Bao House. Până la finalul anului, va ajunge la circa 50 de unităţi atât în Bucureşti, cât şi în câteva oraşe din ţară.
„Avem undeva la 42 de restaurante active, urmând să deschidem încă şapte sau nouă până la final de an. Pariem pe aproape toate brandurile, dar este imposibil să replicăm, spre exemplu, Elephante în Bucureşti. Luăm în calcul varianta să merge cu acest brand în alt oraş din ţară. Cel mai replicabil este Treevi, urmat de Fabrica de Ciorbe şi Bao House“, explică antreprenorul.
Grupul a început să deschidă restaurante sub cele trei branduri, Treevi, Fabrica de Ciorbe şi Bao House, în aceeşi locaţie, strategie implementată în ultimele şase luni.
„Pentru a avea loc să desfăşurăm toate cele trei operaţiuni, avem nevoie de circa 50-60 metri pătraţi minimum. Dar mai importantă decât suprafaţa totală, este deschiderea. Avem nevoie de o deschidere de 8-10 metri pentru a fi vizibile toate mărcile“, precizează el.
Pe lângă brandurile din portofoliu, grupul urmează să deschidă şi un restaurant pe nişa de deserturi. Va fi în sistem de franciză, sub un brand local.
„Am luat o franciză autohtonă pentru o nişă gastronomică pe care Tomcat nu o acoperă. Noi nu facem deserturi şi am reuşit să luăm o franciză locală. Deschidem curând într-unul dintre cele mai bune centre comerciale din Bucureşti.“
Din Bucureşti în toată ţara
Grupul a început expansiunea şi în afara Capitalei şi a deschis patru localuri în Iaşi, două în Cluj, unul în Suceava şi unul în Constanţa. Restaurantele sunt operate direct de grupul de ospitalitate, însă ia în calcul francizarea.
„Sunt operate de către noi, dar asta nu înseamnă că vom face asta până la sfârşit. Am vrut să vedem că piaţa din afara Bucureştiului acceptă brandurile noastre şi cel mai simplu era să operăm noi prima dată.“
Există câteva unităţi sub brandurile din portofoliul Tomcat care sunt deja operate în franciză în afara Bucureştiului şi urmează a mai fi deschis un restaurant la Timişoara, tot în sistem de franciză.
Criză pentru unii, oportunităţi pentru alţii
Cătălin Gheorghe spune că, de obicei, momentele de criză din economie au reprezentat perioade pline de oportunităţi pentru grupul de ospitalitate, atunci reuşind să se dezvolte cel mai mult.
„În momentul în care există dificultăţi, există şi foarte multe oportunităţi. Businessul nostru s-a dezvoltat şi a crescut foarte mult în crize. Probabil asta se va întâmpla şi în perioada următoare“, spune antreprenorul, care recunoaşte că diversitatea de branduri din portofoliu reprezintă un avantaj.
Grupul se aşteaptă chiar la o dublare a veniturilor în acest an, iar acest lucru se datorează atât expansiunii din ultima perioadă, cât şi unei cereri mai mari în restaurantele deja existente.
„În primul semestru, suntem la plus 50% faţă de anul trecut. Pe unele localuri avem creşteri de 15%, dar avem şi restaurante cu plus 150%“, explică Cătălin Gheorghe.
El a fondat Tomcat Hospitality în 2016, când a deschis primul restaurant Noa RestoClub. Între timp, a mai dezvoltat Treevi Pizza al Taglio, Fabrica de ciorbe, Elephante, Osteria Treevi, Sagakura şi Bao House by Sagakura.
Anterior, antreprenorul estima venituri 20-25 mil. euro pentru 2024 pentru grupul pe care l-a creat.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE