♦ În urmă cu cinci ani, multe companii şi fonduri de investiţii au pariat pe acest sector, care astăzi însă se dovedeşte a nu avea rezultatele aşteptate la acea vreme ♦ Între timp, nu doar piaţa s-a cernut, dar şi gama de produse.
În urmă cu câţiva ani, industria alimentară asista la o schimbare importantă a obiceiurilor de consum, astfel că mulţi producători au mizat de produsele din proteine vegetale, asumând că acestea vor reprezenta viitorul alimentaţiei. Totuşi, realitatea a fost alta, iar ciclul de maturizare al acestei nişe s-a încheiat destul de repede, iar potenţialul pieţei nu mai este văzut la fel ca acum cinci ani, când multă lume paria pe această categorie de produse.
„Ciclul de maturizare al acestei categorii s-a încheiat foarte repede, cumva abrupt, încât a fost foarte greu să asumăm că aceasta este realitatea, consumatorul a decis repede ce vrea să consume şi ce nu vrea. Discutăm despre o categorie cu un potenţial în funcţie de ţară, mai mic sau mare, dar nimic spectaculos faţă de ceea ce se presupună că ar trebui să devină această categorie“, spune Raul Ciurtin, fondatorul Verdino, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank.
În urmă cu cinci ani, multe companii şi fonduri de investiţii au pariat pe acest sector, care astăzi însă se dovedeşte a nu avea rezultatele aşteptate la acea vreme. Între timp, nu doar piaţa s-a cernut, dar şi gama de produse.
Verdino a ajuns la 54 de produse, un portofoliu mai restrâns faţă de acum patru ani când număra peste 65 de tipuri de alimente.
„Am păstrat exact ceea ce consumatorul ne-a arătat că acceptă. Aceste produse cresc şi am eliminat produsele în care nu am crezut sau pentru care consumatorul nu a arătat o preferinţă“, adaugă Raul Ciurtin.
Produsele la care a renunţat producătorul au fost cele din categoria alternativelor la peşte, o categorie care era considerată în urmă cu cinci ani ca fiind un diferenţiator.
„Am crezut la acel moment că ne poate diferenţia şi putem ajunge să reprezentăm ceva la nivel european pentru consumatorii care se uită la asemenea produse. Dezamăgirea este că, în general, alernativele la peşte reprezintă spre zero în interesul consumatorilor“, precizează antreprenorul.
În România, spre deosebire de alte pieţe, produsele plant based sunt consumate, în special, în perioada posturilor, când oamenii aleg să nu mai consume carne şi produse din proteină animală din considerente religioase.
„Noi suntem o ţară ortodoxă care ţinem postul, faţă de alte ţări care nu sunt stricte sau nu au acest obicei derivat din comportamentul religios. Există o stabilitate pe parcursul anului a volumelor în afara României, adică nu există sezonalitate. La nivel european, categoria a trecut în faza de maturitate. Creşterile nu sunt foarte mari. Au rămas doar câteva categorii de produse care au evoluţie bună, dar fără a fi senzaţională“, mai spune el.
Raul Ciurtin consideră că această nişă va suferi anumite transformări pe viitor, iar produsele plant based se vor transforma în alimente care vor avea un amestec între proteinele animale şi cele vegetale. O altfel de formulă ar putea fi mai uşor de acceptat pentru consumatori, consideră antreprenorul. „Există o preocuparea cu privire la sustenabilitate, respectiv să nu mai creştem în mod exagerat producţia de carne, cu efecte foarte puternice asupra mediului. Sunt tot mai des promovate produsele blend, care înseamnă carne amestecată cu proteine de mai multe feluri vegetale, care fac ca produsul să fie mult mai uşor de acceptat. Probabil că acesta va fi următorul pas al industriei, să construiască produse, să pună în faţa consumatorului produse corect nutriţional, foarte asemănătoare cu produsele din carne“, adaugă el. Spre deosebire de produsele alternative la carne, cele din zona lactatelor au avut o tracţiune mult mai bună.
Raul Ciurtin susţine că motivele de consum în cazul produselor altenative la lactate ţin de intoleranţele la lactoză, care au crescut tot mai mult în rândul populaţiei. Mai mult, laptele vegetal este tot mai popular în rândul băutorilor de cafea.
Verdino Green Foods este cel mai nou pariu din industria alimentară a lui Raul Ciurtin, iar în 2024, ultimul an pentru care există date publice, compania a avut venituri de 35,7 milioane lei, un plus de doar 3% faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.
Provocările din această piaţă sunt dublate şi de un context economic local, coroborat cu cel internaţional, dificil, care a dus la o scădere a consumului.
„Măsurile luate de guvern nu au fost foarte bine explicate şi primite, comportamentul de consum s-a schimbat, a scăzut consumul, peste care ne-a prins şi această situaţie, cu războiul din Iran, cu creşteri de preţ şi cu o accelerare a inflaţiei, respectiv a scăderii puterii de cumpărare. În funcţie de evoluţiile globale şi regionale, cred că va fi un an foarte dificil“, mai spune Raul Ciurtin.
El consideră totuşi că nu poate fi comparată situaţia actuală cu criza din 2009, pentru că multe industrii şi companii au devenit mult mai reziliente. Totuşi, oamenii sunt mult mai atenţi la bugete şi preţul devine un factor important în decizia de cumpărare.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE