• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316

ZF 15 minute cu un antreprenor. Retailul local pune frână la noi dezvoltări. Jucătorii din piaţă sunt mai puţin dispuşi să rişte în această perioadă. „Avem mai puţine proiecte decât anul trecut şi încasări mai mici“

30.10.2025, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

 Matius Studio se ocupă, în principal, de proiectele de amenajare a magazinelor  Printre clienţii biroului se arhitectură se numără reţele precum Mango, Made by Society, Sephora, Noriel şIiAnimax.

Retailul local, unul dintre cele mai dinamice segmente din piaţa imobiliară, a pus frână în acest an când vine vorba de noi dezvoltări, iar asta din cauza situaţiei incerte care planează asupra economiei. Dezvoltatorii nu mai sunt dispuşi să rişte, iar cei care pariază pe noi proiecte sunt mult mai atenţi la modul în care îşi cheltuiesc banii.

„Cei care erau dispuşi să rişte în trecut, sunt mai prudenţi, mai reticenţi în acest moment. Probabil cei care au capital şi au planuri de extindere aşteaptă nişte validări din diverse zone, vor să vadă cum merge piaţa“, spune Matius Ichim, managing partner al biroului de arhitectură Matius Studio, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect al Ziarului Financiar şi al UniCredit Bank.

Matius Studio se ocupă, în principal, de proiectele de amenajare a magazinelor. Printre clienţii biroului se arhitectură se numără reţele precum Mango, Made by Society, Sephora, Noriel şi Animax. Antreprenorul spune că există mult mai puţine cereri de ofertă faţă de anul trecut – un declin de 15%, iar acest lucru va avea un impact negativ asupra veniturilor biroului de arhitectură. În 2024, firma Copacul Verde, care operează biroul de arhitectură, a avut venituri de 2,3 milioane lei, plus 53% faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. În pofida prudenţei, retailul rămâne una dintre cele mai dinamice pieţe din economie. De altfel, comerţul unul dintre cele mai importante sectoare economice de pe plan local.

În ultimii ani, piaţa de retail s-a schimbat foarte mult, iar la noua imagine a magazinelor de pe plan local a contribuit şi tehnologia, dar şi dorinţa actorilor de a se diferenţia într-o piaţă tot mai concurenţială.

„La început, foarte puţini jucători au înţeles că trebuie să investească în imaginea lor, în brand, în calitatea serviciilor şi a produselor. Majoritatea a fost pe principiul că dacă funcţionează, nu trebuie schimbat. Astfel, ei şi-au concentrat atenţia pe extinderi, fără a băga bani în experienţă şi calitate“, explică el.

Totuşi, intrarea tot mai multor retaileri străini a determinat o schimbare de mentalitate şi o modernizare a aspectului magazinelor din România.

„Lanţurile internaţionale au forţă financiară mai mare şi vin şi cu un know-how acumulat global. Noi am învăţat enorm lucrând pentru retailerii străini care au venit în România. Şi retailerii români au învăţat foarte multe de la ei“, adaugă Matius Ichim.

De la simple spaţii de cumpărare, magazinele au devenit adevărate cărţi de vizită pentru branduri. De la modul în care expun produsele, la cum angajaţii vorbesc cu clienţii, retailerii români au învăţat rapid se adapteze într-o piaţă în continuă schimbare.

„Au învăţat lecţia. Au învăţat să îşi prezinte produsul, să se adreseze clientului. Dar ce au mai învăţat, iar asta am remarcat la branduri precum Made by Society şi Artesana, care vor să meargă în afară, a fost să investească în produsul lor, au produse de bună calitate“, menţionează antreprenorul.

Schimbările din piaţă sunt normale, spune Matius Ichim, în contextul în care o bună parte din economie este generată de comerţ. Mai mult, retailul modern nu se dezvoltă doar în Bucureşti, ci în toată ţară există proiecte.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor