♦ Anual, producătorul îmbuteliază în jur de 250.000-280.000 de sticle de vin ♦ Circa 60% din vin e alb, iar restul, roşu ♦ La cramă există deja o facilitate de cazare, dar este una de mici dimensiuni ♦ Noul hotel va completa astfel oferta.
Antreprenorul local Simion Mureşan, acţionar al companiei Electrogrup, unul dintre cei mai importanţi constructori de infrastructură de telecomunicaţii din România, dezvoltă un hotel de cinci stele care va fi amplasat la crama La Salina, un alt business al omului de afaceri.
Hotelul va avea 100 de camere, trei restaurante, saune, piscine şi alte facilităţi. La cramă există deja o facilitate de cazare, dar este una de mici dimensiuni. Noul hotel va completa astfel oferta.
De asemenea, antreprenorul a investit şi într-un centru ecvestru, amplasat în acelaşi loc, care va putea fi folosit atât de turişti, cât şi de pasionaţii acestui sport, existând inclusiv un club sportiv.
„În luna mai, cel târziu la început de iunie, vom deschide oficial a doua facilitate de cazare de la cramă, care se va numi Issa Resort. E vorba de un hotel de aproximativ 100 de camere, care, la rândul lui, are spa, facilităţi interne, externe, saune interioare, saune exterioare, piscine şi trei restaurante. Mai mult, organizăm tururi cu trăsura şi avem şi un centru ecvestru“, explică Simion Mureşan, cofondator al cramei La Salina, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank.
Aşadar, aceasta nu este prima investiţie în zona de turism, la cramă existând deja o pensiune deschisă anterior. Antreprenorul spune că pensiunea şi hotelul vor merge în paralel, dat fiind că cererea a crescut foarte mult pe zona de enoturism.
„La început, nici nu ne trecea prin cap că vom avea prima pensiune şi primul restaurant. Aceste facilităţi şi hotelul cel nou vor funcţiona în paralel pentru că se adresează unor nişe diferite de clienţi. În felul acesta ne dorim să acoperim nevoile şi cerinţele mai multor categorii de oaspeţi şi turişti“, explică el.
Investiţia în noul hotel a pornit în urmă cu trei ani. De-a lungul timpului, investiţia totală în cramă şi în facilităţile de turism şi relaxare a ajuns la circa 50 milioane de euro, precizează Simion Mureşan. O parte din aceşti bani au mers şi către centrul ecvestru.
Investiţiile nu se opresc aici, spune omul de afaceri, care adaugă că mai există loc de dezvoltare atât pe segmentul de turism, cât şi în ceea ce priveşte diversificarea soiurilor de struguri şi a etichetelor de vin. Simion Mureşan îşi doreşte ca portofoliul cramei să migreze mai mult dinspre vinurile din categoria medie spre cele premium.
Crama La Salina are în administrare circa 70 de hectare de teren, dintre care 50 de hectare sunt plantate cu viţă de vie. Restul de 20 de hectare reprezintă drumuri tehnice, anexe, facilităţi turistice şi de producţie.
Anual, producătorul îmbuteliază în jur de 250.000-280.000 de sticle de vin. Circa 60% din vinurile cramei sunt albe, iar restul roşii.
Licorile se găsesc atât în retail, cât şi în HoReCa şi magazine specializate, pe acest segment din urmă producătorul fiind prezent în special cu gama premium. O parte din sticle ajung şi la export. E vorba însă de volume mici.
„Nu avem atât de mult vin cât să exportăm masiv. Nu ne bazăm atât de mult pe cantitate, cât pe calitate. Totuşi, nu trebuie neglijat exportul. Ar trebui să punem mai mult accent pe promovarea vinurilor româneşti dincolo de graniţă. În continuare, cam 90% din vânzări le realizăm în ţară şi 10% în afară“, adaugă el.
Simion Mureşan, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, care este acţionar în mai multe businessuri, printre care Electrogrup, activ în sectorul infrastructurii pentru energie, a pariat în 2011, din pasiune, pe o afacere în domeniul producţiei de vin.
Astfel, alături de un prieten, omul de afaceri clujean a investit într-o cramă, un hotel şi un restaurant, un centru de evenimente şi un centru de echitaţie, toate aproape de salina Turda. În 2014, a fost culeasă prima recoltă şi au fost produse primele vinuri sub brandul Issa. Un an mai târziu, în 2015, a fostă lansată oficial crama La Salina.
Simion Mureşan e acum acţionar al acestei afaceri împreună cu fratele său, Teofil Mureşan, şi alături de Marian Pantazescu.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE