ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Costel Niculae, dezvoltatorul My Place Residence din Pipera: Proiectul a început în octombrie, iar cererea a fost surprinzător de mare

01.12.2020, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Cei doi antreprenori mai deţin un proiect rezidenţial în zona de nord a Capitalei, care se numeşte Pipera 1.

Costel Niculae, proprietarul Piaţa Foişor şi dezvoltatorul unor proiecte imobiliare, spune că pentru cel de-al doilea complex rezidenţial pe care îl ridică în prezent există cerere în pofida pandemiei de Covid-19. Astfel, din proiectul My Place Residence din Pipera, a cărui construcţie a început în luna octombrie a acestui an, au fost cumpărate deja o parte din cele 87 de apartamente. Proiectul rezidenţial din zona Pipera a Capitalei are ca termen de finalizare luna decembrie a anului viitor.

„Proiectul a fost demarat în octombrie anul acesta şi construcţia se va termina anul viitor în decembrie. Avem 87 de apartamente dintre care 60 sunt de 2 camere, 20 de 3 camere şi restul sunt penthouse-uri. Clienţii finali deja au cumpărat câteva apartamente şi veştile sunt foarte bune“, spune Costel Niculae, proprietarul Piaţa Foişor şi al unor proiecte imobiliare, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Proiectul imobiliar al celor doi antreprenori, Costel şi Raluca Niculae, se află în zona de nord a Capitalei, fiind cel de-al doilea complex rezidenţial lor. Costel şi Raluca Niculae mai deţin un proiect rezidenţial în aceeaşi zonă care se numeşte Pipera 1. Cei doi am mizat foarte mult pe această zonă din Bucureşti deoarece are un potenţial mare dezvoltare în zonă fiind ridicate multe clădiri de birouri.

“Este cel de-al doilea proiect imobiliar al nostru, primul se află tot în această zonă. Noi am mizat foarte mult pe zonă în businessurile noastre, am fost foarte atenţi la amplasare şi am căutat tot timpul o modalitate de a ne diferenţia”, spune Raluca Niculae.

Cei doi antreprenori au intrat în antreprenoriat prima dată în industria alimentară, iar treptat au început să investească şi în proiecte imobiliare. În anul 2006, ei au cumpărat un magazin alimentar din cadrul unei pieţe. Câţiva ani mai târziu, când au ajuns deja la trei magazine în cadrul pieţei, administratorii pieţei au anunţat că vor închide, iar Costel şi Raluca Niculae au luat decizia, de a cumpăra un spaţiu în care să deschidă o piaţă proprie unde pot funcţiona magazinele, astfel au înfiinţat Piaţa Foişor.

“Mereu am vrut să creştem şi să ne dezvoltăm. Am cochetat cu ideea de imobiliare şi proiecte rezidenţiale, am studiat piaţa şi ne-a luat mult până am hotărât să investim în acest domeniu. Evident este şi unul în care investiţia este una substanţială”, spune Raluca Niculae.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea proiect rezidenţial, investiţia a ajuns la circa 8 milioane euro, iar preţul apartamentelor începe de la 90.000 euro.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor