♦ Shaormeria Băneasa este un business de tip fast-food început în 2012 şi a ajuns în prezent la 14 restaurante.
Florin Nemţanu, reprezentant al Shaormeriei Băneasa, spune că anul acesta compania are în plan dezvoltarea businessului atât prin descrierea propriilor restaurante, cât şi prin intermediul partenerilor francizaţi. Astfel, până la finalul lui 2021 reprezentanţii Shaormeriei Bănească vor să ajungă la circa 20 de localuri în România.
„Vrem ca până la sfârşitul anului să ajungem la 20 de unităţi. Avem solicitări pentru francizarea acestui business, vrem să ne dezvoltăm şi prin parteneri şi vom face acest lucru. Până acum, dezvoltarea a fost făcută în regim propriu, cu fonduri proprii“, spune Florin Nemţanu, reprezentant al Shaormeriei Băneasa, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect realizat de Ziarul Financiar şi Alpha Bank.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE