ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Raluca Ţeposu, Flavours: Nu încetinim dezvoltarea, am deschis cinci restaurante noi în 2022 şi mai avem în plan încă trei

30.08.2022, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Grupul Flavours cuprinde divizia de catering pentru evenimente, lanţul de restaurante Stradale şi cafenelele Mitzu ♦ În total, sunt 22 de unităţi deschise sub aceste branduri.

Raluca Ţeposu, fondatoarea Flavours, grup care cuprinde lanţul de restaraunte Stradale - ce se dezvoltă alături de cafenelele Mitzu - şi divizia de catering pentru evenimente, spune că pariază pe accelerarea expansiunii în 2022.

Mai mult, anul acesta grupul vine şi cu un brand nou, care va viza atât clienţii aflaţi la birou, cât şi cei care vor lua masa în oraş, în timpul liber. Expansiunea sub brandul nou, Bruto, vizează intrarea Flavours pe o piaţă diferită, dat fiind că până acum grupul a mers fie la parterul clădirilor de birouri, fie în şcoli, căutând clienţii care lucrează ori învaţă aici. Acum, sunt căutaţi şi alţi clienţi sau chiar aceiaşi, dar în alt moment al zilei, când ies în timpul liber, în oraş, la masă.

„Am deschis cinci restaurante în 2022 şi până la sfârşitul anului vom mai inaugura alte trei. Unele dintre ele nu vor fi sub brandul Stradale, am lansat o marcă nouă, la Cluj, se numeşte Bruto. Astfel, am trecut din zona de lunch aproape exclusiv la birou, în zona de a la carte, de servire la masă. Noi ne orientăm foarte mult acum către zona de mix rezidenţial cu birouri, pentru că, de fapt, ne urmărim clientul“, spune Raluca Ţeposu în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Ea explică faptul că, în esenţă, clientul Bruto poate fi acelaşi cu cel al Stradale, un client corporate, care ia masa la birou într-un local, iar seara poate alege un altul. De fapt însă, e aceeaşi tipologie de om, pe care Raluca Ţeposu o numeşte client corporate.

Antreprenoarea mai spune că strategia de dezvoltare a businessului urmăreşte zonele în care îşi petrece timpul clientul-ţintă al Flavours.

În prezent, grupul Flavours, care cuprinde divizia de catering pentru evenimente, lanţul de restaurante Stradale şi cafenelele Mitzu, numără 22 de unităţi.

Deşi a lansat un nou brand, focusul rămâne pe dezvoltarea conceptului Stradale, marca fanion a businessului.

„Ne orientăm în continuare atât către clădirile de birouri, cât şi către şcolile private. Mai mult, avem şi un proiect pioner pentru direcţia pe care vrem să o urmăm în anii următori. Corporaţiile caută acum să le ofere angajaţilor ceva în plus, fie că este o zonă de relaxare la birou, fie că este o îmbunătăţire a ceea ce au avut ca zonă de servit masa. Noi vrem să devenim un operator intern pentru marile corporaţii, să devenim o facilitate pentru angajaţi, pentru a-i atrage în cadrul companiei sau la birou“, explică ea.

Antreprenoarea precizează că există deja cerere pentru acest concept, iar primul proiect va fi lansat până la sfârşitul acestui an. Ea nu dezvăluie numele clientului.

În România, există deja companii - de regulă cele care operează fabrici - care au cantine proprii pentru angajaţi. Ce va lansa Flavours este un concept similar, deşi ar putea fi gândit mai mult în zona de restaurant.

Expansiunea grpului HoReCa va viza în continuare şi şcolile private, care la rândul lor se dezvoltă din ce în ce mai mult, construindu-se constant campusuri în care un astfel de restaurant ar putea funcţiona.

„Dacă ne uităm la ce avem în Bucureşti şi ce avem în celelalte oraşe, e clar că în urbele secundare, care au potenţial de dezvoltare economică, e nevoie de aceste şcoli private. Totodată, există şcoli privare care au succes şi care trec la nivelul următor, proprietarii construiesc campusuri şi vor să aibă o facilitate de masă bine pusă la punct. Noi intervenim aici încă din faza de proiect. Există foarte mult potenţial în direcţia asta, e ceva la care lucrăm de câţiva ani.“

Totodată, o altă direcţia de mers ar fi spitalele private, dar momentan nu există contracte semnate între operatorul HoReCa şi jucătorii din domeniu.

Grupul Flavours este operat pe mai multe entităţi. Oceanul Indian, principala firmă din grup ca cifră de afaceri, a atras un fond de investiţii în acţionariat anul trecut, este vorba Mozaik Investment, care a preluat 31,75% din acţiuni. Ca urmare a acestei tranzacţii, grupului de restaurante i-a fost pusă la dispoziţie suma de 5 mil. euro pentru investiţii.

Mozaik Investments este un fond de investiţii lansat în 2019 prin parteneriatul dintre fondatorul SuperBet, Sacha Dragic, un veteran în private equity - Roland Haas, şi un fost bancher M&A, Vlad Buşilă. Fondul are în spate mai mulţi investitori privaţi, atât locali cât şi regionali. Sumele pariate variază între 1 şi 5 milioane de euro, iar perioada de investiţie poate ajunge şi la 10 ani. Prima investiţie a fost cea în reţeaua de cafenele 5 to go.

Compania Oceanul Indian a obţinut afaceri de 22 mil. lei (4,5 mil. euro) în 2021, plus 67%. Pentru anul acesta, antreprenoarea estimează venituri de peste 10 milioane euro, ceea ce înseamnă o dublare faţă de nivelul din 2021 şi un rezultat peste cifrele din 2019.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor