• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Dan Balaban, Davino: Toate materiile prime s-au scumpit, dar în domeniul nostru vedem o încetinire a creşterii preţurilor

19.07.2022, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Davino produce anual între 400.000 şi 500.000 de sticle de vin, dintre care 20% merg la export în Europa, dar şi în Asia sau SUA.

Dan Balaban, cofondatorul producătorului de vin Davino, amplasat în zona viticolă Dealu Mare, spune că a observat o încetinire a scumpirilor la materiile prime folosite în procesul de producţie. Mai exact, spre deosebire de primele luni din acest an, creşterile sunt acum mai mici.

„Ca să îmbuteliezi o sticlă de vin ai nevoie de dop, sticlă, etichetă, carton, şi toate acestea s-au scumpit. Hârtia tot a avut creşteri în ultimii doi ani, nu am cumpărat de două ori cu acelaşi preţ. Vedem însă o încetinire a ritmului de creştere. În perioada martie-aprilie am avut o scumpire de 45% de la un singur producător, iar ultima creştere a fost de doar 25%. Aş putea spune că în domeniul nostru există o încetinire a creşterii preţurilor“, explică Dan Balanban, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Ca urmare a acestor scumpiri, producătorul de vin a fost nevoit să majoreze la rândul său preţurile produselor. Astfel, vinurile vândute sub brandurile din portofoliul Davino au preţuri mai mari în medie cu 10-12% faţă de acum un an. Creşteri peste acest nivel nu ar fi putut fi suportate de consumatori la momentul respectiv. Totuşi, Dan Balaban precizează faptul că majorările nu se vor opri aici, iar anul viitor este aşteptată încă o creştere a preţurilor, pentru a putea face faţă majorării costurilor.

Mai mult, cu toate că există o efervescenţă privind consumul ca urmare a ridicării restricţiilor, din cauza efectelor războiului, oamenii sunt mult mai atenţi la cheltuieli. Spre deosebire de ţările din vestul Europei, românii sunt totuşi mai relaxaţi când vine vorba de buget.

„Directorul nostru de export mi-a povestit de o discuţie cu distribuitorul nostru din Luxemburg care spunea că piaţa vinului de acolo, dar şi piaţa HoReCa în general, este la jumătate. Toţi consumatorii sunt prudenţi. Noi, românii, suntem mai puţin atenţi la aceste lucruri, avem o atitudine mai relaxată faţă de eventualele probleme care vor putea veni în viitor.“

Davino produce anual între 400.000 şi 500.000 de sticle de vin, dintre care 20% merg la export în Europa, dar şi în Asia sau SUA. Dan Balaban spune că ultimii doi ani au fost cei mai buni în privinţa exporturilor. Atât în România, cât şi în afara ţării, Davino îşi concentrează atenţia pe sectorul HoReCa şi mai puţin în retail. Pe lângă restaurante, vinurile Davino se găsesc şi în cadrul magazinelor de specialitate, producătorul având încheiate circa 20 de parteneriate.

Cofondatorul producătorului de vin din zona Dealu Mare spune că trendul este de creştere a exporturilor, lucru care Dan Balaban speră să continue şi în anii următori. Cu toate acestea, mai ales în categoria vinurilor premium, cererea este prea mare în raport cu oferta, astfel că există un soi de listă de aşteptări privind comercializarea lor în anumite unităţi HoReCa.

Majoritatea produselor Davino merg în zona HoReCa, însă producătorul de vin a reintrat în retail, după aproape două decenii în care nu a existat pe rafturile lanţurilor de magazine.

„Eu nu mi-am dorit să ies din retail acum 20 de ani. Acum am reintrat cu brandul nostru entry level în două reţele din România şi am găsit înţelegere. Respect politica fiecărei reţele comerciale, sunt de acord că trebuie să plătim nişte taxe sau să dăm un discount mai mare, dar trebuie să existe o limită. Sunt reţele în România care nu permit modificări de preţuri, totul s-a scumpit, cum adică să nu accepţi 5-10% majorare de preţ“, precizează el.

Producătorul de vin are în zona Dealu Mare 74 de hectare de viţă-de-vie în proprietate şi lucrează alte 16 hectare luate în arendă. Din totalul producţiei, circa 70% este cota de piaţă a vinului roşu, zona Dealu Mare fiind cunoscută pentru el. Dan Balaban spune că şi-ar dori să poată produce un vin spumant, însă via din această zonă viticolă nu ar permite acest lucru.

„Îţi trebuie o foarte mare aciditate, iar Dealu Mare nu e recunoscut pentru o aciditate nemaipomenită, de asta e şi zona favorabilă pentru vinuri roşii. Această uşoară lipsă de aciditate face ca vinurile roşii să fie foarte plăcute la băut“, spune el.

Businessul Davino este operat prin mai multe firme, cele mai mari fiind Distribuţie Davino cu afaceri de 8,5 mil. lei în 2021 (+34%), Unicom Production SRL Filiala Urlaţi (3 mil. lei, -37%) şi Davino Producţie (1,5 mil. lei, +127%).

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor