ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2000: Coşmarul FNI sau cum s-a compromis pe termen nedeterminat încrederea în instrumente de investiţii a unei societăţi întregi

La aproape 20 de ani de la colapsul FNI, sunt doar 300.000 de investitori români care şi-au pus „averea“ în fonduri mutuale, în timp ce numărul deponenţilor persoane fizice cu depozite la bănci trece de 15 milioane.

„Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine“ este sloganul care a vrăjit cu câştiguri fabu­loa­se, doar pe hârtie însă, peste 300.000 de români din 1996 până în 2000 şi care încă provoacă fiori multora la mai bine de 18 ani de la dispariţie.

Prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), probabil cea mai mare schemă Ponzi din istoria României, a avut un efect devastator nu doar aspra celor circa 300.000 de persoane pă­gu­bite, ci a lăsat totodată urme adânci la nivelul per­cepţiei întregii populaţii cu privire la pro­dusele de economisire şi a compromis o industrie: a fondurilor mutuale.

Cifrele vorbesc de la sine. La douăzeci de ani de la colapsul FNI, principalele investiţii ale ro­mânilor sunt economiile în depozite bancare.

Industria fondurilor mutuale a încercat în ultimele două decenii să recupereze din efectele tulburătoare ale prăbuşirii FNI, fără prea mult success însă. Numărul investitorilor convinşi să-şi pună averea în fondurile mutuale ajun­gea la 304.905 la finalul lunii septembrie a acestui an, faţă de cele peste 373.000 de per­soa­ne care aveau plasamente în fonduri mutuale în mai 2000, la momentul falimentului FNI.

Căderea FNI a rămas în istorie ca cea mai mare fraudă financiară, cifrată la 300 de mi­lioa­ne de dolari, şi a lăsat un gust amar investitori­lor săi, în condiţiile în care procesele persoane­lor care au pus la punct devalizarea Fondului au fost tărăgănate la nesfârşit, iar pe­dep­sele efective ale vinovaţilor au fost con­si­de­ra­te derizorii în comparaţie cu pagubele produsele.

Ioana Maria Vlas, fost preşedinte al SOV Invest, firma de investiţii care gestiona FNI, a stat în închisoare şase ani şi jumătate înainte de a fi eliberată în 2010. Imediat după prăbuşirea FNI, Ioana Maria Vlas a fugit în Israel unde a stat ascunsă de autorităţile române timp de trei ani.

În 2017 a ieşit din închisoare, după aproape 8 ani petrecuţi după gratii, şi Nicolae Popa, fost preşedinte al Gelsor, brokerul care încasa banii de la investitorii FNI şi care teoretic trebuia să îi ramburseze în momentul în care aceştia îşi doreau să-şi recupereze investiţia. Nicolae Popa a fost arestat la aproape zece ani de la prăbuşirea FNI, perioadă în care s-a ascuns în Indonezia.

Pe de altă parte, Sorin Ovidiu Vântu, cel de la care a pornit întreaga escrocherie, a fost con­dam­nat abia anul trecut la 10 ani de închisoare pen­tru devalizarea Fondului, după mai multe tergiversări.

La înşelăciunea FNI a dat o mână de ajutor şi statul prin CEC Bank, care s-a constituit garant 100% al banilor depuşi, dar şi fosta Co­misie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) sub ochii căreia s-au ademenit cu câştiguri ireale investitorii.

Pe 19 octombrie 1995 când s-a lansat FNI o uni­tate de fond valora 10.000 de lei vechi, iar în nu­mai cinci ani unitatea de fond a crescut la 99.700 de lei (după ce anterior ajunsese la 997.000 lei şi fuse împărtită la zece), ceea ce în­sem­na o multiplicare de 99,7 ori a banilor investiţi.

Randamentele uimitoare pe care le Fondul le aducea an de an, de trei-patru ori peste nive­lul dobânzilor bancare, a determinat 318.413 investitori din întreaga ţară să verse la FNI 7.446,6 miliarde de lei vechi. Pentru mulţi, banii puşi la FNI reprezentau singurele economii.

FNI a atras, pe parcursul existenţei sale, din 1996 până la 24 mai 2000, 318.413 investitori din întreaga ţară

Câştigurile senzaţionale tot clamate de FNI erau însă numai pe hârtie şi erau obţinute prin raportarea unui număr al unităţilor de fond mai mic decât în realitate. În momentul prăbuşirii existau în circulaţie 34 de milioane de unităţi de fond, în timp ce numărul real era de 74 milioane. Acest lucru înseamnă că valoarea unităţii de fond comunicată de FNI era dublă fa­ţă de cea reală. FNI susţinea că obţine ase­me­nea randamente, deşi spunea totodată că aproape jumătate din activele sale sunt cash.

Prezentat ca un fond deschis de investiţii, FNI s-a dovedit în final a fi doar o piramidă de tip Ponzi, lichidităţile fiind asigurate exclusiv de sumele depuse de investitori. Aşa-zisele câştiguri generate de FNI s-au evaporat tocmai pentru că erau false şi pentru că o parte din bani au fost retraşi la „timp“ de anumite persoane.

Surprinzător a fost însă că FNI s-a bucurat de un asemenea succes cu toate că a fost pus în picioare la scurt timp după căderea unui alt joc piramidal – Caritas- care a funcţionat între 1992 şi 1994 şi care a atras sute de mii de deponenţi cărora le promitea în trei luni creşterea de opt ori a banilor depuşi. Ba mai mult, succesul FNI a venit la scurt timp şi de la căderea SAFI, o altă cacealma financiară din aceeaşi categorie. În pofida exemplelor apropiate, nimeni nu şi-a pus întrebarea cum puteau FNI, Vlas, Popa şi Vântu să producă mai mulţi bani decât media pieţei, sau poate că şi-a pus-o, doar că prea târziu.

Alte titluri din ZF în anul 2000 legate de prăbuşirea FNI

♦ SRI a ştiut şi a spus de FNI n CEC va contesta din nou contractul cu FNI

Alte titluri din ZF în anul 2000