ZF 20 de ani

Chiria din Europe House era în 2003 între 18 şi 25 dolari pe metrul pătrat pe lună, în timp ce în prezent doar în cele mai bune clădiri se depăşeşte pragul de 18,5 euro pe metrul pătrat.

ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2003: Primele mari tranzacţii imobiliare cu proiecte de birouri încep să fie încheiate. GTC vinde către austriecii de la Europolis clădirea Europe Center

29.10.2018, 00:02 Autor: Bogdan Alecu

Până la finalul anilor ‘90 firmele funcţionau în apartamente şi case închiriate. La începutul anilor 2000 GTC a fost primul dezvoltator care a pariat pe România - a preluat structura neterminată a unui bloc din imediata proximitate a Pieţei Victoriei, a transformat-o în proiect de birouri şi a vândut-o către Europolis în 2003 cu 30 mil. dolari în cea mai mare vânzare de până atunci.

Anul 2003 a fost  anul marilor tranzacţii imo­biliare pe piaţa locală, anul în care două mari proiecte de birouri s-au vândut cu sume ce păreau incredibile pentru acel an - 30 de milioane de dolari pentru clădirea Europe House şi 29 mil. dolari pentru prima fază a proiectului Opera Center.

La sfârşitul anului 2003, stocul total de spaţii de birouri clasa A din Bucureşti era de 168.000 de metri pă­traţi, faţă de circa 2,6 milioane mp în prezent. Dacă atunci erau câteva clădiri în centru, în prezent zone precum Pipera, Barbu Văcărescu-Floreasca sunt pline de clădiri de birouri de mari dimensiuni şi se discută de deschiderea de noi şi noi zone în fiecare an.

Chiria din Europe House era în 2003 între 18 şi 25 dolari pe metrul pătrat pe lună, în timp ce în prezent doar în cele mai bune clădiri se depă­şeş­te pragul de 18,5 euro pe metrul pă­trat. Cu puţin peste 20 de euro pe metrul pătrat pe lună o companie poate închiria birouri într-una dintre cele mai moderne clădiri din România, în imediata vecinătate a Guvernului.

La acea vreme, Europe House a fost vândută cu un randament inves­tiţional de circa 12%. Ulterior, yieldul a continuat să scadă până sub 6% în 2008 când s-a vândut America House cu 120 mil. euro. Ulterior acesta a crescut, pentru ca în 2015 să coboare din nou spre 7,5% şi 7,25% în acest an, potrivit datelor JLL.

Primele proiecte de spaţii de birouri moderne - clasă A din România au fost World Trade Center şi Bucharest Financial Plaza (Bancorex) livrate în 1994-1997, în timp ce Opera Center şi Europe House au fost finalizate în 2001-2002. Între aceste perioade au fost livrate doar imobile reduse că dimensiuni, singura excepţie fiind Charles de Gaulle Building, cu cei 23.000 de metri pătraţi.

Dacă în anul 2003 o tranzacţie de 30 mil. dolari era una record, anul acesta s-au parafat spre exemplu o tranzacţie de 200 mil. euro - vânzarea birourilor The Bridge de către Forte Partners către Dedeman şi o a doua de circa 165 mil. euro - proiectul Oregon Park vândut de Portland Trust către Lion's Head. De asemenea, tot până la finalul anului mai sunt aşteptate să fie anunţate trei tranzacţii în Bucureşti precum vânzarea America House către Morgan Stanley şi a Landmark către Revetas. Mai mult, acum deja se discută de tranzacţii cu proiecte de birouri din centrele regionale ale României precum Cluj, Timişoara sau Iaşi, oraşe care la începutul anilor 2000 erau inexistente pe radarul investitorilor.

Clădirea Europe House din Piaţa Victoriei din Bucureşti, unde se regăseau şi încă se regăsesc birouri ale Orange, a fost vândută de israelienii de la GTC către fondul de investiţii austriac Europolis. Ulterior, în 2010, CA Immo a cumpărat Europolis, an în care austriecii deveneau al doilea mare proprietar de birouri. 

Europe House, care are o suprafaţă de închiriere de 13.000 mp, a fost fina­lizată în 2002 pe o structură netermi­nată din Piaţa Victoriei şi a fost în 2003 unul dintre puţinele imobile de birouri mari şi de top din România. Aceasta a fost în acel an a doua mare tranzacţie de pe piaţa imobiliară, după ce în luna mai din 2003 Opera Center, o altă clădire mare de birouri de clasa A din Bucureşti, a fost vândută tot către o companie austriacă - CA Immo.

Europe House a fost construită de către firma GTC Real Estate Investment Romania BV, controlată atunci de fondul de investiţii israelian Kardan.

Investiţia totală în clădire a fost de 25 mil. dolari, astfel încât israelienii au avut un câştig de peste 5 mil. $ din afacere la acea vreme.

În cazul celeilalte mari tranzacţii imobiliare de anul acesta, Opera Center, construită de Portland Trust, a fost vândută pentru 29 mil. dolari către o companie din Austria, CA Immo. Opera Center are o suprafaţă de birouri de peste 15.000 mp.

Investitorii din categoria Europolis sau CA Immo căutau la acea vreme clădiri mari de birouri, de peste 10.000 de mp, de clasa A, deja închiriate, potrivit declaraţiilor de atunci ale lui Mihnea Şerbănescu, director general al agenţiei DTZ Echinox, care reprezenta interesele Europolis în România. În prezent DTZ Echinox s-a transformat în Cushman&Wakefield Echinox, iar Mihnea Şerbănescu este în continuare la conducere. Doar două clădiri din Bucureşti ar mai îndeplini aceste condiţii- Bucharest Financial Plaza - clădirea Bancorex şi World Trade Center, dar la ambele era implicat în acţionariat şi statul (prin BCR, respectiv AVAB), situaţia fiind mai complicată.

 

 

 

 

Campania aniversară Ziarul Financiar este susținută de Mastercard