ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2009: Criza financiară începe să îşi arate efectele în economie, dar toată lumea este optimistă şi crede că dezastrul va dura doar câteva luni

O stare generalizată de negare – aşa s-ar putea caracteriza viziunea liderilor din mediul de business local în 2009, primul an în care s-au resimiţit efectele crizei în economia României.

Anul 2009 a rămas în istorie ca un coşmar pen­tru liderii din busi­ness de la acea vreme, care nu au luat măsuri de restructurare la timp, menţinând o stare de paralizie care nu a făcut decât să agraveze efectele crizei asupra eco­nomiei româneşti.

Iar menţinerea - pentru o perioadă destul de lungă – a acestei stări de ne­gare a unui potenţial de­zastru s-a re­flectat puternic în si­tuaţia econo­mică. După o creştere eco­nomică de 8,5% în 2008, PIB-ul României a scăzut cu 7,1% în 2009.

Tot în 2009, în primăvară, Româ­nia a convenit asupra unui pachet de finanţare externă de la FMI, UE, Banca Mondială şi BERD în va­loare de 20 de miliarde de euro, acesta re­pre­zentând cel mai mare împrumut din istoria ţării. Dacă iniţial oficialii ro­mâni au declarat că acordul este „preven­tiv“, este o „centură de sigu­ran­ţă“, în cele din urmă s-a dovedit a fi extrem de necesar, fiind singura solu­ţie a guvernului pentru a-şi acoperi deficitul bugetar.

De altfel, jumătate din tranşele acordate de FMI în 2009 au ajuns în premieră să fie direcţionate spre buget, iar guvernul a avut astfel posibilitatea să plătească salariile şi pensiile integral. „Pansamen­tul“ a fost de scurtă durată, astfel că, la jumătatea anului 2010 guvernul Boc a luat decizia de a scădea cu 25% salariile în sectorul bugetar.

Tot în 2009, aproximativ 17.000 de fir­me au intrat în insolvenţă. Astfel, in­sol­venţele Flamingo, Pic şi Leonardo au zguduit piaţa şi au blocat credite de aproape 200 mil. euro ale unor bănci şi fur­nizori. Tot în 2009, după expan­siu­nea agresivă, a apărut în retailul mo­dern fenomenul insolvenţelor volun­tare în rândul reţelelor controlate de an­treprenori locali.

Şomajul în creştere a fost una din conse­cinţele cu cel mai puternic im­pact asupra economiei în 2009. Cei peste 250.000 de oameni care au rămas fără un loc de muncă în acel an şi care nu au mai reuşit să se reangajeze au avut dificultăţi în plata ratelor la bănci şi au cheltuit mai puţin, ceea ce a contribuit la scăderea consumului. Rata şomajului a ajuns la 7,5% în toam­na lui 2009, iar numărul şomerilor a ajuns la 680.000 de per­soa­ne, la maximul ultimilor cinci ani de până atunci. Cea mai mare parte a oamenilor care au fost afectaţi de dis­ponibilizările masive din companii nu şi-au mai găsit un nou loc de muncă, iar firmele au blocat angajările, au tă­iat salariile şi au căutat modalităţi de reducere a costurilor.

În paralel, companiile organizau programe de teambuilding – menite iniţial să îi ajute pe oameni să lucreze mai bine în echipă – dar cu scopul de a anunţa că urmează schimbări / dispo­nibilizări în organizaţie.

Totodată, şomajul şi deteriorarea indicatorilor financiari ai companiilor au făcut ca atât populaţia, cât şi fir­me­le să aibă mai puţin acces la banii băn­cilor, iar creditarea a fost îngheţată.

În acelaşi timp, tinerii studenţi sau proas­păt absolvenţii de facultate aveau în continuare pretenţii salariale ne­jus­ti­ficat de mari, în opinia angaja­to­rilor, şi sperau că, până la absolvirea fa­cul­tăţii sau a programelor de maste­rat pe care le urmau va trece şi criza.

Pe de altă parte, una dintre veştile bune ale anului 2009 a fost reprezen­tată de faptul că exporturile Dacia au crescut cu aproape 50% în 2009, la peste 255.000 de maşini, din care peste 80% au avut ca destinaţie ţări din Europa de Vest. În acelaşi timp, producţia a atins nivelul de 300.000 de unităţi.