ZF 20 de ani

ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2010: Salariile bugetarilor sunt tăiate cu 25%, TVA a crescut de la 19% la 24%, iar concedierile în masă au fost la ordinea zilei

07.11.2018, 00:07 Autor: Adelina Mihai

Sute de mii de concedieri în sectorul privat, tăierea salariilor cu 25% în sectorul bugetar şi creşterea TVA cu cinci puncte procentuale sunt evenimentele care au conturat imaginea de coşmar a economiei locale în 2010.

Cel mai rău an pentru piaţa muncii - aşa poate fi nu­mit anul 2010, un an în care nivelul şomajului a ajuns la un nivel record, din economie au dispărut 260.000 de angajaţi în cel mai rapid ritm de concediere făcut de mediul privat, iar un sfert din angajaţi - cei din sistemul bugetar - şi-au pierdut 25% din salarii. Totodată, guvernul condus de Emil Boc a majorat cota de TVA de la 19% la 24%, într-o decizie-şoc, care a luat prin surprindere mediul de business.

Rata şomajului a atins, în martie 2010, cel mai ridicat nivel din 2003 până atunci -, de aproape 8,4% -  când la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă se înregistrau peste 765.000 de şomeri. În sep­tem­brie 2018, la nouă ani de atunci, şomajul a scăzut la 3,4%, iar numărul de şo­meri a scăzut la mai puţin de 300.000 de persoane.

Tot 2010 a fost cel de-al doilea an în care mediul privat a făcut concedieri masive, când în economie au mai rămas la final de an 4,1 milioane de salariaţi, cu mai bine de 260.000 în minus faţă de anul anterior. Dacă la începutul lui 2009 economia avea 4,8 milioane de angajaţi, restructurările făcute în spe­cial de companiile private în 2010 şi în 2011 au făcut ca în prima lună din 2011 să se înregistreze cel mai scăzut număr de salariaţi din ultimii 50 de ani: 4,09 milioane de persoane.

Oficial, economia a depăşit nivelul de dinainte de criză din perspectiva nu­mă­rului de locuri de muncă abia în luna mai a anului 2017. Atunci, efectivul de sa­la­riaţi a depăşit nivelul din sep­tem­brie 2008 - de 4,83 milioane de sala­riaţi - reper pentru cea mai bună pe­rioa­dă pentru piaţa muncii până atunci.

În prezent, numărul de salariaţi este de 4,94 milioane de persoane, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

La jumătatea anului 2010, premie­rul Emil Boc anunţa cele două măsuri de austeritate şocante pentru populaţie şi pentru mediul de afaceri: reducerea salariilor celor 1,2 milioane de angajaţi bugetari cu 25% şi creşterea TVA de la 19 la 24%. Ulterior, bugetarii şi-au recuperat sumele pierdute şi chiar au avut parte de creşteri accelerate de salarii în ultimii ani, iar TVA a ajuns la 19% la produse nonalimentare şi 9% la produse alimentare.

Tot 2010 a fost anul în care nivelul salariului minim nu s-a majorat deloc, rămânând la valoarea de 600 de lei brut/lună, la fel ca în 2009. În prezent, salariul minim este de 1.900 lei brut pe lună (incluzând transferul de contri­bu­ţii de la angajator la angajat de la începutul acestui an), iar din 2019 va ajunge la 2.080 de lei brut lunar, fiind diferenţiat  - de 2.350 de lei brut - pentru angajaţii cu studii superioare sau cu 15 ani de vechime în muncă.

Dacă în 2010 economia înregistra al doilea an de scădere consecutiv (-2,8% în 2010 faţă de 2009, după -5,9% în 2009 faţă de 2008), în 2017 România a marcat cel mai ridicat nivel al creşterii economice din UE, de 6,9% în 2017.

Campania aniversară Ziarul Financiar este susținută de Mastercard