ZF la 20 de ani. Exerciţiu de imaginaţie pentru cei care conduc marile businessuri: România peste 20 de ani. François Bloch, CEO al BRD – SocGen

În ultima sută de ani, de fiecare dată când România a evoluat către o fază nouă a existenţei ei, a reuşit acest lucru graţie unor planuri, proiecte şi obiective bine stabilite. Independenţa de Stat, Marea Unire din 1918, aderarea la organizaţiile euroatlantice au fost, toate, rezultatul eforturilor concentrate în jurul unor mari obiective naţionale.

Poate a venit timpul ca România să-şi stabilească un nou proiect naţional: recuperarea decalajelor.

Viitorul depinde însă de poziţionarea pe care o adoptă România faţă de anumite teme şi obiective. Doreşte România mai multă integrare europeană? Vrea să continue ciclul de dezvoltare pe care l-a început odată cu aderarea la UE? Dacă da, în acest caz, probabil România va arăta în 2038 ca o ţară pe cale să recupereze decalajele care o separă de ţările dezvoltate din vestul Europei.

Vom vedea o ţară care îşi va fi pus la punct problemele de infrastructură construind mai multe autostrăzi şi dezvoltându-şi sistemul de comunicaţii, o ţară cu servicii publice de calitate – cu ajutorul unei administraţii de stat digitalizate, cu sisteme de învăţământ şi sănătate mai bune – o ţară din care cetăţenii nu vor mai dori să plece.

O reformă profundă a sistemului de educaţie şi atingerea unui grad mai mare de adecvare între produsele sale şi nevoile mediului economic le va permite unor largi categorii de absolvenţi să-şi găsească slujbe şi să rămână în România, mai degrabă decât să contribuie la bunăstarea altor ţări. Profitând de bazele pe care le au deja, studenţii români vor fi recunoscuţi pentru capacitatea lor inovatoare, iar în ţară se vor deschide centre europene de cercetare tehnologică.

O Românie modernizată va avea sigur mai multe investiţii în producţie – mai mulţi producători de automobile, de exemplu, şi potenţialul de a deveni unul dintre cele mai importante huburi europene din industria auto, chiar pe drumul care leagă Europa de economiile emergente din Est.

Mai mult, combinând cercetarea hi-tech cu experienţa câş­tigată în producţia de automobile, România s-ar putea po­ziţio­na în fruntea industriei europene de producţie a roboţilor.

Vom vedea o ţară în care migraţia internă va avea loc mai uşor decât acum, datorită infrastructurii de transport – autostrăzi şi căi ferate de viteză - care va lega, de pildă, Moldova de Ardeal şi sudul ţării de vestul ei.

Datorită acestor evoluţii, investiţiile străine nu se vor mai opri în Transilvania, mutându-se dinspre vestul ţării spre estul ei şi contribuind astfel la creşterea mult-aşteptată a nivelului de trai din această zonă. Şi dacă vorbim despre estul ţării, în funcţie de atenţia care va fi acordată relaţiilor cu Republica Moldova, vom vedea o in­tegrare profundă a economiilor celor două ţări, care ar putea fa­ce amândouă parte, în anul 2038, dintr-o Uniune Europeană lărgită.

În 2038, clivajul urban/rural se va mai fi nivelat după ce satele şi comunele din România vor avea acces, datorită proiectelor finanţate din fonduri europene, la infrastructura mo­dernă – drumuri, spitale, reţele de apă şi canalizare, con­ducte de gaz, irigaţii. Sunt lucrurile care-i vor încuraja pe cei care trăiesc la ţară să rămână să lucreze în agricultură, ajutând România să-şi atingă potenţialul real în acest domeniu, din care o parte semnificativă va fi dedicată fermelor organice, care vor produce şi pentru consum intern, şi pentru export. Turismul va avea şi el de câştigat de pe urma acestor evoluţii.

În situaţia în care premisele de mai sus se vor fi materializat, România din 2038 va avea un PIB probabil triplu faţă de cel de astăzi. Toate acestea sunt însă o chestiune de alegeri făcute bine şi la timp de societatea românească. Şi am încredere că România va şti să aleagă bine.