ZF 24 de ani

Achilleas Kanaris, CEO Vodafone Romania, despre anul 2021

23.11.2022, 09:43

Consider că anul 2021, anul numirii mele în funcţia de CEO al Vodafone în România, reprezintă o etapă importantă în cariera mea, dar şi în traiectoria companiei pe piaţa locală. Acesta a fost un an de răscruce pentru Vodafone, în care a fost definită o nouă viziune şi strategie cu scopul de a remodela compania din operator de telecomunicaţii în partener tehnologic pentru români, în casele, afacerile şi comunităţile lor. Este un proiect ambiţios de transformare care va duce Vodafone România la următorul nivel al evoluţiei sale şi sunt foarte încântat să coordonez această călătorie şi transformare majoră.

Îmi amintesc de un editorial scris anul trecut de Cristian Hostiuc care sublinia mai bine decât oricine importanţa PNRR pentru dezvoltarea României. Titlul editorialului extrem de pragmatic este valabil şi astăzi: "PNRR este adevăratul program de guvernare pentru cine vine la Palatul Victoria, pentru că are finanţare. Orice alt program de guvernare va fi doar pe hârtie, pentru că nu are bani în spate". La fel ca şi Cristian, şi eu consider că PNRR este o mare oportunitate pentru ca România să progreseze în domenii cheie precum infrastructura, digitalizarea, energia şi multe altele.

La mulţi ani Ziarului Financiar şi felicitări echipei sale redacţionale fantastice pentru menţinerea unui jurnalism de înaltă calitate în ultimii 24 de ani. Vă urez câţi mai mulţi alţi ani de ştiri şi jurnalism economic de top şi de acum încolo!

 

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022