ZF 24

10 maşini cu care poţi scăpa de năpasta numită Sfântul Valentin

10 maşini cu care poţi scăpa de năpasta numită Sfântul Valentin

Autor: Adrian Mihălţianu

14.02.2015, 10:37 591

Habar n-avea martirul creştin Valentinus că va deveni prilej de sărbătoare amoroasă obligatorie, dar prin 273 e.n., când era executat cu bâtele, numai la îndrăgosteală nu-i stătea gândul. O legendă spune că el îi căsătorea în secret pe creştini, ajutându-i astfel să scape de înrolare, dar e greu de spus dacă are măcar vreo fărâmă de legătură cu adevărul istoric. Ce ştim cu siguranţă e că, dacă ar fi aflat despre sărbătoarea obligatorie a amorului la care vor fi supuşi toţi bărbaţii secole mai târziu, Valentinus ar fi reacţionat ca orice bărbat pus în situaţia asta: ar fi cerut să se oprească execuţia şi să fugă cât mai departe, unde vede cu ochii, să scape de toată glazura asta roz-bombon cu aripioare care se foloseşte de numele lui.

Din fericire, azi avem şi cu ce fugi cât mai departe. Iată, domnilor (dar şi doamnelor cărora sărbătoarea lui Valentinus le provoacă aceeaşi reacţie de repulsie), 10 maşini numai bune pentru a dispărea subit de Sfântul Valentin. Cu sau fără persoana iubită, după cum ai chef.

1. BMW Z4

Pentru că este, prin definiţie, maşina egoistului. Chiar dacă stă şi ea în dreapta, va amuţi atunci când vei lua virajele ca un dement. Asta, ori zgomotul motorului de trei litri twin turbo cu şase cilindri în linie, care va acoperi orice declaraţie de dragoste.

Citiţi articolul integral pe www.promotor.ro

AFACERI DE LA ZERO