În zece puncte, am încercat să scot în evidenţă câteva contradicţii remarcate în S1 şi care vor avea un impact în următoarele trimestre.
1. Deficitul bugetar s-a redus la jumătatea anului la 0,5% din PIB (3,5 miliarde de lei), după cum a raportat cu mândrie ministrul bugetului Liviu Voinea, dar investiţiile statului în aceeaşi perioadă s-au redus la 9,6 miliarde de lei, faţă de 12,2 miliarde de lei în S1 2013. Ministrul bugetului spune însă că cheltuielile mari de anul trecut s-au datorat plăţii unor arierate în sumă de 2,8 miliarde de lei. Dacă s-ar scoate aceste plăţi, am putea să vedem cum cheltuielile pentru investiţii ale statului au crescut în S1 cu 200 de milioane de lei. În orice economie din lume, statul este principalul investitor. Cum poate să iasă din recesiune o economie şi să aibă un ritm de creştere de peste 5% din PIB dacă statul raportează numai 200 de milioane de lei în plus la investiţii de la un semestru la altul? 200 de milioane de lei (45 milioane de euro) sunt poate numai plusul la facturi pentru o bucată de autostradă. Aceste investiţii ale statului strânse la minimum se văd în economie în lucrările de construcţii, în lipsa locurilor de muncă şi în venitul la buget. (Bugetul este strâns la maxim, deficitul general la şase luni fiind de numai 0,5% din PIB. Pentru a doua parte a anului, guvernul ar avea de cheltuit 12 miliarde de lei)
2. Creşte creditarea în lei, dar scade cea în valută într-un ritm superior, iar rezultatul este că avem o scădere a stocului de credite atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii, de 4% iunie 2014 versus iunie 2013. Creditul în lei creşte cu 7%, dar cel în valută a scăzut în iunie cu 12%. Dacă acest ritm va continua, atât sistemul bancar se reduce, cât şi posibilitatea de finanţare a economiei. Această scădere a soldului împrumuturilor din economie are loc paradoxal pe fondul celor mai scăzute dobânzi la credite. (Creditarea în lei creşte greu, dar cea în valută scade cu două cifre)
3. Rata de economisire în sistemul bancar continuă să crească, dar ritmul scade destul de abrupt . Dacă la începutul anului aveam un ritm de creştere de 7% al economisirii, în iunie a scăzut la 3%. În criză, ritmul de creştere al economisirii era de 25%. Acest lucru arată că dobânzile la depozite s-au dus prea mult în jos şi s-ar putea ca economisirea, care reprezintă acum principala sursă de finanţare a bilanţurilor pentru bănci, să se oprească. În condiţiile în care băncile-mamă îşi retrag banii, piaţa internă a ajuns principala sursă pentru acordarea creditelor de către bancheri. Sper că această sursă să nu sece pentru că ar duce şi mai mult la anemierea sistemului bancar.(Motoarele creşterii depozitelor merg din ce în ce mai greu)
4. Inflaţia a scăzut la 0,6% iunie 2014 / iunie 2013 dar acest nivel redus nu ajută pe nimeni, nici companiile, nici statul şi nici pe deponenţi. Această inflaţie scăzută se înregistrează pe fondul unei cereri slabe în economie şi care nu dă niciun respiro companiilor. Scăderea inflaţiei a intervenit exact când economia avea mai puţin nevoie.
5. Scad refuzurile la plată în sistemul bancar, ceea ce arată că firmele au mai mulţi bani în cont, dar ritmul de intrare în insolvenţă nu se reduce semnificativ. La jumătatea anului, refuzurile la plată au scăzut cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la o medie lunară de 500 de milioane de lei faţă de 800 de milioane de lei în vârful crizei. În timp ce refuzurile la plată scad, ceea ce este un lucru pozitiv, companii mari cu impact semnificativ în economie se predau insolvenţei (Marex Brăila sau producătorul de mobilă Alprom Piteşti). (Firmele au mai mulţi bani în conturi: Refuzurile la plată au scăzut cu 35% în S1)
6. Bursa de la Bucureşti a înghiţit 3 listări importante în ultimele 9 luni, Romgaz, Electrica şi Nuclearelectrica, la care s-au adăugat şi vânzările operate de Fondul Proprietatea (Romgaz sau Transelectrica), dar lichiditatea nu creşte, ceea ce nu dă speranţe că piaţa de capital ar putea să fie o alternativă la scăderea finanţării bancare. Din păcate, bursa de la Bucureşti are prea puţini investitori, iar cei care sunt preferă să ţină acţiunile în portofoliu, în speranţa unor creşteri semnificative, decât să tranzacţioneze în mod curent. Chiar în condiţiile în care bursa a înghiţit trei companii de stat cu o capitalizare cumulată de 4,3 miliarde de euro, volumul de lichiditate trece foarte greu de 15 milioane de euro pe zi. La acest nivel, nicio companie privată românească mai puternică nu riscă să iasă pe bursă ca să atragă bani, pentru că este penalizată din start. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care companiile locale sunt prizonierele băncilor ca sursă de finanţare. (Lichiditatea este la cote anemice, deşi Bursa de la Bucureşti a primit perfuzii de 4,3 mld. euro)
7. Salariul minim în economie a crescut, numărul de locuri de muncă a crescut (plus 70.000 pe sold), dar acest lucru nu se vede în buget, în impozitul pe salariu şi pe venit. Sunt multe semne de întrebare în privinţa acestor anomalii din piaţa muncii. Creşterea salariului minim antrenează şi alte mişcări salariale şi poate să forţeze economia românească să iasă, măcar cu un pas, din zona low-cost minim. România a pierdut în criză 11 miliarde de euro din masa salarială, iar acest lucru s-a văzut puternic în consum. Dacă bugetul nu reuşeşte să preia aceste creşteri chiar şi minime, nu va avea bani să majoreze salariile în sectoarele cele mai prost plătite, învăţământul şi educaţia.
8. Avem nevoie de programatori, softişti, IT-işti, matematicieni, dar absolvenţii se îngrămădesc la Geografie, Jurnalism sau Poliţie. Statul nu scoate la concurs mai multe locuri pe zona de IT pentru că nu s-a îngrijit să aibă infrastructura care să suţină un număr mai mare de studenţi, adică profesori şi spaţiu. Cei care lucrează în IT au un salariu dublu (peste 3.000 de lei pe lună) faţă de media naţională (1.700 de lei pe lună). Există cerere, dar şcoala nu poate livra ceea ce se caută. În schimb, va livra operatori call-center, cu salariu minim pe economie plus bonuri de masă, şi poliţişti. (Unde este logica tinerilor când îşi aleg viitorul?)
9. Agricultura creşte în volum pentru că şi 2014 va fi un an bun, dar scade în valoare pentru că preţurile s-au redus. La grâu, preţul a scăzut de la 180 de euro la 140 de euro pe tonă, reducere care nu poate fi compensată de creşterea în volum cu 2,7%. Agricultura, care a slavat creşterea economică în anii anteriori, ar putea să-şi piardă suflul. Şi atunci, cine ne mai salvează? (Topul celor mai mari zece exportatori de grâu din lume: România, cel mai mic jucător între cei mari)
10. România se află în acest moment în topul ţărilor din UE cu cele mai ridicate rate de creştere, atât pe economie, cât şi pe industrie. Cu toate acestea, sunt discuţii interminabile privind capacitatea economiei de a înghiţi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale fără ca acest lucru să strice echilibrele macro câştigate prin stoarcerea economiei (reducerea investiţiilor statului, deficitul bugetar extrem de mic, scăderea inflaţiei, care a adus reducerea dobânzilor la depozite la un nivel în care deponenţii se mai gândesc dacă mai rentează să faci economii).
Aceste contradicţii taie din elanul de creştere economică şi dacă nu punem ceva mai mult în loc s-ar putea ca motoarele să se oprească exact când suntem siguri că am ieşit la mal. Totuşi, cea mai îngrijorătoare mi se pare reducerea investiţiilor statului pentru ţinerea deficitului sub control, în condiţiile în care acum este cea mai bună perioadă din istoria României, când dobânzile sunt la niveluri minime, iar proiectele de infrastructură pot fi finanţate la cel mai scăzut cost.