15 ani. Conştiinţa de sine. Conştiinţa puterii

„Acesta va fi un ziar care va promova cu tărie libera iniţiativă, comer­ţul liber şi economia de piaţă. Şi o vom face cu vigoarea unui răget de leu“, scria în editorialul primei ediţii a Ziarului Financiar, din data de 16 noiembrie 1998.

Acum 15 ani întreprinde­rea numită Ziarul Financiar li se părea multora o misiune imposibilă.

În orice business, ideile şi credinţa sunt cele care duc mai departe oamenii şi organizaţiile, poate mai puţin decât indicatorii din planul de afaceri. Este şi cazul Ziarului Financiar, întreprinderea de presă care a fost născută cu misiunea de a susţine antreprenoriatul ro­mân, businessul numit Ro­mâ­nia. Este ceea ce scrie pe frontis­pi­ciul ZF: „Totul pentru busi­ness. Totul este business.“

Iar în cei 15 ani, asta am făcut zi de zi. Ne-am asumat susţinerea celor care prin ideile, munca şi perseverenţa lor creează va­loare în România. Va­loa­re începută de la un vis, un plan de business scris eventual pe genunchi pe colţul mesei din bucătărie. Un vis, un plan care astăzi înseamnă milioa­ne de locuri de muncă, milioa­ne de astfel de vise făcute să dureze.

Pentru că antreprenorii îşi durează vise aşa cum cercetătorii îşi găsesc în somn soluţii la problemele lor sau compozitorii aştern notele pe hârtie picurate din altă dimensiune.

La 15 ani, clasa de business îşi descoperă conştiinţa de sine

Ziarul Financiar a fost şi a rămas în aceşti ani oglinda mediului de business şi vocea clasei antreprenoriale din România.

Născut în anii de foc ’98-’99, când Ro­mânia trebuia să recupereze toate res­tanţele de după 1990, Ziarul Finan­ciar a fost o publicaţie înaintea vremii sale.

Încet, încet, anii de creştere econo­mi­că au limpezit traseul României spre dez­voltare economică chiar cu preţul, poate destul de mare, al dezrădăcinării a 10% din populaţie şi al cedării unor ac­tive strategice sub administrare străină.

Însă câştigul a fost în aceşti ani nu atât o creştere a PIB de la 37 de mi­liar­de de euro la 140 de miliarde de euro, cât crearea unei clase antrepre­no­riale, a unui nucleu de oameni care şi-au luat destinul în propriile mâini pentru a construi o altă Românie.

Companiile private româneşti în­fiin­ţate din 1998 încoace au ajuns la afaceri de sute de milioane de euro şi au creat milioane de locuri de muncă.

Privatizările Dacia, BRD, Sidex, Petrom sau BCR au însemnat decizii stra­tegice care au scos România de la pe­riferia investiţională. Stocul investi­ţi­ilor străine era în 1998 de 5 miliarde de euro, în 2013 este la 50 de miliarde de euro.

Exporturile erau în 1998 de 7,2 mi­liar­de de euro, în 2013 sunt estimate la 48 de miliarde de euro.

În 1998, erau doar 5 magazine mo­derne, astăzi reţeaua de retail cuprinde 1.000 de unităţi.

În 1998, doar 10.000 de români câştigau peste 1.000 de euro brut pe lună, astăzi peste 180.000 de români au acest venit. În 1998, salariul mediu net era de 78 de euro pe lună, astăzi este de 360 de euro.

În 1998, se construiau doar 29.000 de locuinţe pe an, în 2008 ajunseseră la 67.000, pentru ca în 2012 să coboare la circa 42.000.

În 1998, 1% din locuinţe erau echi­pate cu computere, astăzi sunt 60%, din care 56% conectate la internet.

În 1998, doar 49% din locuinţe aveau o maşină de spălat rufe, astăzi aceas­ta este prezentă în 78% din locuinţe.

Au fost şi ani grei în această perioadă. Din 15 ani, jumătate au fost de criză: 1998 şi 1999, la început, apoi perioada 2009 - 2013, după ce 2008 a adus cea mai gravă criză financiară globală din 1929 încoace.

Cu toate acestea, clasa antrepre­no­rială a crescut prin propriile idei şi propriile forţe, împingând societatea românească spre bunăstare.

Odată cu noi, cu Ziarul Financiar, clasa de business şi-a descoperit con­ştiinţa de sine şi nevoia de a se exprima cu putere în câmpul public.  

„15 ani de progres reprezintă un bun început pentru orice proces de evo­luţie. Ziarul Financiar a spart tiparele jurnalismului clasic: semna­lează care sunt trendurile şi modelează percepţia publică referitoare la oameni şi com­panii. (...) Maturizarea implică multă responsabilitate, exi­genţă faţă de noi înşine şi eforturi permanente de a ne menţine pro­fesionişti“, spune Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank, care deţine BCR.

„Pentru mine, Ziarul Financiar a fost întotdeauna mai mult decât un executive directory al ştirilor econo­mi­ce zilnice. Este excepţional în a scoate la iveală problemele esenţiale ale econo­miei şi mediului de afaceri şi în acest fel pune presiune pe orice guver­nare“, spune Marius Meleşteu,  general manager al Strauss (pro­ducător de cafea) pe Europa Centrală şi de Est.

„Mesajul pe care îl transmiteţi către me­diul politic, cel de protejare a me­diului de afaceri ca primă condiţie pen­tru dezvoltare durabilă, este impor­tant“, spune Mihai Marcu, preşedintele MedLife, furnizor privat de servicii medicale.

„Cred că ZF, aşa cum ne-am obişnuit să numim ediţia tipărită, este un partener al comunităţii de afaceri, oglinda mediului de business. Eu am crescut profesional în aceeaşi perioadă cu ziarul“, spune Kinga Daradics, country chairman al MOL România.

Clasa de business a evoluat, clasa politică nu

Clasa antreprenorială a României s-a format şi s-a rodat sub presiunea concurenţei şi a măsurării performan­ţei. Este ceea ce clasa politică a evitat constant în aceşti ani.

În 1998, antreprenoriatul era la început. Privatizarea intensă din anii care au urmat i-a dat şanse de existenţă. Făceau afaceri mai mult oameni din fos­ta Securitate şi puţinele companii străine care intraseră în România până atunci. Astăzi, o nouă generaţie de antre­prenori şi executivi a luat puterea în afaceri. Numai în Clubul Revistei Busi­ness Magazin, revista-so­ră a Zia­rului Financiar care premiază anual tineri antreprenori şi executivi - sunt deja 800 de oameni ce construiesc zi de zi viitorul României.

Clasa de business a dobândit com­pe­tenţă, acţionează sub etica guver­nanţei corporatiste şi îşi măsoară per­for­manţa în parametri clari. A fost călită în criză. Este responsabilă pentru milioane de locuri de muncă. Are viziune.

De partea cealaltă, clasa politică nu a dezvoltat competenţe şi este azi mai puţin capabilă să administreze puterea decât în urmă cu 15 ani. Clasa politică a devenit  matriţa de creare a „omului nou“ din administraţia românească, venit în haită cu fiecare schimbare de guvern doar cu scop de jaf în banii publici.

Valoarea creată de clasa antrepre­norială şi cei peste 4 milioane de angajaţi este irosită de cei care administrează alternativ bugetul de stat.

24 de miliarde de euro a avut buget Ministerul Transporturilor în 15 ani, dar nu a reuşit să construiască decât 435 km de autostrăzi. 

20 de miliarde de euro a avut la dispoziţie administraţia românească de la UE între 2007 şi 2013, dar nu a atras decât 5 miliarde de euro. 

Clasa politică nu şi-a autore­glementat guvernanţa dintr-o econo­mie de piaţă, eşuând în corupţie şi minându-şi credibilitatea de a ad­mi­nis­­tra o ţară.

Clasa politică nu şi-a definit misiu­nea, nu şi-a asumat o viziune strategică şi nu oferă azi României niciun plan pen­tru viitor. Clasei politice îi lipseşte antreprenoriatul.

România antreprenorială, România asistată

Avem astăzi două Românii. Una este România care generează valoare - companiile private şi angajaţii lor, încă prea puţini pentru ca valoarea adăugată adusă de ei să ridice ţara acolo unde ar trebui să fie.

Cu doar 4,3 milioane de salariaţi la o populaţie de 20 de milioane de locuitori, din care numai 3,3 milioane sunt angajaţi în companii private, România este la jumătate ca populaţie salariată în totalul popu­laţiei faţă de Ungaria sau Cehia.

Cu 5,3 milioane de pensionari şi un deficit al bugetului asigurărilor sociale de 3 miliarde de euro pe an, România trăieşte azi drama unei societăţi care este nevoită să facă deficit bugetar nu pentru investiţii, ci pentru pensii.

Raportul dintre România antre­pre­no­rială şi România asistată este inacceptabil.

Clasa politică nu participă la crearea de valoare, ci o iroseşte, mi­tu­ind România asistată pentru a-şi perpetua prezenţa la putere.

În perioada de creştere înaltă a PIB dintre 2005 şi 2008 clasa politică nu a făcut decât să umfle costurile României asistate, ceea ce a dus în ultimii cinci ani, după criza din 2008, la o aproape completă oprire a motoarelor econo­miei şi la o îndatorare masivă.

O datorie pe care România nu o va putea plăti când evaziunea este cât jumătate din buget (20 miliarde de euro), iar economia este sufocată de taxe şi este îndreptăţit să ne uităm la soarta Greciei în următorii ani.

Clasa antreprenorială nu mai trăieşte cu iluzia că politicienii îi pot fi parteneri.

România este astăzi o ţară care nu îşi găseşte direcţia.

O misiune posibilă

Aveţi conştiinţa de sine, aveţi conştiinţa puterii pe care o reprezentaţi.

România are nevoie de viziune, strategie şi administraţie competentă. România are nevoie de creştere economică de minimum 4-5% pe an pentru a supravieţui altfel decât o ţară asistată de Europa.

Comunitatea de business trebuie să înţeleagă că dacă nu se va exprima în câmpul puterii, clasa politică nu îi va acorda respectul care i se datorează ca  principal creator de valoare în România.

Antreprenori români, implicaţi-vă pentru că totul depinde de voi, altfel România pe care aţi visat-o şi aţi plănu­it-o s-ar putea să nu mai existe în viitor.

Ne aveţi pe noi, cei care acum 15 ani am pornit într-o misiune imposibilă.

Aveţi puterea leului!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels