N-am practicat sporturi de echipă. Nu zic că nu mi-ar fi plăcut. Aşa s-a întâmplat. Am intrat din clasa a V-a la clasa de atletism şi acolo era, vorba aceea, „singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Dar nici n-am avut vreun talent, vreo abilitate de dribleur, nici de portar măcar. Aşa că, din când în când, rămâneam în curtea liceului doar să mă mai uit la colegii din generaţia mea, puşti care „le aveau” cu balonul. Unii dintre ei erau chiar „meseriaşi”. Oricum, spectacolul cu juniorii ţinea, de regulă, puţin. Apăreau imediat după 1,30-2,00 după-amiaza „gagimanii” mari de 17, 18 ani sau chiar mai mult (erau nişte bătăuşi în cartier de vreo 30-35 de ani, îmbrăcaţi în treninguri „de export”, mari amatori de fotbal pe terenul marcat al şcolilor). Ăştia dizolvau rapid (!) joaca copiilor pentru un meci serios, cu miză. Miza era berea sau chiar o sumă de bani. Se întâmpla de cele mai multe ori ca polii de influenţă, căpitanii celor două echipe, să nu aibă suficienţi „locotenenţi”, coechipieri din leatul lor. Cei mici abia aşteptau să fie recrutaţi: „Eu, eu! Ia-mă pe mine.” Mă rog, într-un final, echipele arătau cam aşa: câte un hăndrălău mare, doi-trei de clasa a XII-a, doi-trei „pifani” de-ai mei. A!... şi portarul, câte un fraier sacrificat să încaseze şuturile executate în forţă de la 2-3 metri, de îi sărea căciula din cap sau i se învineţea falca la încercarea de a opri „bombele”. Vă daţi seama că miştourile şi înjurăturile auzite de la cei mari erau „tari” şi mai încercau şi cei mici să le ruleze, chiar cu preţul câte unui „şpiţ” în dos sau a câte unei „castane” în scăfârlie. Puneau suflet ai mei, alergau, se înjurau între ei (aici scăpau nepedepsiţi), luptau să construiască faze pentru cei mari care, deşi alergau mai puţin, erau întotdeauna la finalizare. La gol nu prea se repezeau pifanii pentru că era ceva ce putea fi ţinut minte pentru data viitoare când se construiau echipele, constanţa în alegere nefiind o caracteristică a celor mari, pentru simplul motiv că nu le păsa cine îi slujeşte. Se termina meciul, se alegea locul pentru a fi băută berea. Indiferent de rezultat, cei mari de la ambele echipe mergeau, de fapt, să se veselească împreună. „Du-te, mă’, la mă-ta acasă” se auzea deseori, cu o continuare a simulării gestului tradus prin „ ...că-ţi dau imediat un şut în c..., mucosule”, atunci când câte unul din cei mici (chiar din echipa învingătoare) îşi manifesta intenţia de a merge şi el la bere în spatele blocului. Nu ştiu de ce mi-am adus aminte tocmai acum de întâmplările astea. Să fie de vină pregătirile „meciului” din Ucraina? ...şi, în acest context, să mă fi gândit la toate războaiele secolului al XX-lea?! Şi oare greşesc dacă imaginea „ţuţărului” transpirat sau a portarului care „şi-o ia în faţă”, o lipesc peste hărţile ţărilor mici care nu vor sta la masă cu ţările puternice?
P.S. Îmi aduc aminte şi de o iarnă când cei mari au reuşit să obţină, cumva, oficial, sala de sport. Având nişte reguli de păzit, aceştia nu l-au primit pe unul de vârsta lor, cam bădăran, incontrolabil şi foarte agresiv. Ăla a rămas la uşă să fumeze, dar tensiunea alterase atmosfera gălăgioasă. La o pauză, câţiva din cei mici au fost trimişi după ţigări (nu era o problemă pe vremea aceea să spui „m-a trimis tata...”). Bădăranul i-a interceptat la întoarcere şi i-a luat la pumni. Unii au scăpat mai uşor şi au intrat imediat în sală. Alţii, mai puţin norocoşi, au fost tăvăliţi prin noroi. Unul chiar a fost pus să-i cureţe cu propria-i haină bocancii bătăuşului şi să-i dea şi ceasul de la mână. Peste un timp, scăpat de pumni, când a dat să intre în sala luminată, băieţii mari i-au luat doar ţigările refuzându-i intrarea pe motiv că e murdar şi cu reproşul „ce-ai căutat cu bădăranul?” Această amintire o asociez cu umilinţa postdecembristă de a nu putea circula decât cu viză în Occident, cu refuzurile din acei ani de a face parte din structurile vestice, pe motiv că suntem murdari şi ne-am aflat în vecinătăţi ciudate. Ei bine, trebuie să uităm de toate astea, pentru că, între timp, am fost primiţi pe parchetul sălii. (Tocmai a fost proaspăt înlocuit cu unul adus la noi). Şi nu ştiu, zău, dacă după ce vom aduce tot ce ni se cere pentru a avea acces şi la vestiare (a se citi Schengen şi dispariţia mult aşteptată a unei vize celebre) vom mai avea vârsta pentru a putea juca fotbal. Şi starea necesară.
1. Casa de Vinuri ZAIG – Sauvignon Blanc 2020
În primul rând: WOW! Aş fi putut opri aici comentariul. Un Sauvignon puternic încărcat aromatic, cu o aciditate excelentă care susţine parcursul gustativ atletic. Mai pe scurt, nu poţi emite o judecată de valoare privind vinurile de Sauvignon Blanc din România dacă nu te-ai bucurat şi de cel de la Zaig. Zona Bistriţei, cu al ei ţinut din „Siebenburger” (şapte cetăţi) se impune prin terroir şi talentul vinificatorilor ca locul de origine pentru unele dintre cele mai spectaculoase (şi moderne) vinuri albe de la noi. În mod clar, nu este o întâmplare faptul că a obţinut Aur la VINARIUM 2021 şi, la cum se prezintă acum, sunt convins că ar putea fi medaliat în două ediţii consecutive, adică să mai ia o medalie şi anul acesta. Doar că, aşa cum se întâmplă cu vinurile bune, stocurile se epuizează...
Pe site-ul producatorului www.zaig.ro găsiţi vinul aici.
2. Pivniţa Savu – Traminer Roz 2020
Sunt ieşean şi teoretic, ar trebui să nu contenesc în a lăuda frumuseţea peisajului deluros din jurul oraşului natal. Şi o fac de câte ori am ocazia dar nu pot omite peisajele în care m-am format – acum aproape 30 de ani – în noua meserie cu sigiliul „oeno”, cele care îmbrăţişează Mediaşul, Blajul, Cetatea de Baltă, Aiudul. Lângă cel din urmă, la doi paşi de râul Mureş (pe malul căruia m-am oprit cândva pentru zece minute şi am zăbovit o după-amiază întreagă) se află Ciumbrudul. De aici vine şi vinul nostru, o expresie sănătoasă a „gustului locului”, un mesaj de bine incifrat într-un Traminer vibrant, cu tuşele particulare de trandafir care se dezvăluie abia în final, după ce ai urcat treptele experienţei „vinozităţii” universale. Folosesc termenul „experienţă” pentru că familia Savu asta propune. O conexiune directă din viile Ciumbrudului, o conexiune directă cu plăcerea neierarhizată. Voi repeta experienţa la prima ieşire la iarbă verde, atunci când se vor amesteca aromele crude ale primăverii cu aromele şlefuite ale Traminerului Savu. Cineva nega în spaţiul public că ar exista vinuri „de contemplaţie” (sintagma nu îmi aparţine, dar o susţin). Cred că persoana respectivă este doar lovită de ghinion şi nu a avut şansa de a se întâlni cu astfel de vinuri. Ar putea începe cu Traminerul de astăzi.
Pe site-ul producătorului https://pivnitasavu.com/ găsiţi vinul aici.
3. Crama Bratu – Premium Pinot Gris 2020
Pinot Gris şi vinurile rosé sunt termenii unei dezbateri care ţine de vreo două decenii. Cine a văzut un strugure al acestui soi înţelege că e o adevărată performanţă să faci un vin alb-alb din el. Pe de altă parte, structura de „alb” transferată unui rosé ar avea, iarăşi teoretic, avantajul unei anumite forme de supleţe, mai ales în comparaţie cu rosé-urile obţinute – clasic – din struguri roşii. Practic însă, pentru a obţine o culoare plină, maceraţia este mai îndelungată la Pinot Gris, iar acest lucru se simte şi în gust. Chiar şi o anumită „rusticitate” a soiului devine mai pregnantă, iar „trecerea prin lemn” completează un bagaj de descriptori care nu se suprapun neapărat pe tiparul încetăţenit pentru rosé. Aşadar, avem de-a face cu o propunere puternic particularizată, un rosé cu note de fruct copt, tartă de gutui şi condimente (din care se distinge destul de clar vanilia – extrasă din stejar). Nu m-aş eschiva de la o „însoţire” cu sarmale învelite în frunză de hrean sau pui la jar (bătut cu rozmarin). Vinul pare să aibă vocaţie pentru partidele de pescuit sau de „sprijin moral” la lucrările din curte care vor începe ca mâine.
Pe site-ul producătorului www.cramabratu.ro găsiţi vinul aici.
Dacă vă simţiţi bine în preajma vinului, urmăriţi emisiunea „Fraţi de Viţă”, Sezonul 3, de pe TVR2! Sâmbăta de la 17,00 şi Duminica, în reluare, de la 12,00.
Bineînţeles, cu... un pahar de vin în mână!
Arhiva emisiunilor „Fraţi de Viţă” este pe TVRPlus.
Pe YouTube VINARIUM am afişat episoade cu subtitrare în limba engleză!
