UPDATE, ora 18:00 Prima zi se încheie cu subscrieri de 47,4 mil. lei din partea investitorilor de retail.
UPDATE, ora 15.00: Număr de acţiuni subscrise, 2.116.007 pentru 37 mil. lei. Grad de subscriere de 52% pentru tranşa de retail.
UPDATE, ora 13:18: La patru ore de la ora 9:00, adică de la debutul ofertei de listare Cris-Tim, numărul de acţiuni subscrise a spart pragul de 1 milion, arată datele din platformele brokerilor. Introduse la 17,5 lei pentru retail, subscrierile sunt astfel de 17,5 mil lei. Cele pe instituţionali încă nu sunt publice. Este un debut bun, spun brokerii, mai ales că piaţa este însetată după listări mari iar Cris-Tim se promovează ca fiind un mix între growth şi value.
„Nu mă surprinde nivelul subscrierii, având in vedere discountul oferit în primele zile plus notorietatea pe care o are compania. Evident, e nevoie de o minimă analiză înainte de a subscrie, dar cred că mulţi dintre investitori, mai ales cei mai începători, subscriu în primul rand pe fondul notorietatii companiei, a discountului şi, de ce nu, a politicii de dividend de cel puţin 50% din profit. În plus, vorbim de o companie lider de piaţă care activează intr-un sector defensiv din punct de vedere al ciclurilor economice”, spune Antonio Oroian, broker la Goldring, pentru ZF.
UPDATE, ora 11:00: Număr de acţiuni subscrise de 623.000 pentru 11 mil. lei. Grad de subscriere de 15%.
UPDATE ora 10:00: Număr de acţiuni subscrise în prima oră, 244.000, adică 4,3 mil. Iei. Oferta, subscrisă în proporţie de 6% pentru tranşa pe retail. Subscrierea minimă, 300 de acţiuni.
UPDATE ora 09.45: Sunt 66.000 de acţiuni subscrise de investitorii de retail pentru 1,1 milioane lei. Subscrierile pe tranşa investitorilor instituţionali, în funcţie de interesul cărora va fi stabilit preţul final, nu vor fi făcute publice.
Vineri, la ora 9:30, în sistemul bursei erau deja înregistrate subscrieri pentru aproximativ 28.000 de acţiuni ale Cris-Tim, echivalentul a circa 500.000 de lei, potrivit datelor analizate de Ziarul Financiar.
Oferta publică de vânzare, cea mai mare a unei afaceri antreprenoriale de familie din ultimii ani, a început pe 17 octombrie şi este programată să se încheie pe 28 octombrie.
Startul bun al subscrierilor arată un interes ridicat al investitorilor individuali pentru compania fondată de familia Timiş, evaluată la 1,4 mld. Lei. Apetitul bun este dovedit şi de faptul că vineri este ultima zi de subcrieri pentru programul Fidelis şi de obicei ordinele pe aceste instrumente se aglomerează în ultimele zile.
Investitorii de retail pot subscrie la 17,5 lei, preţul maxim din ofertă, având alocate 4 milioane de acţiuni şi discount de 5% în primele 4 zile.
”Subscrierile pentru oferta CFH încep de fiecare zi lucrătoare la ora 09:00 (ora României) şi se pot plasa până la ora 17:00. În ultima zi de ofertă, intervalul de subscriere este 09:00–12:00”, spun brokerii consultaţi de Ziarul Financiar.