ZF 24

​A&D Pharma a integrat 600 de farmacii independente în programul Respiro

​A&D Pharma a integrat 600 de farmacii independente în...

Autor: Georgiana Mihalache

10.05.2017, 11:43 1214

Programul Respiro, realizat de grupul A&D Pharma, din care fac parte distribuitorul de medicamente Mediplus şi lanţurile de farmacii Sensiblu şi Punkt, a ajuns la 600 de farmacii independente pe care le-a integrat în primul an de la inaugurare.

Prin programul Respiro, farmaciile independente primesc acces la resurse de business din partea grupului A&D Pharma şi îşi păstrează independenţa faţă de grup.

“Programul a fost construit în timp, pe baza nevoilor specifice ale clienţilor noştri, dar şi a expertizei de retail şi distribuţie a Grupului A&D Pharma, fiind completat cu o platformă online, disponibilă pentru toţi partenerii activi Respiro”, a spus Robert Popescu, CEO A&D Pharma.

În cadrul Respiro sunt integrate farmacii independente cu un singur punct de lucru sau lanţuri regionale, iar regiunile în care sunt cel mai bine reprezentate sunt judeţele Constanţa, Galaţi, Sibiu, Cluj şi Prahova.

Până la finalul acestui an, grupul A&D Pharma urmăreşte integrarea a 800 de farmacii în total în cadrul programului Respiro.

Din grupul A&D Pharma fac parte distribuitorul Mediplus, care anul trecut a fost liderul pieţei, cu afaceri de 888 de milioane de euro, lanţul de farmacii Sensiblu, al doilea jucător din piaţă, cu afaceri de 371 de milioane de euro anul trecut, reţeaua de farmacii Punkt, brandul low cost de retail farmaceutic al grupului şi divizia de Marketing&Sales.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO