ZF 24

A murit David Sassoli, preşedintele Parlamentului European. Italianul avea 65 de ani

A murit David Sassoli, preşedintele Parlamentului...

Autor: Daniel Contescu

11.01.2022, 07:01 82

Preşedintele Parlamentul European, David Sassoli, a încetat din viaţă marţi, la ora 1.15, la vârsta de 65 de ani.

Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar".

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave" şi a anulat toate activităţile oficiale, anunţa luni Biroul acestuia, citat de site-ul Politico.eu.

„Această spitalizare a fost necesară din cauza unei complicaţii grave, generată de o disfuncţie a sistemului imunitar. Drept rezultat, toate activităţile oficiale ale preşedintelui Parlamentului European au fost anulate", a comunicat Biroul acestuia.

În septembrie 2021, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie. Timp de două luni, David Sassoli nu şi-a pot îndeplini atribuţiile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO