Companiile din industria IT sunt printre puţinii angajatori care susţin că vor creşte şi anul viitor salariile angajaţilor, însă majorările acordate IT-iştilor vor fi cu aproximativ 50% mai mici ca cele oferite în anii trecuţi, potrivit firmei de contabilitate şi consultanţă fiscală Accace România.
„Domeniul IT este printre puţinele care au anunţat creşteri salariale şi în 2014, păstrând astfel tendinţa din anii anteriori. Am observat însă că, dacă în anii trecuţi acestea erau substanţiale şi majorările salariale ajungeau chiar şi la 20%, pentru anul 2014 angajatorii prevăd o creştere de aproximativ 10%”, spune Maria Cojocariu, payroll manager în cadrul Accace.
Ea precizează însă că salariul unui programator junior poate să fie de două ori mai mare faţă de cel al unui angajat recrutat pe o poziţie de junior din oricare altă industrie. Prin urmare, programatorii juniori pot primi încă de la primul job un salariu de 700 de euro net pe lună. Mai mult, pentru o astfel de poziţie unii angajatori sunt dispuşi să ofere şi salarii de până la 1.000 de euro net pe lună, având în vedere că specialiştii IT, prin natura activităţii lor, aduc plus de valoare companiilor, precizează Maria Cojocariu. Printre motivele pentru care salariile din IT au avut cele mai mari creşteri, iar veniturile IT-iştilor vor continua să se majoreze se numără şi dezechilibrul dintre numărul tot mai mic de tineri care ies de pe băncile facultăţilor (ca efect al ratei slabe de promovabilitate de la examenul de bacalaureat din ultimii doi ani) şi oferta de muncă în creştere din domeniu (efect al intrării pe piaţa locală a unui număr semnificativ de companii IT din străinătate).
Chiar şi statisticile arată că salariile IT-iştilor rămân printre cele mai ridicate din economie, salariul mediu al acestora în luna octombrie fiind de 3.629 de lei net (adică de peste 800 de euro), de peste două ori mai mare decât salariul mediu pe economie, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Totuşi, aceleaşi date arată că veniturile IT-iştilor au stagnat pe final de an, în luna octombrie salariul mediu al acestora având aceeaşi valoare ca în luna precedentă.
Pentru poziţiile de programatori seniori angajatorii oferă însă şi salarii care pornesc de la 1.700 de euro net pe lună.
„Bineînteles că în cazul seniorilor salariul variază în funcţie de vechimea specialistului şi de certificările pentru diverse tehnologii pe care acesta le deţine. Ca prag maxim însă, programatorii seniori sau cei aflaţi în poziţii de coordonare a departamentelor angajatorii pot oferi şi salarii de până la 3.000 euro net pe lună”, adaugă Maria Cojocariu.