ZF 24

Acţiunile UiPath îşi accentuează declinul la deschiderea şedinţei de pe Wall Street după publicarea rezultatelor trimestriale: minus 17%

Acţiunile UiPath îşi accentuează declinul la...

Autor: Liviu Popescu

25.05.2023, 16:46 2216

Cu 17% scad acţiunile acţiunile producătorului de software UiPath (PATH) la debutul şedinţei de pe Wall Street, de la 16,3 dolari la 13,5 dolari pe unitate, ca reacţie a investitorilor la rezultatele financiare ale companiei, cele pentru primul trimestru din 2023. Spre comparaţie Dow Jones scade cu 0,4%, S&P 500 creşte cu 0,5% iar Nasdaq se apreciază cu 1,3%.

După închiderea şedinţei, în aşa numitele tranzacţii after-hours acolo unde investitorii de calibru au acces, acţiunile au scăzut cu 9% dar acum declinul s-a accentuat.

UiPath a anunţat aseară venituri de 290 mil. dolari pentru primul trimestru din 2023, pe calendarul american de raportare fiind vorba de lunile februarie, martie şi aprilie, şi pierderi de 32 mil. dolari.

Spre comparaţie în primul trimestru din 2022 compania a avut venituri de 245 mil. dolari şi pierderi de 123 mil. dolari. Aşadar la începutul lui 2023 UiPath şi-a redus substanţial din pierderi. Sub calendarul american de raportare primul trimestru fiscal din acest an este cel aferent lui 2024.

"Rezultatele din primul trimestru al anului fiscal 2024 reflectă concentrarea noastră pe stimularea creşterii la scară largă şi pe creşterea profitabilităţii, deoarece ne-am extins semnificativ marja operaţională şi am crescut fluxul de numerar pentru al doilea trimestru consecutiv", spune Rob Enslin, co-director executiv al UiPath

În primul trimestru al anului fiscal 2024, ARR (ARR - Annualized Renewal Run-rate – n. red.) a crescut cu 28% faţă de începutul anului precedent, la 1,25 mld. dolari. Pentru al doilea trimestru compania aşteaptă venituri între 279 mil. dolari şi 284 mil. dolari, ARR în jur de 1,3 mld. dolari iar pentru întreg anul fiscal 2024 UiPath estimează 1,3 mld. dolari sub formă de venituri şi ARR de 1,4 mld. dolari. Compania are 7,7 mld. dolari capitalizare pe Wall Street.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO