ZF 24

Administratorul judiciar al RAAN vrea 30.000 euro/lună şi 3% din ce distribuie creditorilor

Administratorul judiciar al RAAN vrea 30.000 euro/lună...

Autor: Oana Mitu

03.02.2014, 20:25 253

Onorariul fix, de 135.000 lei lunar, figurează în planul de reorganizare al companiei, elaborat de Tudor & Asociaţii, precum şi în procesul verbal al Adunării Creditorilor din 29 noiembrie, unde suma respectivă nu a fost votată.

"Ţinând cont că în programul de plăţi s-a introdus şi onorariul administratorului judiciar, aşa cum a fost negociat cu comitetul creditorilor din 10.01.2014 (ca parte integrantă în structura programului de plăţi şi a cash-flow-ului), prin votarea planului propus de administratorul judiciar se prezumă aprobat onorariul de către creditorii care votează planul de reorganizare", se arată în planul de reorganizare, care va fi supus aprobării Adunării Creditorilor.

Iniţial, creditorii RAAN au fost convocaţi pentru sfârşitul lunii ianuarie, dar şedinţa a fost amânată, potrivit unor surse din companie, pentru luna martie.

RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, având la jumătatea anului trecut datorii de 924 milioane lei.

Printre cauzele principale ale insolvenţei se numără, conform administratorului judiciar, angrenarea de resurse financiare semnificative pentru finanţarea unor investiţii şi supraîndatorarea companiei.

Regia produce apă grea utilizată în procesul de generare a electricităţii în reactoarele nucleare ale centralei de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO