ZF 24

Adria şi Frutti Fresh, singurele branduri româneşti care se bat cu giganţii Coca-Cola şi Pepsi pe piaţa băuturilor „cu bule“

Vremea nefavorabilă a fost unul dintre principalii factori care au tras în jos vânzările de băuturi răcoritoare

Vremea nefavorabilă a fost unul dintre principalii factori care au tras în jos vânzările de băuturi răcoritoare

Autor: Mădălina Dediu Panaete

01.04.2015, 13:04 10256

Adria şi Frutti-Fresh, mărci deţinute de European Drinks - compania fraţilor Mi­cula din Bihor - s-au menţinut şi anul trecut în coasta brandurilor Coca-Cola şi Pepsi  ca volume vândute pe piaţa locală a băuturilor ră­co­ritoare carbogazoase, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor pre­liminare ale companiei de cercetare de piaţă Canadean. 

Astfel, Adria şi Frutti Fresh sunt singurele branduri româneşti care se bat „pe cifre“ cu giganţii internaţionali Coca-Cola şi Pepsi, care odată cu intrarea pe piaţa românească au început să domine industria băuturilor. Cele mai vândute mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase au fost în 2013, după volume, Coca-Cola, Pepsi-Cola , Fanta, Adria şi Frutti-Fresh, arată datele Canadean. Estimările preliminare ale companiei de cercetare de piaţă nu arată schimbări în ierarhia celor mai mari branduri de băuturi „cu bule“ anul trecut. 

Adria şi Frutii Fresh sunt printre primele mărci româneşti de băuturi răcoritoare născute după Revoluţie şi au rezistat pe rafturi chiar după intrarea puternică a marilor jucători internaţionali.

„Am investit puternic şi investim încă în promovarea produselor şi avem o reţea de distribuţie mai extinsă. Suntem în aproape toate magazinele din România“, a declarat Ioan Micula, unul dintre proprietarii European Drinks, producătorul Adria şi Frutti Fresh.

În total grupul European Drinks & Food are afaceri de peste 1,5 mld. lei, conform calculelor ZF.

Una dintre strategiile „câştigătoare“ ale fraţilor Micula este legată de preţ, care în cazul băuturilor răcoritoare este mai mic decât al mărcilor consacrate peste graniţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO