Scopul digitalizării este ca oamenii din departamentul de HR să piardă cât mai putin timp cu gestionarea documentelor şi luarea unor decizii, având în vedere că AI ajută să faci un calcul de buget, să calculezi sporuri, să faci simulări pe diferite taxe, a declarat Adrian Dinu, fondator, Creasoft în cadrul conferinţei ZF HR Conference 2025.
”Cred că în maxim 5 ani vor dispărea în 50% de cazuri hârtiile semnate fizic, olograf. E o muncă. Să scoti documentul, să aduci angajatul la birou să semneze, să îl trimiţi poate în alt oraş, etc. Digitalizarea înseamnă că apeşi un buton, angajatul semnează, oriunde ar fi, şi documentul se duce în dosarul lui de angajat. De exemplu, dacă creştem salariul minim, sunt companii cu 500 de angajaţi la care fac acte adiţionale, care trebuie semnate, îndosariate. Digital, durează 2 minute”
În ceea ce priveşte transparenţa salarială, Adrian Dinu spune că pentru el, ca antreprenor, pare ceva îngrozitor.
„Să zicem că aveţi o menajeră, dar nu poate să vină la două săptămâni. În Bucureşti a ajuns să coste 500 de lei. Dar aveţi norocul să mai găsiţi o menajeră şi o luaţi cu 300 de lei într-o altă săptămână. Păi dacă mergem pe transparenţă şi egalitate, hai să le dăm 500 de lei la mândouă, nu?”
Ce a mai declarat Adrian Dinu,:
► Ca antreprenor, nu pot să nu mă gândesc câtă birocraţie mai trebuie să introducem, câte hârtie inutile trebuie să mai producem, că, de fapt, totul se rezumă să ne acoperim cu hârtie. Să nu fim ipocriţi. Trebuie să ne acoperim cu hârtie.
► Există un oarecare pesimism pe piaţă legat de 2026. Am văzut asta şi la clienţi. Unele companii spun că optimismul ar fi să rămână la acelaşi nivel cu 2025.
► Am identificat două zone în care chiar e AI real folosit. Una este zona de chatbot, nu ne-am băgat pe ea, doar o identific. A doua este zona pe care noi ne-am axat puternic. Este acea zona în care să dăm posibilitatea departamentelor HR să-şi încarce actele personale a angajaţiilor şi noi să preluăm automat toate datele a angajaţiilor şi să completăm acele tabele.
► Ar putea fi teoretic făcută şi pe partea de onboarding parţial, dar aici e o legislaţie care nu prea e clară şi e puţin periculoasă. Cel mult am putea extrage un top angajaţo care se potrivesc cel mai bine unei poziţii, dar intrăm în alte conflicte cu legislaţia europeană. Legislaţia care e extrem de birocratică.